ICCJ. Decizia nr. 4451/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4451
Dosar nr. 19346/200.
Şedinţa publică din 26 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă constată:
Prin cererea înregistrată la 19 august 2003 reclamanţii L.I.V., L.M. şi B.V.D. au chemat în judecată pe pârâtul A.C.M. cerând să se constate simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1891 din 15 mai 1997 la BNP L.T.R., să se dispună rezoluţiunea acestui contract şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În motivarea cererii, reclamanţii arată că, în realitate la data de 2 august 1996, între familia L. şi B.V.D. a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul construcţii şi 2000 mp teren, pentru preţul de 6.500.000 lei, sumă care a fost plătită de beneficiarii promisiunii, soţii L., promitentei vânzătoare B.V.D.
Pentru că soţii L. erau în vârstă şi doreau, la rândul lor să încheie un contract de întreţinere cu o persoană tânără care să aibă grijă de ei pârâţii arată că au convenit cu promitenta vânzătoare ca aceasta să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu direct în patrimoniul pârâtului A.C.M. care s-a obligat să le presteze întreţinere.
Urmare a convenţiei arătate s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a cărei simulaţie se solicită a se declara şi, dat fiind că pârâtul nu le-a prestat întreţinere, şi rezoluţiunea acestui contract.
Pârâtul a cerut respingerea acţiunii, susţinând că a încheiat contractul de vânzare cu reclamanta B.V., sens în care a preluat în posesie imobilul menţionat în contract pentru preţul de 3.500.000 lei.
Susţine pârâtul că nu şi-a asumat nici o obligaţie de întreţinere faţă de familia L., dimpotrivă aceştia încheind un contract de întreţinere cu o rudă a lor care s-a şi ocupat efectiv de întreţinerea acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 3149 din 11 decembrie 2003 Judecătoria Roman a respins acţiunea.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că între reclamanţi a intervenit la data de 2 august 1996 un antecontract de vânzare-cumpărare, pentru imobilul situat în intravilanul satului Bozienii de Sus, comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, convenţie care nu a mai fost ulterior autentificată întrucât la 15 iulie 1997 promitenta vânzătoare, B.V.D. a încheiat pentru aceleaşi imobile, un contract de vânzare-cumpărare, în formă autentică, cu pârâtul.
Reţine prima instanţă, că, prin probatoriul administrat nu s-a dovedit caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare menţionat, părţile neputând produce în faţa instanţei dovezi cu privire la existenţa unui contraînscris care să ateste existenţa unei alte convenţii decât cea menţionată în actul autentic.
Prin Decizia civilă nr. 818 din 24 mai 2004 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii L.V., L.M. şi B.V.D.
În motivarea deciziei s-a reţinut că apărarea reclamanţilor în sensul că atâta timp cât exista un început de probă scrisă, anume antecontractul de vânzare-cumpărare datat 2 august 1996, nu era necesar să prezinte, în dovedirea cererii lor în declararea simulaţiei a unui alt contraînscris nu poate fi primită.
Reţine instanţa de apel că, potrivit art. 1197 alin. (2) C. civ., începutul de dovadă scrisă poate fi orice înscris care emană de la cel împotriva căruia s-a formulat acţiunea, adică de la pârât, ori antecontractul de vânzare-cumpărare invocat a fi început de dovadă scrisă a intervenit între reclamanţi.
Mai reţine instanţa de apel şi împrejurarea că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unei imposibilităţi în sensul preconstruirii unui înscris care să conţină adevărata înţelegere care se spune că ar fi intervenit între părţi şi nici dovezi privind frauda, dolul ori violenţa prin care cumpărătorul aparent ar fi determinat soţii L. să accepte ca el să se substituie lor la încheierea actului autentic.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa art. 304 pct. 7, 8 şi 10 C. proc. civ.
