ICCJ. Decizia nr. 4690/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4690
Dosar nr. 25868/1/2005
Nr. vechi 9405/200.
Şedinţa publică din 12 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 26 aprilie 2002 reclamantul J.I.V. a contestat Decizia nr. 18 din 20 martie 2002 emisă de S.C.D.P. Băneasa (cu sediul în Bucureşti) în baza Legii nr. 10/2001 prin care persoana deţinătoare a stabilit că imobilul revendicat nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel că, cererea nu face obiectul restituirii prin procedura prevăzută de legea menţionată (regimul juridic al imobilului fiind reglementat de Legea nr. 18/1991).
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că este moştenitorul foştilor proprietari I.A. şi B.A. şi a depus la dosar titlul de proprietate şi certificatul de moştenitor.
Prin cererea depusă la dosar la data de 4 octombrie 2000 (fila 61 dosar fond) pârâta a chemat în judecată A.D.S. susţinând că această agenţie exercită dreptul de proprietate asupra terenului în numele Statului Român, iar pârâta are doar calitatea de concesionar al terenului.
Intervenienta A.D.S. a depus la dosar întâmpinare şi a precizat că terenul revendicat de reclamant face parte din domeniul public al statului şi a fost atribuit prin HG nr. 517/1999 şi HG nr. 776/1999 în administrarea S.C.D.P. Băneasa.
Terenul este scos din circuitul civil, iar potrivit Constituţiei bunurile din domeniul public sunt inalienabile. A solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice (fila 81 dosar fond).
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 887 din 31 octombrie 2003, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată cu motivarea că, terenul solicitat de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 nu poate fi restituit în natură deoarece nu este disponibil, fiind ocupat cu livezi, vii, păşuni, fâneţe, păduri, urmând ca reclamantul să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 649 din 8 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe pe care a schimbat-o în totalitate, a admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 18 din 20 martie 2002 dată de către unitatea deţinătoare, pârâta Academie de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti", S.C.D.P. Băneasa şi a dispus restituirea în natură şi în deplină proprietate reclamantului a terenului în suprafaţă de 3465,5 mp situat în Bucureşti, identificat prin raportul de expertiză efectuat de ing. G.V., raport existent în dosarul nr. 3446/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, act ce face parte integrantă din prezenta hotărâre pentru a servi la identificarea terenului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că restituirea în natură a terenului este posibilă întrucât acesta este liber de construcţii.
A mai reţinut că terenul în litigiu a fost restituit de pârâtă în proprietatea altor persoane (G.A. şi G.D.) în baza Legii nr. 10/2001 în anul 2002, deşi reclamantul o notificase pe pârâtă pentru restituire la 5 noiembrie 2001, acesta având dreptul la restituirea în natură a terenului ce a aparţinut autorilor săi în baza art. 1 din Legea nr. 10/2001 ce se constituie în principiul esenţial al legii de reparaţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs intervenientul Ministerul Finanţelor Publice şi pârâtele A.D.S. şi S.C.D.P. Băneasa.
I. Prin recursul declarat întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive întrucât, conform Legii nr. 10/2001 nu este persoană deţinătoare.
În fond, susţine că soluţia instanţei de apel de restituire în natură a terenului în litigiu este greşită întrucât acesta face parte din domeniul public al statului, fiind atribuit prin HG nr. 517/1999 şi HG nr. 776/1999 în administrarea S.C.P.P. Băneasa, fiind necesar pentru cercetarea şi producerea de seminţe şi material săditor, iar potrivit art. 5 din Legea nr. 18/1991 este scos din circuitul civil.
II. Prin recursul declarat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. intervenienta A.D.S. susţine că soluţia instanţei de apel de restituire în natură a terenului către reclamant este greşită întrucât acesta face parte din domeniul public al statului şi a fost atribuit prin HG nr. 517/1999 şi HG nr. 776/1999 în administrarea S.C.D.P. Băneasa, fiind strict necesar pentru cercetarea şi producerea de seminţe şi material săditor.
III. Prin recursul declarat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta S.C.D.P. Băneasa susţine, în esenţă, că nu mai are calitatea de deţinător al terenului încă de la data de 13 februarie 2002 şi că în prezent acesta este deţinut de alte persoane fizice cărora li s-a atribuit acest teren în baza deciziilor nr. 14-16/2002, decizii ce nu au fost anulate, astfel că, în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a terenului către reclamant.
