ICCJ. Decizia nr. 3932/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3932
Dosar nr. 30914/1/2005
Nr. vechi 13508/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta H.M.L. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti, solicitând obligarea pârâtului să emită o ofertă de restituire prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii pe zi de întârziere până la emiterea deciziei.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2005, a admis în parte cererea şi a obligat pârâtul să emită oferta de restituire către reclamantă, a imobilului, prin măsuri de restituire în echivalent, în soluţionarea notificării nr. 2212 din 6 august 2001 prin dispoziţie motivată; a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii.
S-a reţinut, în esenţă, că prin notificarea nr. 2112/2001, însoţită de actele care dovedesc calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi dreptul acesteia de proprietate, s-a declanşat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, pârâtul, în calitate de unitate deţinătoare, având obligaţia legală de a emite o dispoziţie sau decizie motivată cu privire la solicitarea de restituire în natură a imobilului, conform art. 23 coroborat cu art. 20 alin. (3) din lege.
Imobilul naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 a fost ulterior inclus într-o zonă de sistematizare a municipiului, iar, locuinţa demolată în baza decretului de expropriere, situaţie în care reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură ci doar de măsuri reparatorii în echivalent, incidente fiind dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 1386 din 12 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul formulat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 29 din 17 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, raportat la motivele de apel, instanţa a reţinut următoarele:
Competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de obligare a unităţii notificate de a răspunde notificării, aparţine în primă instanţă tribunalului, şi nu judecătoriei.
Este adevărat că termenul de a răspunde notificării este un termen de recomandare, însă, în speţă, faţă de data notificării, 6 august 2001, şi data promovării acţiunii, 17 decembrie 2004, a fost cu mult depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii, situaţie în care, soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei de a răspunde petentei prin dispoziţie materială este legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General, considerând hotărârea ca netemeinică şi nelegală întrucât: competenţa materială a soluţionării cauzei, ca instanţă de fond, aparţine Tribunalului Municipiului Bucureşti şi nu judecătoriei, cum greşit s-a purces, în speţă, la soluţionarea cauzei.
Greşit, prima instanţă a obligat pârâtul să răspundă, printr-o decizie materială notificării, termenul de 60 de zile prevăzut pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare, de a se pronunţa asupra cererii de restituire, fiind de recomandare, cu un caracter dispozitiv, nu imperativ, persoana îndreptăţită trebuind a face dovada existenţei unui prejudiciu în cazul depăşirii termenului şi a îndeplinirii obligaţiilor sale prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este întemeiat.
Raportat chiar la obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa materială a soluţionării cauzei în primă instanţă, aparţine tribunalului, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, cum de altfel a şi fost soluţionată cauza.
În ce priveşte fondul cauzei, chiar dacă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 pentru rezolvarea notificării şi emiterii corespunzătoare a unei dispoziţii/decizii motivate, este unul de recomandare, corect s-a apreciat că, faţă de data notificării şi data promovării acţiunii, soluţia de obligare a unităţii deţinătoare de a emite o altfel de dispoziţie, este corectă.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei civile nr. 1386 din 12 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3933/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 379/2005. Civil → |
|---|
