ICCJ. Decizia nr. 4081/2005. Civil. Servitute de trecere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4081
Dosar nr. 19593/2004
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 17 iulie 2002, T.V., T.P. şi C.R.E. au chemat în judecată, prin acţiune precizată şi modificată ulterior, pe A.L., A.M., B.N., B.I., B.R., B.E., F.C. şi N.G. pentru recunoaşterea unei treceri pe drumul existent, necesară ieşirii la calea publică şi exploatării terenului lor (al recurenţilor) în suprafaţă de 3156 mp, situat în satul Liniştea, comuna Panaci, judeţul Suceava.
Ulterior, reclamanţii au renunţat la judecata acţiunii împotriva pârâţilor B.I., B.E., F.C.
N.G. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând să se constate că este proprietarul drumului din litigiu. Totodată a cerut obligarea reclamanţilor să-i plătească, cu titlu de despăgubiri, o jumătate din contravaloarea investiţiilor de amenajare a drumului şi de construire unui pod de trecere, lucrări necesare exerciţiului normal al servituţii solicitate.
Judecătoria Vatra Dornei, prin sentinţa civilă nr. 490 din 10 mai 2004 a admis acţiunea şi cererea de intervenţie în sensul că a recunoscut reclamanţilor servitutea solicitată, în configuraţia topo redată de expertul judiciar F.J., a constatat că intervenientul este proprietarul terenului de 14.442 mp păşune şi 1094 mp fânaţ, situat în comuna Panaci, judeţul Suceava şi a obligat pe pârâtul N.G. să restituie reclamanţilor suma de 41.049.616 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 2440 din 20 septembrie 2004, a admis apelul intervenientului şi schimbând, în parte, sentinţa apelată, a constatat că intervenientul este proprietarul drumului din litigiu, i-a obligat pe reclamanţi să-i plătească suma de 212.244.958 lei cu titlu de despăgubiri prevăzute de art. 616 C. civ., şi a redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 5.049.616 lei.
Soluţia din apel a fost motivată în sensul că intervenientul a dobândit, prin construcţie şi edificare, proprietatea drumului şi podului de trecere în litigiu, că servitutea, nefiind gratuită, trebuie plătită cu o sumă globală, stabilită conform art. 616, art. 619 C. civ., în limita a ½ din costul investiţiilor suportate de intervenient pentru amenajarea drumului.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esenţă, că instanţa de apel, interpretând greşit actele juridice deduse judecăţii şi omiţând să se pronunţe asupra unor mijloace de apărare precum şi asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal. Respectiv, s-a pierdut din vedere că intervenientul este şi pârât în proces şi că în această dublă calitate procesuală, nu a probat proprietatea drumului din litigiu. Totodată, instanţa de apel a părăsit cadrul juridic al acţiunii circumscris recunoaşterii unei servituţi preexistente, modificată însă de intervenient, fără consimţământul reclamanţilor. În concret, intervenientul, ca proprietar al unui teren învecinat, de asemenea loc înfundat, a schimbat şi prelungit în interesul său, traseul drumului din litigiu, şi a construit un alt pod, lucrări ce nu sunt o pagubă, în sensul art. 616, art. 619 C. civ. (pentru a putea fi imputată reclamanţilor, în cota de participare de ½. Nu mai puţin, instanţa de apel nu a ţinut seama de împrejurarea că lucrările de investiţii reclamate încalcă regimul juridic prescris autorizării şi asigurării calităţii executării lor. De asemenea, reaprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este nejustificată. În concluzie, recurenţii au apreciat că sentinţa apelată este legală şi temeinică, considerent pentru care au cerut să fie păstrată.
Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 616 şi urm. C. civ. rezultă că acţiunea confesorie de servitute de trecere se exercită, în ipoteza în care a fost reclamată asupra mai multor fonduri învecinate, împotriva proprietarilor acestor fonduri. Nu mai puţin, acţiunea de îndemnitate prevăzută de art. 619 C. civ., are ca obiect paguba ce o pricinuieşte fondurilor aservite şi nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominant. În ipoteza executării unor lucrări trebuincioase pentru exerciţiul servituţii, ele se impută proprietarului fondului dominant, dar atunci când servesc şi fondului aservit vor fi suportate, proporţional cu foloasele culese, şi de proprietarul acestui fond.
Or, în speţă, instanţa de apel a recunoscut dreptul de servitute fără citarea în proces a intervenientului, în calitatea sa de pârât şi nu a clarificat, prin dezbateri contradictorii şi administrarea unui probatoriu complet, dacă acesta este, într-adevăr titularul unui drept real şi care anume, asupra drumului din litigiu. Nu mai puţin, asupra apărărilor de fond ale reclamanţilor invocate în apel (şi reluate în recurs), dar esenţiale pentru instituirea unor despăgubiri în sensul art. 619 C. civ., hotărârea recurată este omisivă şi nemotivată.
Aşa fiind şi întrucât se constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, se impune, în baza art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului şi reformarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru o nouă judecată.
Instanţa de trimitere urmează a rejudeca pricina cu aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii T.V., T.P., C.R.E. împotriva deciziei nr. 2440 din 20 septembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6804/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3685/2005. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
