ICCJ. Decizia nr. 4737/2005. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 745 din 19 iunie 2003, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtele M.I. SA, A.P.A.P.S. București și SC E. SA Prahova.
A fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamanții P.R. și S.G., în contradictoriu cu pârâtele SC E. SA, Primăria municipiului Ploiești, A.P.A.P.S. București și SIF IV Muntenia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare de acțiuni, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, se respinge, deoarece nulitatea absolută poate fi cerută de orice persoană interesată, iar reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari, au interesul de a formula acțiunea.
Restituirea în natură a imobilului este posibilă în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar reclamanții au depus la dosar precizări cu privire la actul a cărui nulitate se cere.
Se mai reține, că la momentul efectuării partajului între moștenitorii defunctului V.P.(în anul 1940) imobilul se compunea din aproximativ 1600 mp teren, pe care era construită o brutărie sistematică, în stare de folosință, precum și o casă de locuit, grajduri, magazin și toate celelalte îmbunătățiri.
Brutăria a fost naționalizată și trecută în administrarea comunelor, potrivit art. 1 alin. penultim din Legea nr. 119/1948, iar Primăria municipiului Ploiești, cu adresa nr. 304354/2002, a confirmat că imobilul din strada C. nr. 18 este inclus în imobilul situat în strada C. nr. 17, care se află în proprietatea SC E. SA.
Această unitate nu a emis decizie, însă adresa nr. 7158 din 13 septembrie 1994 și adresele ulterioare echivalează cu un răspuns negativ.
Referitor la contractul de vânzare cumpărare, se reține că privește vânzarea de acțiuni și nu de active. între FPP IV Muntenia, reorganizat SIF Muntenia și Asociația M.P. Prahova, Programul acțiunilor salariaților s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din 15 iunie 1995 pentru acțiuni reprezentând 30% din capitalul social al SC E. SA, iar între F.P.S. București și aceeași asociație, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 495 din 10 februarie 2003 pentru acțiuni reprezentând 70% din capitalul societății. De aceea, cererea reclamanților privind anularea contractelor de vânzare cumpărare se respinge, pentru că este lipsită de relevanță juridică schimbarea acționarilor.
Reține instanța de fond, că din modul cum este formulată acțiunea nu rezultă dacă preluarea imobilelor s-a făcut cu titlu sau fără titlu valabil, dar din probele dosarului rezultă că pentru stat a existat titlu valabil de preluare, titlu care nu a fost contestat de reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 339 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamanții contestatori P.R. și S.G., a schimbat în parte sentința apelată și pe fond a admis în parte contestația formulată de reclamanți. Intimata-pârâtă SC E. SA Prahova a fost obligată să restituie contestatorilor în natură terenul în suprafață de 751,60 mp, situat în Ploiești, identificat prin expertiza tehnică topografică și schița de plan aferentă, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și a fost obligată intimata să plătească apelanților suma de 13.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut că străbunicul, apoi bunicul reclamanților, au fost proprietarii brutăriei și terenului aferent, în suprafață de 1671 mp, imobile situate în municipiul Ploiești. Construcția, în suprafață desfășurată de 526 mp, care a făcut obiectul naționalizării în baza Legii nr. 119/1948, a fost demolată, reconstruită și extinsă pe o suprafață de 919 mp.
Reține instanța de apel, că moara a fost preluată cu titlu valabil, așa cum se prevede în H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. De aceea, dobândirea imobilului de către Formațiunea nr. 14 de Panificație Ploiești din cadrul SC E. SA Prahova în cadrul procesului de privatizare, fiind realizată cu respectarea condițiilor legale, prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni, sunt incidente dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții au doar vocația de a fi despăgubiți prin echivalent.
Cu privire la terenul liber de construcții, în suprafață de 751,60 mp, se reține că nu a format obiectul naționalizării conform Legii nr. 119/1948 și nu a fost legal transmis societății pârâte. In acest sens, în adresa nr. 1543 din 17 noiembrie 1997, F.P.S. filiala Ploiești face mențiunea expresă că pârâta s-a privatizat fără temei, fapt ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni.
