ICCJ. Decizia nr. 3996/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3996
Dosar nr. 8809/200.
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 mai 2003, reclamantul R.V. a chemat în judecată pe pârâta P.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să stabilească linia de hotar dintre terenurile proprietatea părţilor şi pârâta să fie obligată să mute gardul despărţitor, care ocupă o porţiune din terenul reclamantului.
Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 4540 din 2 decembrie 2003, a admis acţiunea reclamantului şi a stabilit hotarul dintre proprietăţi pe aliniamentul 1. A. B. C. 2, conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P.A., care face parte din prezenta hotărâre.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., faţă de sentinţa civilă nr. 1837/2003 a Judecătoriei Focşani, obiectul fiind diferit. Astfel, prima acţiune avea ca obiect revendicarea terenului pretins a fi ocupat de pârâtă, iar în acţiunea prezentă se cere grăniţuirea şi mutarea gardului despărţitor care încalcă linia de hotar, aşadar excepţia a fost respinsă.
Din expertiza efectuată a rezultat că prin refacerea gardului existent între părţi, impusă datorită vechimii acestuia, nu s-a respectat vechiul amplasament, existând o deviere de circa 1,25 mp, care poate fi şi rezultatul unei erori de execuţie, la o suprafaţă de 3000 – 3500 mp.
A mai rezultat din expertiza efectuată, comparând situaţia de fapt cu titlurile prezentate de părţi şi depuse la dosarul cauzei, că nici una dintre părţi nu stăpâneşte în realitate suprafeţele înscrise în titlu, ci suprafeţe mai mici.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta. Ea a criticat sentinţa pentru omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat, susţinând că expertiza a reţinut eronat că gardul nu a fost ridicat pe vechiul amplasament şi greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 233/A din 27 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a arătat că judecătoria a analizat şi a respins excepţia autorităţii lucrului judecat, expertiza a fost acceptată de apelanta pârâtă, fiind prezentă la măsurătorile făcute şi cheltuielile de judecată urmează să le suporte apelanta pârâtă care a căzut în pretenţii.
Pârâta a atacat cu recurs Decizia instanţei de apel, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta susţine că în prezenta cauză se impunea a fi reţinută excepţia autorităţii lucrului judecat faţă de sentinţa civilă nr. 1837/2003, existând tripla identitate, dar instanţa nu a acceptat această excepţie, nici nu s-a pronunţat asupra ei în dispozitivul sentinţei.
Recurenta formulează critici privind expertiza tehnică efectuată, reproşează primei instanţe neindicarea temeiului de drept în considerentele sentinţei şi cere să fie exonerată de plata cheltuielilor de judecată.
Criticile formulate de pârâta-recurentă sunt neîntemeiate.
Cu referire la excepţia autorităţii lucrului judecat, în litigiul de faţă şi în cel soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1837/2003, nu există tripla identitate de elemente: obiect, cauză şi părţi, pretinse de art. 1201 C. civ. Litigiul anterior a avut ca obiect acţiunea în revendicare pentru suprafaţa de teren pretins a fi ocupat de pârâtă, iar în prezenta cauză intimatul-reclamant a formulat acţiune în grăniţuire şi a cerut obligarea pârâtei recurente la mutarea gardului despărţitor, evident dacă s-ar fi dovedit că era ocupată o suprafaţă din terenul reclamantului.
Instanţa de fond a examinat excepţia puterii lucrului judecat, a invocat textul de lege incident şi a conchis întemeiat în sensul respingerii ei, soluţionând astfel excepţia de procedură prevăzută în art. 166 C. proc. civ., chiar dacă nu s-a pronunţat asupra ei prin dispozitivul sentinţei.
Critica recurentei privind efectuarea şi concluziile expertizei sunt nefondate. Recurenta a desemnat un expert, pe lângă cel numit de instanţă, care a participat la efectuarea expertizei şi recurenta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nici nu a solicitat o nouă expertiză.
Este adevărat că instanţa de fond, deşi art. 261 C. proc. civ. pretinde, nu a indicat temeiul de drept al acţiunii în grăniţuire, lacună care însă nu atrage nulitatea hotărârii.
Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată îşi are temeiul în prevederile art. 274 C. proc. civ., ea fiind cea care „a căzut în pretenţii", aşadar şi critica privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată.
De altfel, recurenta a restituit acestei instanţe citaţia primită de ea pentru termenul din 16 mai 2005, când cauza s-a soluţionat, a menţionat pe citaţie „renunţăm la judecarea recursului", a anexat şi copia buletinului de identitate, dar nefiind semnată de recurentă, instanţa nu a luat act de această renunţare.
Se conchide că recursul este nefondat şi se va respinge pentru considerentele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P.I. împotriva deciziei civile nr. 233/A din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4034/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3947/2005. Civil → |
|---|
