ICCJ. Decizia nr. 327/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 327
Dosar nr. 3144/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1312 din 28 februarie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei Direcţia Silvică Maramureş.
A fost respinsă acţiunea formulată de Direcţia Silvică Maramureş, în contradictoriu cu Comisia locală Asuaju de Sus şi Comisia judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi cu vegetaţie forestieră şi Primăria Asuaju de Sus, pentru anularea hotărârii nr. 653 din 23 iulie 2002 a Comisiei judeţene Maramureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 5 pct. 1 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 173 din 18 ianuarie 2001, Regia Naţională a Pădurilor are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, iar art. 6 alin. ultim prevede că interesele statului în justiţie sunt reprezentate de Regia Naţională a Pădurilor, în domeniile care constituie obiectul său de activitate.
Prin urmare, raportat şi la prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în principiu, Regia Naţională a Pădurilor are calitate procesuală într-un proces în care se cere anularea hotărârii de reconstituire a dreptului de proprietate vizând terenuri cu vegetaţie forestieră.
Reţine instanţa de fond, că s-ar putea realiza o delegare a calităţii procesuale către direcţia silvică, în condiţiile art. 67 alin. (1) C. proc. civ., (aspect ce nu s-a probat în cauză), numai ignorând dispoziţiile art. 6 alin. ultim din HG nr. 173/2001, sau dându-i o interpretare mai largă.
Direcţia Silvică Maramureş nu are capacitate procesuală şi neavând capacitate nu poate avea nici calitate de mandatar.
Prin Decizia civilă nr. 696/R din 4 iulie 2003, Tribunalul Maramureş a respins recursul declarat de petenta Direcţia Silvică Maramureş împotriva acestei hotărâri.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 52 şi art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, în plângerea întemeiată pe dispoziţiile Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 părţi în proces sunt persoanele fizice şi juridice care au cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Or, în speţă, cererea pentru reconstituirea dreptului a fost făcută de Comuna Asuaju de Sus, iar dreptul i-a fost reconstituit prin hotărârea nr. 693 din 23 iulie 2002. Împotriva acestei hotărâri putea formula plângere Comuna Asuaju de Sus, căreia i s-a reconstituit dreptul pentru o suprafaţă de teren mai mică decât cea solicitată sau Comisia judeţeană Maramureş, conform art. 53 şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
Reţine instanţa de recurs, că terţii, în categoria cărora poate intra şi statul prin administratorul terenului, pot introduce o acţiune de drept comun, întemeiată pe ar. 60 – 62 din lege, pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul persoanei juridice care nu era îndreptăţită, potrivit legii, la reconstituirea dreptului asupra pădurii sau acţiune în revendicare.
De aceea, plângerea trebuia respinsă ca inadmisibilă, pentru că Direcţia Silvică Maramureş dacă este împuternicită de Statul Român, ca titulară a dreptului de administrare, poate formula acţiune în justiţie.
Împotriva acestei hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare.
Se susţine, că instanţa de fond a reţinut că Direcţia Silvică Maramureş nu are calitate procesuală, ignorând dispoziţiile HG nr. 173/2001 şi ale HG nr. 1105/2003 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Art. 3 din HG nr. 173/2001 prevede că Regia Naţională a Pădurilor are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii şi acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, iar art. 6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor prevede printre atribuţiile regiei şi pe aceea de a reprezenta în justiţie interesele statului, în domeniile care constituie obiectul său de activitate. Aceste dispoziţii au fost abrogate prin HG nr. 1105/2003, însă reglementarea de principiu a fost preluată în art. 7 lit. a) din această hotărâre şi art. 6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.
Prin art. 11 din Hotărârea nr. 3/1999 a Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor s-a prevăzut că „direcţiile silvice, Institutul de cercetări şi amenajări silvice şi Centrul de documentare şi perfecţionare a pregătirii personalului de specialitate reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor în raza teritorială în care au fost organizate", iar prin art. 8 s-a stabilit că directorul direcţiei silvice reprezintă şi susţine interesele regiei în faţa organelor jurisdicţionale şi a altor organe.
Se arată că, potrivit acestor dispoziţii, direcţiile silvice au calitate de parte în procesul care are ca obiect dreptul de proprietate publică al statului asupra terenurilor forestiere şi fiind vorba de o formă de reprezentare legală, împrejurarea că direcţia silvică nu are personalitate juridică este lipsită de relevanţă, atât sub aspectul calităţii procesuale, cât şi a capacităţii procesuale de folosinţă a persoanei juridice.
