ICCJ. Decizia nr. 4001/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4001
Dosar nr.8959/200.
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8307 din 7 octombrie 2003, pronunţată de Judecătoria Braşov a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta S.G. împotriva pârâţilor R.P., B.V., SC R. SRL Braşov şi Municipiul Braşov s-a constatat că a fost preluată de către Statul Român fără titlu cota de 12/16 din imobilul situat în Braşov, ce a aparţinut autorilor reclamantei, S.V. şi S.F. şi a fost respins, ca fiind prescris dreptul la acţiune, capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21022 din 12 decembrie 1996 şi 22145 din 16 aprilie 1997 încheiate de pârâtele R.P. şi B.V. cu SC R. SRL Braşov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Decizia de trecere în proprietatea statului a cotei de proprietate asupra imobilului, în baza Decretului nr. 223/1974, a fost emisă după data decesului antecesorilor reclamantei şi că nu a fost comunicată moştenitorilor acesteia, situaţie în care titlul statului nu este valabil.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 227 Ap din 23 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Instanţa de apel a reţinut că în cauză nu au existat motive temeinice de natură a justifica repunerea reclamantei în termenul legal pentru introducerea acţiunii în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea notificată avea obligaţia de a-i comunica dacă şi către cine a înstrăinat imobilul a cărui restituire a fost solicitată, obligaţie pe care SC R. SRL şi-a îndeplinit-o abia după expirarea termenului de prescripţie al acţiunii în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, situaţie în care se impunea admiterea cererii de repunere în termen.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanta a solicitat şi repunerea în termenul de introducere a acţiunii, expirat la data de 14 august 2002.
Judecătoria Braşov, prin încheierea din 12 mai 2003 a respins cererea de repunere în termen, soluţie menţinută de instanţa de apel.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, instanţa judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit să dispună repunerea în termen.
Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit cu 6 luni, prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001, respectiv până la data de 14 august 2002, iar acţiunea a fost introdusă după expirarea acestui termen, şi anume la data de 25 octombrie 2002.
Prin acest text de lege nu s-a menţionat că termenul de prescripţie derogatoriu de la dreptul comun ar începe să curgă de la data la care persoana îndreptăţită a fost încunoştiinţată de faptul că imobilul revendicat a fost înstrăinat.
Aşa fiind şi întrucât nu a fost făcută dovada unor motive temeinice care ar putea justifica depăşirea termenului de prescripţie, în sensul prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în mod legal a fost respinsă cererea de repunere în termen.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.G. împotriva deciziei nr. 227/Ap din 23 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4035/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3964/2005. Civil → |
|---|