Actul emis în anul 2000 (certificat de atestare a dreptului de proprietate) pentru terenul aferent construcțiilor nu este opozabil reclamanților și nu este de natură a constitui pentru pârâtă drept de proprietate asupra terenului care nu a trecut în proprietatea statului. Această parte din imobil fiind trecută fără titlu valabil în proprietatea statului, contestația formulată de reclamanți este întemeiată în parte.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâtele SC E. SA, cu sediul în Ploiești județul Prahova și Primăria municipiului Ploiești.
Reclamanții, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., fac următoarele susțineri.
Articolul 2.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 încalcă prevederile legii, deoarece naționalizarea, care contravenea prevederilor Constituției din anul 1948, s-a făcut fără titlu valabil. De aceea, imobilul fiind preluat în totalitate fără titlu valabil, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) și art. 22 din Legea nr. 10/2001 și să dispună restituirea lui în natură.
Greșit s-a hotărât restituirea în natură doar a suprafeței de 751,60 mp teren, din suprafața totală de 1671 mp, fiind neclarificată problema retrocedării în natură și a diferenței de 920 mp teren, deși instanța de apel reține că pârâta s-a privatizat fără temei și fără teren și că actul prin care s-a atestat dreptul de proprietate în anul 2000 nu este opozabil reclamanților.
Greșit s-a reținut că vechea construcție a fost demolată, fără ca instanța să facă referiri la precizarea din expertiză că SC E. SA nu deține nici un act doveditor privind demolarea. Expertul însă omite cu bună știință casa de locuit și alte imobile prevăzute în planul primăriei, menționate în actul de proprietate și autorizația care prevede că imobilul cuprindea și casa de locuit.
Deși s-au solicitat probe pentru dovedirea acestor împrejurări, instanța de apel nu a admis efectuarea unei alte expertize, obiecțiunile la expertiză și nici proba testimonială.
Pârâta SC E. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în esență formulează următoarele critici.
Greșit s-a trecut peste excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd că persoana îndreptățită se poate adresa instanței numai după emiterea deciziei, iar în cauză nu a fost emisă o asemenea decizie. Cererea reclamanților este de fapt o acțiune în anularea contractului nr. 495/1995 încheiat între F.P.S. și Asociația M.P. Prahova și a contractului nr. 250/1995 încheiat între FPP Muntenia și Asociația M.P. Prahova.
Cererea privind restituirea în natură este inadmisibilă în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, deoarece datorită caracterului de lege specială a Legii nr. 10/2001 acțiunea în revendicare nu mai poate fi promovată.
Arată recurenta-pârâtă că, în lipsa unei decizii, reclamanții puteau doar să formuleze acțiune pentru obligarea la emiterea deciziei și nu cerere de restituire în natură.
S-a ignorat faptul că în speță sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Corect s-a reținut că imobilul, construcție și teren aferent, a fost trecut în proprietatea statului cu titlu, însă greșit s-a reținut că suprafața de 751,60 mp teren este liberă de construcții. Această suprafață de teren a fost betonată după preluarea imobilului și este afectată în întregime construcțiilor.
De aceea, indiferent de titlu cu care a fost preluat terenul, restituirea în natură nu este posibilă, iar conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se acordă despăgubiri prin echivalent.
Instanța nu s-a pronunțat asupra concluziilor expertizei tehnice, care erau hotărâtoare în cauză.
Din expertiză rezultă că imobilul este nou, fiind integral reconstruit și întreaga suprafață de teren este necesară pentru folosirea construcției, expertul arătând modalitatea în care terenul este traversat de fluxurile obligatorii de producție necesare clădirii.
Susține recurenta, că suplimentul de expertiză, efectuat în apel, are concluzii identice cu cele ale expertizei efectuate la instanța de fond și că prin restituirea căii de acces este în imposibilitate de a mai folosi clădirea.
Pârâta Primăria municipiului Ploiești, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că imobilul nu se află în evidența Consiliului local Ploiești. De aceea, în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, care dispun că notificarea se soluționează de unitatea ce deține bunul, primăria nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, recursurile declarate de reclamanți și de pârâta SC E. SA vor fi admise, iar recursul declarat de Primăria municipiului Ploiești va fi respins.
Susținerile recurenților reclamanți și ale recurentei pârâte SC E. SA că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și a dovezilor administrate, că datorită acestor omisiuni s-a dispus restituirea către reclamanți numai a suprafeței de 751,60 mp teren și că brutăria rămasă în stăpânirea pârâtei nu poate fi folosită, sunt întemeiate.
