ICCJ. Decizia nr. 377/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 377

Dosar nr. 4342/200.

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 26 aprilie 1999 reclamantul V.G. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Braşov, solicitând să se dispună evacuarea pârâtei de pe terenurile proprietatea reclamantei ce însumează 20.940,20 mp, pe care pârâta le ocupă şi foloseşte fără titlu, în mod abuziv, respectiv: 9822 mp (C.F. 7544 Braşov, nr.top. 11310/1/b/1), 3530 mp (C.F. 16.503 Braşov, nr.top.11309/3, 11310/2) şi 7.588,20 mp (C.F. Braşov, nr.top. 11310/1).

S-a învederat că prin Ordinul nr. 72/1992 al Prefectului Judeţului Braşov reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arătate în acţiune, iar intabularea în C.F. a acestui drept efectuată în anul 1992 nu a fost modificată sau radiată".

Ulterior, Consiliul Judeţean Braşov prin Decizia nr. 164/1993 şi certificatul seria B.V. nr. 0007/1993 a recunoscut în seama pârâtei un drept de proprietate în suprafaţă totală de 134.282 mp (în care au fost cuprinse şi terenurile sus-menţionate, proprietatea reclamantului).

Prin sentinţa civilă nr. 12/F din 10 februarie 1998 pronunţată în dosarul nr. 733/1995 Curtea de Apel Braşov a anulat în parte Decizia şi certificatul de atestare atacate, numai în ceea ce priveşte terenurile proprietatea reclamantului, soluţie menţinută în totalitate prin respingerea recursurilor declarate de către Consiliul Judeţean Braşov şi SC S. SA Braşov, potrivit deciziei nr. 102 din 21 ianuarie 1999 a Secţiei contencios-administrativ, Curtea Supremă de Justiţie.

Dreptul de proprietate fiind recunoscut pe calea procedurii contencios-administrative în favoarea reclamantului, acesta a solicitat să se constate că pârâta ocupă şi foloseşte în mod abuziv, şi fără titlu, terenul în litigiu, fapt pentru care se justifică evacuarea sa în temeiul art. 480 şi urm. C. civ.

Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 10.080 din 27 septembrie 1999 a admis acţiunea, soluţie confirmată ca atare prin respingerea apelului pârâtei potrivit deciziei civile nr. 676/A din 15 septembrie 2000 a secţiei civile a Tribunalului Braşov.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 1214/R din 13 septembrie 2001 (dosar nr. 1238/R/2000) a admis recursul pârâtei şi a casat în totalitate hotărârile anterioare, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond, în primă instanţă, la Tribunalul Braşov, secţia civilă.

S-a motivat că acţiunea reclamantului V.G. are toate caracterele unei acţiuni în revendicare imobiliară solicitare expresă făcută şi de reclamant în timp ce dosarul era pendinte la Tribunalul Braşov, reiterată în cursul judecării recursului; ca atare, ţinând seama de valoarea obiectului cauzei de 4.169.871.900 lei, stabilită prin raportul de expertiză necontestat de părţi nr. 1180/2001, s-a apreciat a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 158, art. 132 alin. (2) pct. 4 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

În rejudecare, la noua instanţă de fond, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat recunoaşterea în favoarea sa a unui drept de superficie pentru terenul în litigiu şi înscrierea acestuia în cartea funciară.

Urmare cererii formulate de pârâtă Curtea Supremă de Justiţie, prin încheierea nr. 2592 din 26 iunie 2002 a dispus strămutarea judecării cauzei, păstrând în totalitate acte de procedură efectuate anterior, la Tribunalul Mureş.

Judecând în noul cadru procesual Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 903 din 13 decembrie 2002 a anulat ca insuficient timbrată acţiunea principală în revendicare imobiliară, admiţând în totalitate cererea reconvenţională privind constatarea în favoarea pârâtei, şi intabularea ca atare în C.F., a dreptului de superficie asupra terenului în litigiu.

Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 71/A din 4 iunie 2003 a admis apelul reclamantului, a anulat în totalitate sentinţa, şi a trimis cauza la Judecătoria Târgu-Mureş pentru judecarea pe fond a acţiunii principale iniţiale în evacuare în care sens s-a reţinut a fi încălcate prevederile art. 3 C. civ. şi art. 158 C. proc. civ., precum şi a cererii reconvenţionale privind recunoaşterea dreptului de superficie formulată de pârâtă (ambele acţiuni fiind în competenţa de soluţionare în primă instanţă a judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.).

Împotriva deciziei amintite s-a declarat recurs de către pârâta-reclamantă SC S. SA Braşov, invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. decurgând din încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.

Critica este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În speţă instanţa iniţială de recurs Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 1214/R/2001 a stabilit caracterul în revendicare imobiliară al acţiunii formulate de reclamant, problemă de drept rezolvată în mod irevocabil, în care sens a şi fost sesizată noua instanţă competentă cu soluţionarea în fond a acţiunii în raport cu această calificare juridică, Tribunalul Braşov.

Curtea de Apel Târgu-Mureş după strămutare, reţine în apel calificarea juridică iniţială a acţiunii principale, fără a pune în discuţia părţilor acest incident care fusese deja soluţionat în mod irevocabil anterior, cu consecinţa încălcării obligaţiilor imperative, sancţionate cu nulitatea potrivit art. 105 C. proc. civ., prevăzute în art. 85, art. 127 şi art. 315 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit ar. 312 alin. (1), art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se va trimite recursul declarat de pârâta-reclamantă SC S. SA Braşov împotriva deciziei civile nr. 71/A din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, casându-se în totalitate această hotărâre şi va fi trimisă cauza pentru rejudecarea apelului reclamantului aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta-reclamantă SC S. SA Braşov împotriva deciziei nr. 71/A din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 377/2005. Civil