ICCJ. Decizia nr. 4221/2005. Civil
Comentarii |
|
La data de 8 ianuarie 2002, M.S.M. și V.M.S. au chemat în judecată pe SC C. SRL Călărași, Administrația Finanțelor Publice Călărași, Consiliul județean Călărași și Consiliul Local Călărași, pentru a fi obligați să-i restituie în deplină proprietate și posesie imobilul compus din construcție și teren, situat în comuna Perișoru, județ Călărași. în subsidiar, a solicitat restituirea bunului prin echivalent.
Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința nr. 142 din 30 martie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată.
împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea din 16 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta SC C. SRL Călărași a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății arătând că prin această măsură ar fi prejudiciată.
Recursul este nefondat.
Suspendarea judecării cauzei a fost dispusă - la cererea reclamantelor, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cum instanța de apel era ținută de cererea reclamantelor [art. 129 alin. (5) C. proc. civ] și ca atare, în asigurarea respectării principiului disponibilității, nu-i putea depăși limitele, cu temei a dispus suspendarea cauzei.
Așa fiind și întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu, recursul a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 54/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4276/2005. Civil → |
---|