ICCJ. Decizia nr. 3947/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3947
Dosar nr. 4899/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul C.R.A.D.A.I., C.R.E.D.I.D.A.M., a chemat în judecată pe pârâta SC G.C.D. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, începând cu decembrie 1997 şi până la soluţionarea litigiului.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1556 din 5 noiembrie 2002, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 81.425.200 lei reprezentând remuneraţie compensatorie pentru perioada decembrie 1997-30 aprilie 2002, sumă reactualizată.
Prin Decizia civilă nr. 362 din 23 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC G.C.D.G. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1556 din 5 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 16 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 49 din 24 septembrie 1999 emis de O.R.D.A., reclamantul are dreptul să solicite de la fabricanţi şi importatori, informaţii privind situaţia vânzărilor şi respectiv a importurilor de suporturi şi aparate şi să controleze exactitatea acestora.
Pârâta este importator de suporturi şi aparate ce permit reproducerea operelor audiovizuale, astfel că, în conformitate cu art. 107 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, datorează remuneraţia compensatorie de 5% din valoarea înscrisă în documentele normale referitoare la procedura respectivă, ce se colectează de reclamant conform deciziei nr. 5 din 5 iulie 1999, fiind desemnat de O.R.D.A. în această calitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.C.D.G. SA Bucureşti, susţinând în esenţă că dispoziţiile art. 34 şi art. 107, 109 din Legea nr. 8/1996 ce prevăd plata unei remuneraţii, aduc atingere Constituţiei, greşit fiind înlăturată şi apărarea formulată în sensul că potrivit art. 108 din lege, remuneraţia nu se plăteşte în cazul în care suporturile se comercializează en-gross.
Recursul nu este fondat.
Din motivarea recursului rezultă în mod evident că pârâta contestă de fapt însăşi normele legale, menţionate, care prevăd obligaţia de plată a remuneraţiei, nefiind de acord cu aplicarea acestora.
Or, dacă aşa este, evident nu pe această cale se poate stabili constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea textelor respective – art. 34 alin. (2), art. 107, art. 109 din Legea nr. 8/1996, situaţie în care recursul trebuie respins.
De altfel, raportat la prevederile legale (contestate astfel de recurentă) citate, art. 107 şi art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 instanţa de apel a apreciat corect asupra existenţei obligaţiei de plată a remuneraţiei compensatorii în sarcina pârâtei, ca importatoare de suporturi şi aparate ce permit reproducerea operelor audiovizuale, în scop de comercializare.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.C.D.G. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 362/A din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3996/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3973/2005. Civil → |
|---|
