ICCJ. Decizia nr. 4607/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 20 noiembrie 1998 la Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamantele D.L., D.M.M., T.I. și G.E. au chemat în judecată pe pârâții: Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor București, D.G.F.P.S. Constanța și R.A.T.C. Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Direcția pentru Sport a județului Constanța și S.C. Fortuna, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- Obligarea pârâților să lase în deplină proprietate si netulburată posesie terenul în suprafață totală de 96.692,50 mp, teren situat în Constanța, pe latura de vest a străzii;
- în subsidiar, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și netulburată posesie partea liberă din terenul susmenționat, iar pentru partea ocupată în prezent, să li se atribuie teren echivalent cu aceleași caracteristici urbanistice, edilitare si funcționale, în intravilanul municipiului Constanța.
în motivarea acțiunii reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele foștilor proprietari A., A. și A.D., care au fost proprietarii terenului revendicat, cumpărat în anul 1919 de la Primăria Constanța conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 611/1919 teren în suprafață de 69.256,90 mp și actul transcris sub nr. 1620 din 30 iulie 1920, teren în suprafața de 27.436 mp.
Reclamantele au arătat că întreaga suprafață de teren a trecut în proprietatea Statului, însă din actele depuse la dosar rezultă că suprafața de 5800 mp tern a fost naționalizat conform Legii nr. 119/1948, pentru restul suprafeței neexistând titlu valabil.
Din construcțiile inițiale mai există doar una, celelalte fiind demolate, iar terenul este ocupat în cea mai mare parte de baza R.A.T.C. Constanța, F.G.P.A.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1072/1999 a admis în parte acțiunea reclamantelor și a obligat pârâții să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 43.669 mp situată în intravilanul Municipiului Constanța compusă din 29.731 mp în folosința R.A.T.C. Constanța și 13.938 mp în posesia Municipiului Constanța și a Direcției pentru Sport a județului Constanța, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert G.L.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că pentru terenul de 5.800 mp aferent fostei fabrici de cărămida naționalizată în 1948 în baza Legii nr. 119/1948, aceasta lege a constituit un mod de dobândire a dreptului de proprietate și, deoarece nu s-a dovedit că s-a aplicat abuziv față de autorii reclamantelor, a operat transferul dreptului de proprietate la stat.
Suprafața de 90.892 mp teren s-a reținut că a fost afectată de lucrări de sistematizare a căror beneficiară este R.A.T.C. Constanța care are în folosință 78.786 mp și care, potrivit înscrisurilor de la dosar își poate restrânge folosința terenului cu 29.731 mp, fără a afecta activitatea de exploatare a troleibuzelor.
S-a admis acțiunea în revendicare si pentru suprafața de 13.938 mp aflată în posesia Municipiului Constanța și a Direcției pentru Sport a județului Constanța.
S-a constatat că suprafața de 49.055 mp este afectată de lucrări de interes public (clădiri, alei de acces, platforme betonate pentru parcarea troleibuzelor, canale subterane cu cabluri electrice de forță, rețele de apă instalații telefonice, care potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și art. 135 alin. (5) din Constituție nu pot fi restituite.
Cererea de acordare a unui teren în intravilanul Municipiului Constanța în locul terenului inclus în domeniul public a fost respinsă, ca nefondată, deoarece aceasta ar echivala cu schimbarea obiectului acțiunii in revendicare, dintr-o acțiune reală, în una personală.
Curtea de Apel Constanța prin decizia civila nr. 259 din 31 octombrie 2000 a admis apelurile declarate de reclamante și pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, a schimbat în parte hotărârea Tribunalului Constanța sensul că a obligat pârâții la restituirea prin echivalent, către reclamante, a suprafeței de 51.417 mp teren compus din diferența neatribuită de 47.223 mp plus 4149 mp P.C.E. Restul dispozițiilor hotărârii de fond au fost menținute.
S-a luat act de renunțarea reclamantelor la judecată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.S. Constanța și s-a respins apelul acestuia.
Apelul declarat de R.A.T.C. Constanța a fost respins ca nefondat.
Curtea de Apel a reținut că, din suprafața de 13.938 mp teren, 4194 mp este ocupată de patinoar, care aparține domeniului public și care nu poate fi restituită decât prin acordarea unui echivalent bănesc sau prin atribuirea unei suprafețe de teren echivalentă, în compensare. Diferența de teren de 51.417 mp este ocupată de diferite instalații publice.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele D.L., D.M.M., T.I. și G.E. și pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar si R.A.T.C. Constanța.
