ICCJ. Decizia nr. 366/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 366
Dosar nr. 1058/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 martie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Lege nr. 92/1992 republicat şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la acel moment, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1074 din 28 mai 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
S-a susţinut că această hotărâre s-a dat cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea greşită a cauzei pe fond şi este, în acelaşi timp, şi vădit netemeinică.
A fost ataşat dosarul cauzei, din examinarea căruia constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la data de 12 ianuarie 1999 Judecătoriei Orăştie, ulterior precizată, reclamanţii L.F.L., Z.N. şi S.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală Beriu de aplicare a Legii nr. 18/1991, comisia judeţeană cu atribuţii în aceeaşi materie din cadrul Prefecturii Hunedoara, SA D. Căstău, V.I., V.M. şi SC V.MP SRL să se dispună obligarea acestora la punerea lor în posesie pentru suprafaţa de 2,93 ha teren intravilan, situat în comuna Beriu, sub sancţiunea unor daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
S-a solicitat de asemenea obligarea pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de a înainta comisiei judeţene documentaţia necesară punerii în posesie a reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 7,26 ha, cu eliberarea titlurilor de proprietate, pe vechiul amplasament, sub aceeaşi sancţiune.
Totodată reclamanţii au solicitat să se dispună anularea actelor de dobândire a dreptului de proprietate pentru terenul înscris în C.F. nr. 1713 Căstău, având suprafaţa de 2,6552 ha în favoarea fostului CAP Căstău (actualmente SA D. Căstău), a încheierii de intabulare nr. 11441 din 23 septembrie 1992, a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1044/1998 şi 1081/1998, încheiate între SA D. Căstău şi SC V.MP SRL Orăştie, precum şi a celor cinci contracte de vânzare-cumpărare subsecvente.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantei L.F.L. i s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,93 ha teren agricol, fără a fi pusă în posesie pentru suprafeţele de 1,05 ha şi 0,40 ha sub nr.top. 823 Orăştie întrucât acestea se află amplasate sub construcţiile fostului CAP Căstău.
S-a mai susţinut că reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate şi pentru terenul de 7,26 ha dar, din aceleaşi motive, nu au fost puşi în posesie pentru suprafaţa de 2,10 ha, pârâta Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 refuzând să dea curs solicitărilor lor.
Pe de altă parte, reclamanţii au învederat că SA D. Căstău, care a preluat construcţiile agrozootehnice şi terenul fostului CAP Căstău, nu era îndreptăţită să le intabuleze şi nici să vândă o parte din acestea SC V.MP SRL Orăştie. Aşa fiind, s-a precizat că se impune anularea licitaţiei desfăşurate în acest scop şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Prin întâmpinare, Comisia judeţeană Hunedoara de aplicare a Legii nr. 18/1991 a arătat că este de acord cu eliberarea titlurilor de proprietate, după întocmirea documentaţiei de către Comisia locală Beriu iar cu privire la celelalte capete de cerere a precizat că nu are calitate procesuală pasivă.
Pârâta SC V.MP SRL Orăştie a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor faţă de împrejurarea că a cumpărat construcţiile agrozootehnice, prin licitaţie publică, de la SA D. Căstău, în condiţiile legale şi cu bună-credinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 615 din 27 iunie 2001, Judecătoria Orăştie a admis în parte acţiunea iar pârâtele Comisia locală Beriu şi Comisia judeţeană Hunedoara de aplicare a Legii nr. 18/1991 au fost obligate să procedeze la punerea în posesie şi la emiterea titlurilor de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru unele dintre terenurile în litigiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că:
- reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafeţele de teren în litigiu, eliberându-li-se în acest sens adeverinţe;
- punerea în posesie nu s-a putut însă efectua pentru întregul teren deoarece parte din acesta se află în incinta fostului CAP Căstău (1,05 ha din suprafaţa totală de 2,93 ha reconstituită reclamantei L.F.L. şi 2,15 ha din cei 7,26 ha aparţinând tuturor reclamanţilor);
- nu a fost acceptată de către reclamanţi propunerea Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind punerea în posesie pe alte parcele;
- cum SA D. Căstău, persoană juridică de drept privat, era îndreptăţită să înstrăineze, prin licitaţie publică, mijloacele fixe, contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat sunt pe deplin valabile.
Această soluţie a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 2416 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 1074 din 28 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamanţi şi a modificat ambele hotărâri în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, dispunând obligarea celor două comisii cu atribuţii în materia Legii nr. 18/1991 să-i pună pe aceştia în posesie pe vechile amplasamente şi să le elibereze titlurile de proprietate.
S-a constatat de asemenea nulitatea tuturor actelor de dobândire a dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu, înscrise în cartea funciară, precum şi a încheierii de intabulare prin care bunurile s-au înscris în favoarea CAP Căstău.
