ICCJ. Decizia nr. 368/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 368.
Dosar nr. 30895/1/2005
Dosar nr. 13898/200.
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 1 august 2002 sub nr. 6470/2002 intitulată „Plângere-Acţiune în temeiul Legii nr. 10/2001", reclamantele O.A.C.I. şi S.D.M.L. au chemat în judecată, în calitate de pârâţi, Statul Român, în nume propriu şi ca succesor al CAP 1 Mai Beiuş, prin Primăria Beiuş şi SC C.A. SRL Beiuş prin asociat unic J.V., solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa: să constate că naţionalizarea imobilului casă şi teren situat în Beiuş, proprietatea autorilor lor, Q.G. şi Q.V. s-a făcut cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950; să constate că vânzarea la licitaţie, prin lichidarea patrimoniului CAP 1 Mai Beiuş, în anul 1991, a parcelei din C.F. Beiuş nr. top 18/11 de sub A+1 adus din C.F. Beiuş, arător în intravilan, în suprafaţă de 646 mp s-a făcut de la un neproprietar; să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în favorul foştilor proprietari Q.G. şi Q.V., ale căror moştenitoare acceptante sunt reclamantele, dispunându-se predarea moştenirii în părţi egale; să se constate că pârâta SC C.A. SRL Beiuş deţine atât parcela din C.F. Beiuş nr. top 18/11 cât şi parcela cu nr. top 18/13 din C.F. Beiuş proprietatea reclamantelor sub B 37 şi B 38, arător în intravilan de 1586 mp, fără titlu; s-o oblige pe pârâta SC C.A. SRL Beiuş să le restituie în natură parcelele din C.F. Beiuş nr. top 18/11 şi din C.F. Beiuş cu nr. top 18/13 şi să le predea în posesia reclamantelor şi să dispună întabularea reclamantelor asupra parcelei din C.F. Beiuş nr. top 18/11 cu titlu de moştenire şi Legea nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că autorii lor, Q.G. şi Q.V. au fost proprietarii imobilului casă şi teren situat în Beiuş, înscris în C.F. Beiuş nr. top 17 şi nr. top 18, că în anul 1956 Statul Român s-a întabulat asupra imobilului în baza Decretului nr. 92/1950 iar după naţionalizare, acesta a fost dat în folosinţa CAP 1 Mai Beiuş, ulterior fiind parcelat. Reclamantele au mai arătat că în anul 1991 CAP 1 Mai Beiuş a intrat în lichidare, ocazie cu care imobilul, aşa cum a fost parcelat, a fost vândut unor cumpărători, printre care şi pârâta şi că în anul 1997, prin sentinţa civilă nr. 1726 din 20 octombrie 1997 Judecătoria Beiuş a anulat încheierea de întabulare nr. 91/1956 cât şi inscripţiile de carte funciară de sub B. 22 din C.F. Beiuş efectuate în favoarea Statului Român asupra terenurilor de sub A.I 2, asupra terenului cu nr. top 17 şi 18 şi a construcţiilor, casă şi anexe, cât şi inscripţiile făcute asupra parcelelor nou formate în urma dezmembrării şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în favoarea defuncţilor Q.G. şi Q.V., obligându-l pe pârâtul Consiliul local Beiuş să restituie reclamantelor imobilele întrucât acestea au fost trecute fără titlu în proprietatea statului, reclamantele întabulându-se sub B. 37 şi B. 38. Au mai arătat reclamantele că punerea în posesie s-a făcut numai asupra casei de locuit care a fost ocupată de sediul CAP, din C.F. Beiuş nr. top 18/12, restul imobilelor nefiindu-le predate şi că după apariţia Legii nr. 10/2001 au notificat pe pârâta SC C.A. SRL Beiuş să le restituie în natură imobilul pe care aceasta le deţine şi care făcea parte din imobilul iniţial, anterior dezmembrării.
În drept, reclamantele au invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi au depus în probaţiuni înscrisuri: extrase de carte funciară, notificarea din 8 noiembrie 2001 întocmită conform Legii nr. 10/2001 şi dovada comunicării ei prin executorul judecătoresc.
Prin sentinţa civilă nr. 127 C din 21 februarie 2003, Tribunalul Bihor, reţinând că petitul acţiunii este anularea încheierilor de întabulare şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuş.
Judecătoria Beiuş, prin sentinţa civilă nr. 680 din 6 iunie 2003 a dispus anularea ca netimbrată a acţiunii reclamantelor.
Tribunalul Bihor, prin Decizia civilă nr. 108/A din 6 februarie 2004, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 680 din 6 iunie 2003 a Judecătoriei Beiuş, pe care a anulat-o în tot şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă reţinând că cererea principală formulată de reclamante, în funcţie de care se stabileşte competenţa instanţei, este cererea prin care s-a solicitat obligarea pârâtei SC C.A. SRL Beiuş să le restituie în natură, în condiţiile Legii nr. 10/2001 imobilele în litigiu, sens în care s-a depus la dosar notificarea adresată pârâtei prin intermediul executorului judecătoresc .
