ICCJ. Decizia nr. 4447/2005. Civil. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4447
Dosar nr. 3719/2005
Şedinţa de la 26 mai 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 124 din 4 martie 2003, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâţii S.V., S.A. şi Autoritatea Tutelară sector IV Bucureşti, a constatat deschisă succesiunea defunctului S.G., decedat la 26 septembrie 1997 şi a stabilit calitatea de moştenitori legali a reclamantului şi pârâtei S.A., ca descendenţi de gradul I şi a pârâtei S.V. soţie supravieţuitoare.
S-a stabilit că masa succesorală se compune din cotele de ½ dintr-un apartament a cărui valoare de circulaţie este de 270.842.000 lei şi dintr-un dulap de bucătărie în valoare de 700.000 lei şi că părţile au cotele de câte 3/8 descendenţii şi 2/8 soţia supravieţuitoare.
S-a mai constatat că pasivul succesoral se compune din: un împrumut în sumă de 500.000 lei, restituit de pârâta S.V. după data deschiderii succesiunii, cheltuieli de înmormântare în cuantum de 4.280.264 lei şi cheltuieli pentru parastase în sumă de 1.030.675 lei, de asemenea suportate de pârâta S.V. Bunurile au fost atribuite pârâtei S.V., iar aceasta a fost obligată să plătească reclamantului şi pârâtei S.A. câte 58.977.818 lei cu titlu de sultă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul şi pârâtele, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea dată în dosarul nr. 1823/2003, la 2 decembrie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport cu dispoziţiile art. III din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004.
Primind dosarul, Tribunalul Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 58 A din 4 februarie 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de reclamantul S.D. şi pârâtele S.V. şi S.A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale, calea de atac se îndreaptă către instanţa imediat superioară celei care a pronunţat sentinţa atacată. De aceea, apelul fiind formulat împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, care a soluţionat fondul cauzei, competentă să îl soluţioneze este Curtea de apel, conform art. 3 pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente.
Prin OUG nr. 65/2004 s-au adus modificări pct. 2 al art. 2 C. proc. civ., fiind stabilită competenţa tribunalelor de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă în: cererile de divorţ; cererile de împărţeală judiciară, cu excepţia celor care potrivit legii nu sunt supuse apelului; cererile privind raporturile personale dintre părinţi şi copiii minori; cererile privind filiaţia; orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
Art. II din ordonanţă, care cuprindea dispoziţii tranzitorii, iniţial a avut următorul conţinut.
„Procesele în curs de judecată în primă instanţă, în apel sau în recurs la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Căile de atac exercitate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă înainte de intrarea în vigoare a acesteia, se judecă de instanţele competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
Hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt supuse căilor de atac la instanţele competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privitoare la competenţă sunt aplicabile".
Textul a fost însă modificat prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, iar după modificare are următorul cuprins.
„Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
În cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel. Trimiterea dosarelor se va face prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor".
În lipsa vreunei precizări privitoare la instanţa care a pronunţat hotărârea apelată, potrivit textului citat, modificat prin Legea nr. 493/2004, apelurile declarate împotriva hotărârilor la care se referă art. II din ordonanţă, aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii, se trimit tribunalului, chiar dacă hotărârea apelată a fost pronunţată de tribunal.
Întrucât în prezenta cauză, la data intrării în vigoare a legii apelurile declarate împotriva hotărârii pronunţate în pricina care are ca obiect partaj succesoral se aflau pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, competenţa aparţine tribunalului.
Prin urmare, se va stabili competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4446/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 4451/2005. Civil → |
|---|
