ICCJ. Decizia nr. 4581/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4581
Dosar nr. 28598/1/2005
Nr. vechi 12136/2005
Şedinţa publică din 11 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 210 din 15 ianuarie 2003 reclamanţii S.S., S.A.I., M.N., H.A.M., S.C. şi C.A.G. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Călăraşi, anularea dispoziţiei nr. 3664 din 5 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Călăraşi, iar pe fondul cauzei restituirea în natură a imobilului situat în Călăraşi, restituirea prin echivalent a bunurilor mobile preluate abuziv, acordarea de măsuri reparatorii pentru întreprinderea T., complet demolată.
Ulterior, reclamantul S.S. şi procuratorul reclamantului S.A.I., numitul H.A., au solicitat completarea petitului acţiunii cu capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a ordinului nr. 287 din 18 august 1993, emis de Prefectul judeţului Călăraşi.
Prin sentinţa civilă nr. 1323 din 27 mai 2003 a Tribunalului Călăraşi s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a ordinului sus-menţionat, iar pe fond s-a admis în parte cererea reclamanţilor.
Pentru soluţionarea acestui capăt de cerere s-a format dosarul nr. 1039/2004 al Tribunalului Călăraşi.
Prin sentinţa civilă nr. 1247 din 5 noiembrie 2004 pronunţată în acest dosar s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Călăraşi invocată de pârâţii Primăria municipiului Călăraşi şi Prefectura judeţului Călăraşi. S-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Primăria municipiului Călăraşi. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Călăraşi şi s-a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de Prefectul judeţului Călăraşi şi s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele: acţiunea principală a reprezentat-o contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 3664/2002 emisă de Primarul municipiului Călăraşi în baza Legii nr. 10/2001, iar competenţa materială pentru soluţionarea acestei cereri în primă instanţă revine, conform dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, Tribunalului Călăraşi, secţia civilă. Competenţa materială pentru soluţionarea în primă instanţă a cererii disjunse, calificată ca o cerere accesorie, revine aceleiaşi instanţe, în baza dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ. Temeiul de drept al cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a ordinului nr. 287/1993 îl reprezintă dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 10/2001 şi nu Legea nr. 29/1990. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acest termen de prescripţie fiind unui special, respectiv 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reclamantul S.S. a declarat apel împotriva sentinţei sus-menţionate, susţinând că instanţa de fond a apreciat greşit că termenul de prescripţie prevăzut de art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 ar fi început să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi, ei aflând de existenţa acestui ordin abia în cursul judecării contestaţiei formulată în baza Legii nr. 10/2001, astfel că este incertă data la care au luat cunoştinţă despre existenţa actului.
Prin Decizia civilă nr. 1313/A din 12 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a respins ca nefondat apelul.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, în raport de dispoziţiile exprese ale art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 109/2001 şi de OUG nr. 145/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate invocată, dreptul la acţiune în cazul cererilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare privind imobilele ce cad sub incidenţa acestei legi, se prescrise în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. Dreptul apelantului la formularea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a ordinului Prefectului judeţului Călăraşi nr. 287 din 18 august 1993 s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv februarie 2001, iar în lipsa dovedirii existenţei unor motive de natură să atragă întreruperea sau suspendarea prescripţiei, s-a împlinit în august 2002, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit s-a respins acţiunea pe baza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât a cunoscut existenţa ordinului numai în timpul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 210/2003 al Tribunalului Călăraşi, când a şi solicitat anularea acestuia. Se mai arată că nu a cunoscut că terenul solicitat a fost înstrăinat cu încălcarea prevederilor legale, la notificările adresate în temeiul Legii nr. 10/1991 şi nr. 112/1995 neprimind nici un răspuns cu privire la situaţia imobilului intrat în patrimoniul unei societăţi comerciale, respectiv SC D. SA Călăraşi.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Esenţială în cauza de faţă este împrejurarea că instanţa trebuia să stabilească momentul naşterii dreptului la acţiune care este cel când reclamantului a luat cunoştinţă de existenţa ordinului atacat. Astfel, dacă a luat cunoştinţă de acest fapt oricând până la data de 14 august 2002, termenul de prescripţie s-a împlinit la această dată; dacă a luat cunoştinţă ulterior datei de 14 august 2002, termenul de prescripţie de un an şi 6 luni prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a început să curgă de la acest ultim moment.
În speţă, nu au fost lămurite aceste aspecte, situaţie faţă de care se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate anterior şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., urmând a se avea în vedere, cu ocazia rejudecării, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva deciziei nr. 1313A din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 1247 din 5 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Călăraşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4520/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4690/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