Decizia nr. 108/A din 6 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 187 din 23 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Tribunalul Bihor, secţia Bihor, rejudecând cauza în primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 338 C din 5 mai 2005 a respins acţiunea reclamantelor reţinând, în esenţă, că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi cum imobilele în litigiu, terenuri, au intrat sub incidenţa Legii nr. 18 /1991, fiind dobândite de pârâtă în baza acestui act normativ, acţiunea reclamantelor, întemeiată pe Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 542 A din 24 octombrie 2005, a admis apelul reclamantelor, a anulat sentinţa civilă nr. 338 C din 5 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Bihor şi a trimis cauza pentru judecată în primă instanţă Judecătoriei Beiuş, ca instanţă competentă, cu motivarea că obiectul principal al cauzei este neevaluabil în bani, fiind incidente dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, în motivarea deciziei atacate cu recurs, a reţinut că în speţă este vorba despre o acţiune neevaluabilă în bani, ce priveşte constatarea nulităţii vânzării la licitaţie a imobilelor în cauză; constatarea nevalabilităţii trecerii în proprietatea statului a imobilelor în litigiu şi rectificare de carte funciară şi că „pe parcursul procesului reclamantele au invocat şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea imobilului în temeiul acestui text de lege" şi a constatat că, faţă de obiectul principal al cauzei, care este unul neevaluabil în bani, şi în raport cu dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa materială în primă instanţă revine judecătoriei.
În consecinţă, a apreciat că Tribunalul Bihor a judecat cauza cu încălcarea unor dispoziţii imperative de procedură, sentinţa fiind nulă conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ. şi, urmare a anulării sentinţei, a trimis cauza la Judecătoria Beiuş pentru competentă soluţionare. Cu privire la capătul de cerere ce are ca obiect Legea nr. 10/2001 s-a motivat că „instanţa de fond urmează a avea în vedere o eventuală disjungere a acestuia, restituirea imobilului în temeiul legii de retrocedare nefiind posibilă până la soluţionarea irevocabilă a capetelor de cerere principale".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de apel a reţinut considerentele menţionate în pofida faptului că anterior, într-un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 187 R din 23 februarie 2005, aceeaşi instanţă a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, statuase, definitiv şi irevocabil că acţiunea reclamantelor trebuie soluţionată în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, invocată ca temei de drept în însăşi cuprinsul cererii introductive. Este cert că, faţă de scopul urmărit de reclamante prin iniţierea acţiunii în justiţie, celelalte capete de cerere nu pot fi interpretate decât ca un demers juridic subsidiar capătului de cerere principal, astfel cum a fost precizat şi anume acela al obligării pârâtei SC C.A. SRL Beiuş, pe care au notificat-o conform Legii nr. 10/2001, fără să le răspundă, să le restituie în natură imobilele din C.F. Beiuş nr. top 18/11, cu construcţiile de pe acesta precum şi imobilul din C.F. Beiuş nr. top 18/3.
Astfel fiind, se constată că instanţa Curţii de Apel Oradea a procedat în mod greşit atunci când, cu încălcarea principiului disponibilităţii, a calificat raportul juridic dedus judecăţii ca fiind o acţiune de drept comun, având capetele de cerere la care a făcut referire şi nu o acţiune guvernată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum au susţinut, expres, reclamantele atât în cererea introductivă cât şi în declaraţia de apel.
Prin aceasta au fost ignorate atât prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. conform căruia în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, ceea ce presupune dreptul părţilor de a determina cadrul procesual, prin stabilirea participanţilor la proces şi a limitelor judecăţii, sub aspectul obiectului cât şi pe cele ale alin. 4 ale aceluiaşi articol. Astfel cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
În raport cu acest text de lege, instanţa de apel era obligată, în situaţia în care nu era lămurită şi nu observase că, printr-o decizie irevocabilă, se statuase în sensul că acţiunea reclamantelor este o acţiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, să pună în discuţie temeiul de drept al acţiunii şi să determine cadrul procesual în limitele căruia să se pronunţe, lucru care, în speţă, nu s-a întâmplat.
Având în vedere temeiurile arătate, se constată că în speţă este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aşa încât recursul urmează a fi admis, Decizia urmează a fi casată iar cauza va fi trimisă Curţii de Apel Oradea în vederea judecării apelului în cadrul procesual stabilit de dispoziţiile Legii nr. 10 /2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele O.A.C.I. şi S.D.M.L. împotriva deciziei nr.542 din 24 octombrie 2005 a curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 368/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3572/2005. Civil → |
|---|