Se mai susţine, că motivarea hotărârii instanţei de recurs, în sensul inadmisibilităţii acţiunii, se datorează greşitei calificări a cauzei deduse judecăţii.
Datorită calificării greşite, calea de atac a fost soluţionată ca recurs şi s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă. Direcţia Silvică Maramureş a promovat o acţiune de drept comun, prin care a solicitat protecţia juridică a dreptului de proprietate publică al statului asupra terenului forestier, prin anularea hotărârii comisiei judeţene, în baza art. 63 din Legea nr. 18/1991, care face trimitere la dreptul comun. De aceea, calea de atac trebuia soluţionată ca apel.
De asemenea, greşit s-a reţinut că reclamanta trebuia să formuleze acţiune în revendicare. Dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 18/1991, trebuiau raportate la dispoziţiile referitoare la atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor şi direcţiilor silvice, în raport cu care reclamanta are calitate procesuală.
Prin declaraţia de recurs în anulare se solicită să se admită recursul, să fie casate hotărârile atacate şi să se trimită cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul în anulare va fi respins, pentru următoarele considerente.
Raportat la actele depuse la dosar şi la dispoziţiile legale invocate în declaraţia de recurs, se constată că soluţia respingerii acţiunii, pronunţată de instanţa de fond, menţinută de tribunal, este legală.
Este, de principiu, că persoana fizică sau juridică acţionează în nume propriu, atunci când porneşte o acţiune fără să arate că formulează cererea în numele altei persoane.
Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convenţională), este obligat să-şi arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece atunci când nu-şi arată calitatea de reprezentant, este presupus că lucrează în nume propriu.
De aceea, în prezenta cauză, corect s-a reţinut prin sentinţa instanţei de fond că Direcţia Silvică Maramureş a formulat cererea intitulată „plângere", semnată de avocatul ales, în nume propriu, pentru că nu există nici o menţiune că a înţeles să acţioneze în numele titularului dreptului, Statul Român, sau a Regiei Naţionale a Pădurilor, abilitată să reprezintă în justiţie interesele statului, în domeniile care constituie obiectul său de activitate.
Nici în cursul procesului, la instanţa de fond, reclamanta nu a precizat că acţionează ca reprezentant.
În declaraţia de recurs în anulare se fac referiri la calitatea Regiei Naţionale a Pădurilor de reprezentant legal al statului şi la dreptul directorului direcţiei silvice de a reprezenta interesele regiei, însă dispoziţiile legale invocate nu au relevanţă în cauză, deoarece reclamanta a formulat acţiunea în nume propriu şi nu în numele regiei.
Or, faptul că, prin lege, se recunoaşte expres calitatea Regiei Naţionale a Pădurilor de a reprezenta statul în domeniile care constituie obiectul său de activitate şi dreptul directorului direcţiei silvice de a reprezenta şi susţine interesele regiei, nu conferă reclamantei legitimare procesuală pentru valorificarea dreptului statului asupra terenurilor forestiere, printr-o acţiune formulată în nume propriu.
De altfel, aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţa instanţei de fond, Direcţia Silvică Maramureş, care este una din unităţile fără personalitate juridică din structura Regiei Naţionale a Pădurilor, nu are nici capacitate civilă procesuală pentru a sta, ca parte, în proces. Aceasta nu are capacitate civilă procesuală nici în raport cu art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece ipoteza reglementată prin acest text este distinctă de aceea a direcţiilor din structura unei regii, care fac parte din organizarea acesteia.
Deoarece reclamanta a formulat cererea fără să arate că acţionează ca reprezentant, soluţia respingerii acţiunii pronunţată de instanţa de fond, menţinută de tribunal, este legală.
Modul în care tribunalul a calificat acţiunea şi calea de atac nu a determinat soluţionarea greşită a cauzei. Soluţia menţinerii sentinţei, pronunţată de instanţa de control judiciar, este legală pentru considerentele expuse şi nu pentru aspectele reţinute de tribunal.
Instanţa de fond era obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiei, admiterea excepţiei este corectă, chiar dacă acţiunea are ca obiect anularea hotărârii comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, (cerere întemeiată pe art. 60, art. 62 din lege), iar calificarea greşită a căii de atac de către instanţa de control judiciar nu constituie o încălcare esenţială a legii, pentru că părţile nu au fost împiedicate să folosească toate căile de atac, care sunt prevăzute de lege şi nu stabilite de judecători.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 696/R din 4 iulie 2003 a Tribunalului Maramureş şi sentinţei civile nr. 1312 din 28 februarie 2003 a Judecătoriei Baia Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8236/2005. Civil. îndreptare eroare... → |
|---|