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia civila nr. 4264/2001 a admis recursurile declarate și a trimis cauza instanței de apel spre rejudecare.
După casare, cauza a fost înregistrata la nr. 147/C/2002 la Curtea de Apel Constanța, secția civilă, și s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a efectuat o nouă expertiză și au fost audiați martori.
Prin decizia nr. 33/C din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, s-au admis apelurile declarate de pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar și de reclamantele D.L., D.M.M., T.I. și G.E. și s-a schimbat, în parte, sentința nr. 1072 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Constanța, secția civilă, în sensul că au fost obligați pârâții la restituirea unor suprafețe de teren, potrivit anexelor raportului de expertiză efectuat de inginer C.C. astfel :
- R.A.T.C. Constanța 78.786 mp, identificată din anexa II;
- Inspectoratul Școlar județean Constanța 4.194 mp, identificată în anexa II S3. 1 și S3. 2 ( fostul patinoar);
- SC M. SRL, SC F. SA prin lichidator 1.731 mp, identificată în anexa II S4;
Direcția pentru Sport a Județului Constanța 1342 mp, identificată în anexa 2 S5;
Primăria Municipiului Constanța 7.301, 56 mp, identificată în anexa 5 SR și suprafața de 1.636 mp, identificată în anexa 2 S6.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1.404 mp ce aparține domeniului public, aflată în administrarea Primăriei Municipiului Constanța și s-a luat act de declarația reclamantelor privind renunțarea la judecată față de Statul Roman.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut că, în raport de probele administrate, respectiv, certificatele de moștenitor, reclamantele au dovedit calitatea procesual activă, în sensul că sunt moștenitoarele fam. D., proprietară a terenului în suprafață de 96.692,50 mp, în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la nr. 978 din 3 iulie 1919 și respectiv nr. 2108 din 30 iulie 1920.
S-a mai reținut că terenul revendicat a fost preluat de stat fără titlu, neidentificându-se nici un act normativ sau alt înscris care să servească drept titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de către pârâți, motiv pentru care s-a apreciat că nu este cazul analizării folosirii terenului conform destinației date printr-un decret de expropriere cum au susținut pârâții.
Prin încheierea nr. 99/C din 3 februarie 2004 Curtea a admis în parte, cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei, formulată de reclamante în temeiul art. 281 C. proc. civ., în sensul că s-a dispus a se trece SC F. SA prin lichidator SC M. SRL, în loc de SC M. SRL prin lichidator SC F. SA.
De asemenea, prin încheierea nr. 372/C din 14 aprilie 2004 s-a admis altă cerere de îndreptare a erorii materiale, formulată tot de reclamante, și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 33/C/2004 în sensul că:
La alin. (7) se va trece în mod corect: " obligă pe pârâți la restituirea suprafeței de teren după cum urmează: Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar suprafața de 7.301,56 mp "în loc de "obligă pe pârâți la restituirea suprafeței de teren după cum urmează: Primăria Municipiului Constanța, suprafața de 7.301,56 mp cum din eroare s-a trecut;
Alin. (8) din același dispozitiv va cuprinde: "respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1.400 mp ce aparține domeniului public aflat în administrarea Consiliului Local Constanța si Municipiului Constanța prin Primar", în loc de "aflată în administrarea Primăriei Municipiului Constanța" cum din eroare s-a trecut.
împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs pârâții SC F. SA prin administrator unic Ș.A.C., R.A.T.C. Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiului Constanța prin Primar.
Pârâta SC F. SA prin administrator unic Ș.A.C., și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. susținând nelegalitatea și netemeinicia deciziei față de împrejurarea că este proprietara terenului în suprafață de 1.738 mp, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2235 din 24 octombrie1998, eliberat de Ministerul Agriculturii și că acest teren nu este liber fiind ocupat de construcții, proprietatea SC C. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului față de Fortuna.
Curtea constată că pârâta SC F. SA a declarat recurs la data de 2 martie 2004 deși decizia atacată i-a fost comunicată la 11 februarie 2004 deci recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și, în consecință, se va dispune respingerea recursului, ca tardiv declarat.
