ICCJ. Decizia nr. 3607/2005. Civil
| Comentarii |
|
Obiectul cererii în cauză îl constituie încuviințarea executării silite a unei convenții - cadru, neinvestită cu formulă executorie, pe temeiul art. 3731C. proc. civ.
Cererea introdusă de creditorii B.D.I., B.I.I. și A.C.D. respinsă prin încheierea din 8 iulie 2004 a Judecătoriei Vălenii de Munte, iar apelul creditorilor a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2649 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, după dispoziția din art. 3731alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ. "Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă...", iar în Cartea a III-a (art. 331 - 339 C. proc. civ.) sunt "Dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase", astfel că norma din art. 3731C. proc. civ. se interpretează celei din art. 331 - 339 C. proc. civ.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., "Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal ...", iar dispoziția art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "instanța de executare este judecătoria ...", care "încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților" [art. 3731alin. (2)].
Norma imperativă relativă la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanță și în apel.
Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.
Așadar, soluționarea cererii de către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de președintele instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].
O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. "apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei" trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic și teleologic.
în consecință, apelul a fost judecat de o instanță necompetentă, Curtea de Apel Ploiești, ceea ce a atras casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, conform art. 3125C. proc. civ. pentru judecarea apelului contra încheierii din 8 iulie 2004 a Judecătoriei Vălenii de Munte.
| ← ICCJ. Decizia nr. 330/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3610/2005. Civil → |
|---|