În esenţă, reclamanţii susţin că instanţele de fond au aplicat greşit legea în raport cu probatoriile administrate cu consecinţa respingerii greşite a cererii deduse judecăţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii reiterează aspectele de fapt ale cauzei, susţinând că între părţi a existat o convenţie verbală, axată pe antecontractul de vânzare cumpărare, consemnat în înscrisul intitulat „contract chitanţă", care în opinia lor are valoarea unui act secret, şi prin care reclamanţii au convenit să fie menţionat în contractul de vânzare cumpărare autentificat ca fiind cumpărător, pe pârâtul A.C.M., bazându-se pe promisiunile ferme ale acestuia în sensul că le va presta întreţinerea.
Susţin recurenţii că nu a fost necesar să mai încheie un alt act secret întrucât între soţii L. şi vânzătoarea B. erau relaţii de prietenie, dat fiind că soţii L. au prestat întreţinerea părinţilor vânzătoarei.
Analizând criticile recurenţilor, care se încadrează în motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, simulaţia prin interpunere de persoane, operaţiune juridică invocată de reclamanţi, presupune existenţa unui act aparent încheiat între anumite persoane, însoţit de un contract secret, încheiat între aceleaşi persoane, prin care se precizează că adevăratul beneficiar al contractului aparent este o altă persoană decât cea care apare în actul public.
Ca atare, la simulaţia prin interpunere de persoane, ambele părţi din contractul aparent urmăresc, în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o altă persoană căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
Totodată, potrivit art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească şi, ca atare, în speţă, sarcina probei simulaţiei revenea reclamanţilor.
Or, în raport de probatoriile administrate, în mod just, instanţele de fond au reţinut că reclamanţii nu au dovedit existenţa unei simulaţii cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1891 din 15 mai 1997 de BNP L.T. din Roman.
Pentru a fi simulaţie prin interpunere de persoană se impunea ca între părţile din contractul aparent, care în speţă este contractul de vânzare-cumpărare mai sus arătat, anume între reclamanta B.V.D. şi pârâtul A.C.M. să fi intervenit o altă convenţie secretă potrivit căreia efectele contractului de vânzare cumpărare să se producă în patrimoniul soţilor L.
Or, în speţă, reclamanţii nu au dovedit prin nici un mijloc de probă existenţa unei astfel de convenţii secrete, convenţie prin care pârâtul A.C.M., parte în contractul aparent, să-şi fi exprimat acordul ca efectele contractului de vânzare contestat să se producă faţă de alte persoane, respectiv, faţă de soţii L.
Este de menţionat că, din punct de vedere al analizei simulaţiei contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1891 din 15 mai 1997 de BNP L.T. din Roman, sunt irelevante clauzele antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 2 august 1996 de reclamanţii B.V.D., pe de o parte şi L.I.V. şi L.M., pe de altă parte, întrucât acesta a intervenit între alte persoane decât cele din actul aparent şi nu are trăsăturile unui contraînscris, în sensul celui cerut în acţiunea în declararea unei simulaţii întrucât nu conţine nici o clauză referitoare la o pretinsa înţelegere care ar fi intervenit la aceiaşi dată, referitoare la pârâtul A.C.M.
De altminteri, antecontractul de vânzare cumpărare invocat de reclamanţi ca şi pretinsa convenţie verbală, nedovedită în cauză, care ar fi intervenit între reclamanţi în anul 1996, sunt opozabile doar părţilor contractante, adică reclamanţilor L.I.V., L. I. M. şi B.V., nefiind de natură să conducă la declararea simulaţiei contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia pârâtul A.C.M., care nu s-a dovedit că ar fi fost parte convenţiile menţionate, a dobândit imobilul în litigiu în proprietate.
Aşa fiind, cum reclamanţii nu şi-au dovedit pretenţiile formulate prin cererea dedusă judecăţii, în mod just, instanţele au dispus respingerea acesteia ca nefondată, caz în care, recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii L.I.V. , L. I. M. şi B.V.D. împotriva deciziei civile nr. 818 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4447/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 4405/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
