ICCJ. Decizia nr. 4166/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4166

Dosar nr. 21140/200.

Şedinţa publică din 19 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Preşedintele Judecătoriei Făget, prin încheierea nr. 272 din 17 iunie 2004 a admis cererea formulată de petenta T.R. şi a dispus investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 419 din 27 iulie 2001 pronunţată de Judecătoria Făget, a deciziei civile nr. 2649 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Timiş, a deciziei civile nr. 389 din 18 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, a deciziei civile nr. 961 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Timiş, deciziei civile nr. 2658 din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.

Apelul declarat de debitoarea I.A. a fost respins ca inadmisibil de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 2109 din 1 octombrie 2004.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs debitoarea I.A.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 3733 C. proc. civ. încheierea prin care preşedintele judecătoriei, cum este cazul în speţă, respinge cererea de investire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti poate fi atacată cu recurs de creditor în termen de 5 zile.

Rezultă deci că numai creditorul poate exercita căile de atac în cadrul procedurii de investire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti şi numai în situaţia în care cererea a fost respinsă.

În consecinţă, recursul urmează a fi respins în temeiul art.312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta I.A. împotriva deciziei civile nr. 2109 din 1 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 19 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4166/2005. Civil