ICCJ. Decizia nr. 3627/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3627
Dosar nr. 3856/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 iulie 2003 contestatorul N.I. a formulat contestaţia la titlu împotriva sentinţei civile nr. 477 din 25 iunie 2003 pronunţată de Judecătoria Corabia, solicitând îndreptarea, lămurirea şi completarea dispozitivului acestei sentinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 685 din 1 octombrie 2003 Judecătoria Corabia judeţul Olt a respins contestaţia formulată de contestatorul N.I. în contradictoriu cu intimaţii, Consiliul Local Corabia judeţul Olt şi C.N..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză nu se pune problema lămuririi dispozitivului sentinţei civile nr. 477 din 25 iunie 2003 a Judecătoriei Corabia deoarece nu există vreun motiv din cele prevăzute de art. 281 C. proc. civ.
Apelul declarat de contestatorul N.I. a fost judecat de Curtea de Apel Craiova, care prin Decizia civilă nr. 3993 din 30 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 399 şi urm. C. proc. civ.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs prin care a invocat existenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ.
Conform art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea care se execută.
În speţă, hotărârea ce se execută este sentinţa civilă nr. 477 din 25 iunie 2003 a Judecătoriei Corabia, care a fost judecată în apel de Tribunalul Olt şi în recurs de Curtea de Apel Craiova.
Prin demersul procedural de faţă N.I. urmăreşte, astfel cum corect a observat Curtea de Apel Craiova, lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 477/2003, rămasă irevocabilă în condiţiile expuse mai sus.
Prin urmare, revine aceleiaşi instanţe să aprecieze asupra temeiniciei acestui demers procedural.
Ca atare, se va admite recursul, cu consecinţa trimiterii cauzei la Tribunalul Olt, pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de N.I. împotriva deciziei nr. 3993 din 30 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru competentă soluţionare în apel la Tribunalul Olt.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3626/2005. Civil. Modificare titlu de... | ICCJ. Decizia nr. 3632/2005. Civil. încuviintare executare... → |
---|