Recurenta-pârâta R.A.T.C. Constanța a invocat drept temei juridic al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: față de considerentele deciziei de casare instanța de apel avea obligația să lămurească o serie de probleme și, în special, dacă exproprierea și-a atins scopul de utilitate publică, adică folosește prin obiectul ei activității transportului public din Municipiul Constanța. Expertiza efectuată în cauză a demonstrat că pe terenul administrat de pârâtă, s-au edificat construcții, platforme și alte utilități necesare autovehiculelor care asigură transportul de persoane în municipiul Constanța.
în speță, considerentele deciziei recurate dovedesc că aceasta fie nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fie că aceste motive sunt contradictorii, ori străine de natura pricinii (potrivit pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.); de asemenea, arată că pe parcursul procesului și-a manifestat disponibilitatea de a-și restrânge activitatea pe o suprafață de aproximativ 35.000 mp.
în raport de aceste motive solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, constată că instanța de apel a dat o interpretare corectă actului dedus judecății, fără a schimba natura ori înțelesul acestuia (potrivit pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.); de asemenea, considerentele deciziei criticate permit să se constate că elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii se regăsesc în cauză, iar legea aplicabilă speței nu a fost încălcată în litera și spiritul ei , interpretată eronat sau aplicată greșit. De altfel, recurenta nici nu a criticat decizia prin prisma ipotezelor relevate, acestea fiind indicate circumstanțial, criticile formulate vizând în special temeinicia hotărârii cu referire la probatoriul administrat și critica adusă expertizei în cauză, care în opinia acestei pârâte a denaturat realitatea, însă, în calea extraordinară de atac a recursului critica hotărârii poate viza numai aspecte de nelegalitate și nu aspecte de netemeinicie. Cu toate acestea, trebuie observat că instanța de apel s-a străduit și a reușit să lămurească problemele indicate prin decizia de casare, contrar susținerilor pârâtei. în mod judicios s-a apreciat că nu este cazul analizării folosirii terenului, conform destinației date printr-un act de expropriere, câtă vreme s-a constatat că întregul teren revendicat a fost preluat de stat, fără titlu, iar pârâtele deținătoare ale terenului nu au produs nici un act care să reprezinte un titlu legal de proprietate pentru terenul în litigiu. Referitor la problema ridicată de pârâtă în legătură cu afectarea activității de transport în comun în Municipiul Constanța, și care reprezintă exclusiv motive de temeinicie este de observat că expertiza întocmită în apel a relevat că retrocedarea terenului nu afectează această activitate.
în concluzie, recursul declarat de R.A.T.C. Constanța este nefondat.
Recursurile declarate de Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, critică, în esență, decizia pentru aplicarea greșită a legii. susținându-se că instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi chiar dacă părțile au optat pentru continuarea revendicării începute pe dreptul comun și solicită admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Reclamantele au învestit instanța în anul 1998, cu o acțiune în revendicare imobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.
Chiar și după apariția Legii nr. 10/2001, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamantele au optat pentru continuarea acțiunii în revendicare, în baza temeiului de drept invocat inițial.
Instanța nu poate substitui voința procesuală a părții decât prin încălcarea principiului disponibilității, precizat, ceea ce evident este nelegal.
De asemenea, trebuie observat că Legea nr. 10/2001 nu a exclus continuarea judecății acțiunilor întemeiate pe dreptul comun, introduse anterior apariției acestui act normativ, prin art. 47 prevăzându-se expres dreptul persoanei de a alege fie continuarea judecății, ca în cazul în speță, fie suspendarea judecății acțiunii întemeiate pe dreptul comun și utilizarea procedurii stipulată de Legea nr. 10/2001.
Se mai critică decizia și cu privire la împrejurarea că terenurile sunt ocupate cu construcții și deci nu pot fi restituite în natură potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, însă nu se aplică în cauză aceste dispoziții pentru considerentele arătate mai sus.
Problematica deținerii diferitelor suprafețe de teren în parte și nelegalitatea măsurii de restituire a acestora, în opinia pârâților, a fost analizată detaliat în considerentele deciziei recurate, instanța de apel stabilind în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică ce a determinat soluția adoptată și în consecință recursurile sunt nefondate.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că recursurile declarate de Consiliul Local Constanța, Primăria Constanța și R.A.T.C. Constanța sunt nefondate și au fost respinse, potrivit art. 312 pct. 1 C. proc. civ., iar recursul declarat de SC F. a fost respins, ca tardiv.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4750/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4574/2005. Civil → |
|---|
