ICCJ. Decizia nr. 40/2005. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 40.
Dosar nr. 172/2/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 mai 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii T.A., T.D., T.P.F. şi T.C., cetăţeni italieni au chemat în judecată pârâta T.(G.)M.T. pentru ca instanţa să declare nulă absolut căsătoria încheiată de tatăl lor T.C.A. cu pârâta, la data de 30 aprilie 1994, cu consecinţa revenirii soţiei la numele anterior, acela de G.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt descendenţii defunctului T.C.A. decedat la Roma la 6 decembrie 2002. Pe tot parcursul vieţii cel în cauză a avut grave probleme de sănătate, care s-au accentuat după ce a divorţat de mama reclamanţilor, astfel încât aceştia au angajat în 1992 pe pârâtă, cetăţean român, ca menajeră a tatălui lor. După decesul lui T.C.A., pârâta le-a prezentat un certificat de căsătorie din care rezulta statul ei de soţie a defunctului, actul fiind încheiat la Bucureşti la 30 aprilie 1994 de către Primăria sectorului 1. Or, încă înainte de 1993, tatăl reclamanţilor era nevăzător, surd şi lipsit de discernământ astfel încât căsătoria încheiată este lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 9 şi urm. C. fam.
Pârâta a formulat întâmpinare opunându-se admiterii acţiunii şi arătând că nici la momentul încheierii căsătoriei şi nici ulterior soţul ei nu a fost lipsit de discernământ. Din potrivă, defunctul a efectuat acte de administrare şi dispoziţie a bunurilor sale, era puternic implicat social, inclusiv prin activităţi desfăşurate în România iar căsătoria era de notorietate.
Examinând actele şi lucrările dosarului Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 868 din 8 octombrie 2004 prin care a respins acţiunea ca nefondată.
Motivându-şi soluţia tribunalul a arătat în esenţă că din probatoriile administrate nu reiese că în momentul încheierii căsătoriei soţul ar fi fost lipsit de discernământ aşa cum au susţinut reclamanţii. Actele medicale stabilesc în mod neîndoielnic că tatăl reclamanţilor era nevăzător şi suferea totodată de surditate bilaterală nesenzorială, afecţiuni instalate încă din copilărie şi din cauza cărora a fost considerat invalid de război, fiind şi membru, cu o funcţie de conducere, în cadrul Asociaţiei Italiene a Nevăzătorilor de Război.
Dovezile medicale nu confirmă însă şi că T.C.A. ar fi suferit şi de vreo afecţiune de natură psihiatrică, aspect reţinut şi de conţinutul raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.
Pe de altă parte, susţinerile reclamanţilor referitoare la necunoaşterea de către ei a căsătoriei tatălui lor cu pârâta au fost considerate lipsite de relevanţă întrucât determinantă pentru examinarea validităţii căsătoriei este doar stabilirea faptului că la momentul încheierii ei tatăl reclamanţilor avea discernământul faptelor sale.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că nu s-a făcut o analiză aprofundată a probatoriilor administrate.
În apel a fost administrată proba cu o nouă expertiză medico legală pentru a se stabili dacă defunctul avea sau nu discernământ la momentul încheierii căsătoriei.
Prin Decizia civilă nr. 25 din 27 ianuarie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins apelul ca nefondat, cu o motivare asemănătoare a celei a instanţei de fond, reţinând din dovezile administrate că la data de 30 aprilie 1994 defunctul avea discernământul păstrat şi capacitatea psihică de apreciere critică a consecinţelor ce decurg din încheierea căsătoriei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică s-a susţinut că instanţele au interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii în sensul că nu au fost examinate în mod aprofundat actele medicale, acestea neputând în nici un caz conduce la concluzia reţinută de către instanţe cu privire la păstrarea discernământului de către tatăl lor la momentul încheierii căsătoriei.
Cea de a doua critică vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prev. art. 19 comb. cu art. 9 C. fam., fiind în speţă dovedită împrejurarea că defunctul lor tată era lipsit vremelnic de facultăţile mintale.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Sub un prim aspect nu poate fi primită teza potrivit căreia instanţele ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
În cauză au fost efectuate două expertize medico legale psihiatrice, ambele având aceleiaşi concluzii: că la data de 30 aprilie 1994, când s-a încheiat căsătoria numitul T.C.A. nu prezenta tulburări psihice, avea discernământul păstrat şi capacitate de dispoziţie.
De altfel, toate actele medicale inclusiv certificatul, prenupţial se coroborează cu celelalte înscrisuri din care rezultă că persoana respectivă avea o activitate socială extrem de activă, fiind o personalitate cunoscută pe plan social, îndeplinind activităţi care în nici un caz nu ar fi putut fi îndeplinite de o persoană fără discernământ.
În privinţa certificatului prenupţial, acesta a fost eliberat cu respectarea procedurilor legale, neexistând nici un motiv formal care să-i afecteze validitatea iar la încheierea căsătoriei soţul a fost asistat de un translator autorizat de limbă italiană.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică este de reţinut că potrivit art. 19 şi art. 9 C. fam. Temeiul de drept al acţiunii reclamanţilor, este nulă absolut căsătoria încheiată de alienatul dau debilul mintal precum şi de cel lipsit vremelnic d facultăţile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale. Or, ambele instanţe au reţinut în mod corect pe baza probatoriilor că T.C.A. a avut reprezentarea actelor pe care le îndeplineşte şi a consimţit în mod legal la încheierea căsătoriei.
De altfel, aşa cum rezultă şi din celelalte dovezi până la data decesului cel în cauză nu a fost niciodată suspicionat că ar fi putut avea tulburări de natură psihică.
În consecinţă, soluţia de respingere a acţiunii este în întregime legală şi temeinică astfel încât recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurenţii reclamanţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii T.A., T.D., T.P.F. şi T.C. împotriva deciziei nr. 25/A din 27 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 3600 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4376/2005. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 39/2005. Civil → |
|---|
