ICCJ. Decizia nr. 4468/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 48 din 12 februarie 2004, Judecătoria Lipova a admis acțiunea formulată de reclamanta R.D. împotriva pârâtei Banca Națională a României și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.890.119 lei contravaloarea ducatului mare austriac emis în 1915, de 13,96 gr., confiscat în anul 1972; a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca îndreptățită împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 838 din 30 aprilie 2004, a admis apelul declarat împotriva sentinței, de către Banca Națională a României și aderarea la apel a reclamantei R.D., a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat Banca Națională a României să restituie reclamantei un ducat mare austriac, emis în 1915, în greutate de 13,96 gr. din aur, cu un orificiu de 3 mm, sau contravaloarea metalului fin prețios conținut, calculată la data plății, conform prețului practicat de apelanta Banca Națională a României; a menținut în rest celelalte dispoziții.

împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara considerând-o nelegală, întrucât s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 2821C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea competenței ca efect al neverificării naturii juridice a căii de atac.

Recursul este fondat.

în adevăr, potrivit prevederilor art. 2821C. proc. civ., în redactarea avută la data judecării cauzei, hotărârile judecătorești date în primă instanță, în cauzele având ca obiect predarea unui bun mobil în valoare de până la 200 milioane lei, nu sunt supuse apelului.

Așadar, cum în speță valoarea obiectului cererii este de 5.820.119 lei, rezultă că hotărârea primei instanțe era supusă numai căii de atac a recursului.

Așa fiind, recursul a fost admis, a fost casată hotărârea atacată și, în raport de prevederile art. II din Legea nr. 195/2004 cauza a fost trimisă Tribunalului Timiș, ca instanță competentă în acest sens pentru judecata recursului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4468/2005. Civil