Instanţa de recurs a mai dispus anularea procesului-verbal de vânzare la licitaţie publică a terenurilor în litigiu şi pe cale de consecinţă a constatat nulitatea celor 5 contracte de vânzare-cumpărare subsecvente, cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 6 din Legea nr. 36/1991 care statuează că terenurile agricole rămân în proprietatea membrilor asociaţi şi nu trec în patrimoniul societăţii. Aşa fiind, s-a considerat că intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, în favoarea SA D. Căstău, ca şi actele ulterioare de înstrăinare, sunt lovite de nulitate absolută pentru încălcarea dispoziţiilor imperative menţionate.
Prin recursul în anulare s-a susţinut că Decizia instanţei de recurs cuprinde o interpretare şi aplicare esenţial greşite ale prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, ceea ce a influenţat în mod determinant soluţia pe fond, care este şi vădit netemeinică.
Pe parcursul acestei faze procesuale, pârâţii Comisia judeţeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, V.D. şi V.M. au solicitat admiterea recursului în anulare iar reclamanţii respingerea lui ca nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul în anulare este întemeiat, în sensul considerentelor ce succed.
Evoluţia în timp a litigiului marchează, ca un prim moment relevant, înfiinţarea, în anul 1991, a SA D. Căstău, membrii acesteia fiind, printre alţii, şi reclamanţii, prin preluarea construcţiilor agrozootehnice şi a terenurilor aferente aparţinând fostului CAP Căstău, în suprafaţă totală de 29.224 mp, înscrise în C.F. nr. 1713 şi 2085, conform încheierii de intabulare nr. 1144 din 23 septembrie 1992.
Prin protocolul din 14 noiembrie 1991 şi actul adiţional din 15 aprilie 1992, comisia de lichidare a fostului CAP a predat societăţii agricole o serie de mijloace fixe, amplasate pe terenul în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 29 pct. 1 din Legea nr. 18/1991, construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică şi alte asemenea mijloace fixe, ce au aparţinut cooperativei agricole de producţie desfiinţate, precum şi bunurile de sub acestea, ca şi cele necesare utilizării lor normale devin proprietatea asociaţiei de tip privat.
Este deci cert că SA D. Căstău a devenit proprietară a întregului patrimoniu al fostului CAP, respectiv a construcţiilor agrozootehnice, precum şi a terenurilor aferente acestora.
Pe cale de consecinţă, suprafeţele de teren reconstituite reclamanţilor şi identificate ca fiind situate în incinta fostului CAP Căstău (raport de expertiză tehnică topografică V.I.) nu mai puteau fi restituite reclamanţilor pe vechile amplasamente, având în vedere şi art. 14 pct. 2 teza II din Legea nr. 18/1991.
În acest context este relevantă şi atitudinea reclamanţilor, care au refuzat în mod expres şi constant să fie puşi în posesie cu teren echivalent din rezerva aflată la dispoziţia comisiei.
Pe de altă parte, SA D. Căstău, persoană juridică de drept privat, a intrat în mod legal în proprietatea bunurilor şi a avut posibilitatea să înstrăineze o parte din ele prin licitaţie publică.
Hotărârea Adunării Generale din 26 iulie 1998, necontestată de reclamanţi în calitate de asociaţi, ca şi licitaţia publică din 2 august 1998, s-au desfăşurat în condiţii legale, fiind fără suport probator şi fără relevanţă susţinerea lor în sensul că nu au cunoscut vânzarea terenurilor respective. În consecinţă, dobândirea de către pârâta SC V.MP SRL a trei grajduri cu terenurile aferente, în suprafaţă totală de 12.520 mp şi înscrierea ei în C.F. sunt valide, neexistând nici un motiv de nulitate absolută, aşa cum în mod greşit a reţinut Curtea de Apel iar înstrăinările ulterioare către terţi urmează de asemenea să-şi producă efectele, ca fiind încheiate cu bună-credinţă şi respectând reglementările privind publicitatea imobiliară.
De altfel, este semnificativ că reclamanţii, care au afirmat că nu cunoşteau despre desfăşurarea licitaţiei, au încasat sumele de bani ce li se cuveneau, în calitate de asociaţi, în urma vânzării bunurilor.
Rezultă deci că afirmaţia din Decizia instanţei de recurs în sensul că terenurile nu trec în proprietatea societăţilor agricole se bazează pe o interpretare evident greşită a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 şi pe o apreciere trunchiată a probatoriilor, astfel încât, în succesiunea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, cea nelegală şi netemeinică este dată de către curtea de apel.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul în anulare şi potrivit prevederilor art. 3303 alin. (1) combinat cu art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica Decizia Curţii de Apel Alba Iulia în sensul respingerii recursului declarat de reclamanţi împotriva deciziei Tribunalului Hunedoara, care este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1074 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Modifică Decizia în sensul că respinge recursul reclamanţilor împotriva deciziei civile nr. 2416 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3718/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3576/2005. Civil → |
|---|
