ICCJ. Decizia nr. 3470/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3470
Dosar nr. 29340/1/1/2005
(12878/2005)
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 2883 din 24 noiembrie 2004 contestatorii B.M. şi B.R. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 3460 din 25 octombrie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin Decizia nr. 1373 din 4 iulie 1989 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti emisă în baza Decretului nr. 223/1974, s-a dispus trecerea în proprietatea statului, cu plată, a imobilului proprietatea contestatorilor. Prin notificarea înregistrată sub nr. 1538 din 31 iulie 2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului, însă în mod greşit le-a fost respinsă solicitarea, în motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 187 din 14 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis contestaţia şi s-a anulat dispoziţia nr. 3460 din 25 octombrie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti. A fost obligat intimatul să emită dispoziţia de restituire către contestatori a imobilului, teren situat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că în privinţa terenului aferent construcţiei statul a preluat în mod nelegal proprietatea în anul 1982, iar ulterior le-a retras dreptul de folosinţă acordat contestatorilor.
Intimatul a declarat apel împotriva sentinţei, susţinând că este nelegală şi netemeinică întrucât contestatorii nu erau îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului, teren, ei având un drept de proprietate doar asupra construcţiei, nu şi asupra terenului.
Prin Decizia civilă nr. 610 din 23 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a admis apelul şi s-a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că s-a respins contestaţia ca neîntemeiată.
În motivarea deciziei s-a reţinut că din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10974/83 invocat de contestatori rezultă că la data preluării abuzive a imobilului proprietatea lor, aceştia deţineau asupra terenului în suprafaţă de 100 mp doar un drept de folosinţă, iar nu un drept de proprietate. În aceste condiţii, contestatorii nu erau îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, situaţia juridică a acestui teren fiind reglementată de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, susţinând că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii arată că prin notificare au solicitat imobilul situat în strada L., „ prin imobile în sensul Legii nr. 10/2001 înţelegându-se terenurile cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv", solicitarea lor încadrându-se în prevederile acestei legi. S-a mai susţinut că instanţa de apel a omis să aibă în vedere situaţia construcţiilor cu destinaţia de locuinţă aflate pe terenul respectiv, construcţii care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea statului, ceea ce echivalează cu o nouă confiscare.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce urmează.
Prin sentinţa tribunalului s-a instituit în sarcina intimatului obligaţia de a emite dispoziţie de restituire către contestatori a imobilului-teren, situat în strada L.
Dacă ar fi fost nemulţumiţi de această soluţie prin care nu s-a dispus nimic cu privire la pretinsa construcţie solicitată, contestatorii aveau la îndemână calea de atac a apelului, pe care însă nu au exercitat-o.
Ca atare, aceştia nu pot fi susţine direct în recurs critica vizând omisiunea instanţei de a analiza situaţia construcţiilor aflate pe terenul respectiv.
Decizia pronunţată în apel este temeinică şi legală, instanţa reţinând în mod corect că terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.M. şi B.R. împotriva deciziei nr. 610A din 23 septembrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3537/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3426/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