IV. Referitor la recursul declarat de intervenientul Ministerul Finanţelor Publice :
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aceasta nu poate fi primită.
Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material asupra judecăţii.
În speţă, din moment ce pârâta A.D.S. prin petiţia aflată la fila 82 din dosarul de fond a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca şi titular al dreptului de proprietate conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cerere admisă de instanţă, acesta a dobândit calitatea de parte în proces şi are calitate procesuală pasivă.
Nici cea de a doua critică (identică cu aceea invocată de recurenta-pârâtă A.D.S. ) nu poate fi primită.
Referitor la apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public al Statului este de observat faptul că în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 215/1998 se precizează că fac parte din domeniul public sau privat al statului numai bunurile care au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, iar în alineatul(2) se prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora. Or, în speţă, terenul în discuţie a fost preluat fără titlu valabil şi poate fi revendicat de reclamant.
Potrivit prevederilor din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, sunt fără relevanţă juridică calificările din Legea nr. 213/1998 cu completările ulteriore. Conform art. 9 alin. (1) şi respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, imobilele preluate abuziv se vor restitui persoanei îndreptăţite, în natură, indiferent în posesia cui se află acestea în prezent şi indiferent de destinaţie.
Prin HG nr. 517/1999, privind delimitarea suprafeţelor teren strict necesare pentru cercetarea şi producerea de seminţe şi material săditor… şi trecerea terenurilor destinate producţiei, aflate în administrarea … staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, în domeniul privat al statului, în articolul 2, se precizează că „suprafeţele de teren aflate în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, destinate producţiei, prevăzute în coloana nr. 5 din anexa 1, trec din domeniul public în domeniul privat al statului.
În anexa nr. 1, la poziţia nr. 22, în coloana 5, pentru S.C.D.P. Băneasa (Bucureşti), suprafaţa de teren destinată producţiei este de 275 ha. Din aceste ultime suprafeţe destinate producţiei, proprietate privată a statului urma să se procedeze la restituirea în natură a terenurilor revendicate, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 1/2000.
Drept urmare, susţinerea recurentelor că terenul în discuţie nu putea fi restituit în natură întrucât ar face parte din domeniul public al statului este neîntemeiată.
III. Referitor la recursul declarat de pârâta S.C.D.P. Băneasa.
Cu notificarea nr. 3122 din 5 noiembrie 2001, comunicată prin executorul judecătoresc, reclamantul a solicitat unităţii deţinătoare, fosta S.C.D.P. Băneasa, restituirea în natură a terenului în litigiu, conform art. 21 alin. (1).(4) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Deşi notificată, unitatea deţinătoare (pârâta), printr-o decizie nr. 14 dispune la data de 13 februarie 2002 restituirea terenului către o altă persoană, pentru ca la data de 20 martie 2002 să emită Decizia nr. 18 (atacată în prezenta cauză) prin care respinge notificarea reclamantului pe considerentul că „imobilul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 şi că în cazul său nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000".
Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită întrucât: - reclamantul a solicitat restituirea în natură a unui teren situat în intravilanul municipiului Bucureşti, nerestituit în baza legilor anterioare cu caracter reparatoriu, inclusiv Legea nr. 18/1991; terenul respectiv era disponibil la data notificării, neocupat de construcţii, plantaţii; pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie, până la apariţia Legii nr. 10 din 14 februarie 2001, persoane cărora li s-au reconstituit sau constituit drepturi de proprietate în baza legilor anterioare; prin dispoziţia art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a statuat indisponibilizarea terenului revendicat, începând cu data de 14 februarie 2001, în scopul restituirii acesteia către adevăratul proprietar.
Ca atare, în mod just instanţa de apel a admis acţiunea, a anulat Decizia recurentei-pârâte şi a restituit reclamantului în natură terenul în discuţie.
Drept urmare, în raport de considerentele arătate, recursurile declarate în cauză se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta S.C.D.P. Băneasa, de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice precum şi de intervenienta A.D.S. împotriva deciziei civile nr. 649 din 8 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4581/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4239/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