în prezenta cauză, reclamanții au formulat acțiune pentru restituirea imobilului în natură, după ce anterior au recurs la procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001.
Aceștia au formulat notificare la data de 30 aprilie 2001, iar pârâta SC E. SA nu a emis dispoziția prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, însă din conținutul adresei nr. 6016 din 7 august 2001 și apărările făcute în cursul procesului rezultă refuzul acesteia de a face ofertă de restituire.
De aceea, reclamanții pot să-și realizeze drepturile printr-o acțiune în justiție, deoarece nu pot fi lipsiți de posibilitatea de a-și apăra drepturile la măsuri reparatorii (inclusiv restituirea în natură).
Prin urmare, cererea formulată de reclamanți nu este inadmisibilă, așa cum susține recurenta SC E. SA, iar imobilul nefiind preluat de stat prin expropriere, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text care conține reguli speciale pentru imobilele expropriate.
Instanța de apel, reținând că terenul aferent construcției (moara), în suprafață de 751,60 mp, este liber și nu a făcut obiectul naționalizării, a dispus restituirea lui în natură, iar soluția este întemeiată pe art. 3,art. 9 și art. 10 alin. (1), art. 20 și urm. din Legea nr. 10/2001.
Referitor la brutăria existentă pe teren la momentul preluării, s-a reținut că preluarea s-a făcut cu titlu valabil, în raport cu H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără ca valabilitatea titlului de preluare să fie analizată în raport cu art. 8 din Constituția din 1948, și art. 2 din Legea nr. 10/2001, texte invocate de apelanți.
S-a mai reținut că brutăria existentă pe teren la momentul preluării imobilului de către stat a fost demolată total și a fost stabilit dreptul reclamanților apelanți la restituirea terenului liber, în suprafață de 751,60 mp, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Instanța însă nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de apelanți prin cererea aflată la dosar, privitoare la construcția aflată pe teren și asupra cererii aflate la dosar, prin care se solicită să se țină seama de două declarații extrajudiciare (autentificate), aflate la dosar sau să se dispună audierea nemijlocită a celor doi martori.
Or, față de precizările din aceste declarații, că la construcție s-au făcut numai reparații, instanța de apel trebuia să dispună audierea nemijlocită a persoanelor indicate de apelanți.
Administrarea probelor noi propuse de reclamanții apelanți la instanța de apel era necesară pentru soluționarea cauzei, deoarece în raportul de expertiză tehnică în construcții, întocmit de ing. C.R., există precizarea că delegatul pârâtei a declarat că nu dispune de acte doveditoare privind data construirii, modificării, demolării brutăriei, pentru că nu există carte tehnică a construcției și că pentru stabilirea faptului că brutăria preluată de stat nu este una și aceeași construcție cu cea aflată în prezent pe teren, expertul a luat informații de la persoane care au locuit în zonă și de la persoane care în acea perioadă lucrau în domeniul construcției.
Este întemeiată și critica formulată de recurenta SC E. SA că modul în care s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului aferent brutăriei, fără ca instanța să se pronunțe asupra expertizei topografice, face imposibil accesul în clădire.
Expertul D.M., în raportul de expertiză judiciară tehnică topografică, aflat la dosarul instanței de fond, a identificat terenul care face obiectul procesului și l-a evaluat la suma de 1.700.309.340 lei.
Instanța de apel a dispus completarea raportului de expertiză, iar din modul în care s-a formulat obiectivul pentru completarea expertizei rezultă că s-a avut în vedere posibilitatea ca, în ipoteza rămânerii construcției în stăpânirea pârâtei, apelanților să le fie restituită în natură suprafața de teren liberă, care excede suprafeței necesare pentru folosirea construcțiilor.
Obiectivul stabilit de instanță prin încheierea din 6 octombrie 2003 a fost ca "expertul să delimiteze suprafața ocupată de construcții (Formația nr. 14), să arate care este suprafața de teren necesară pentru folosirea acestor construcții, iar, în final, să precizeze care este suprafața de teren liberă și care eventual poate fi restituită în natură apelanților".
Or, expertul nu a determinat suprafața de teren liberă, în sensul obiectivului stabilit de instanță. A arătat că suprafața de teren ocupată cu construcții este 919,40 mp, că diferența de 751,60 mp este o platformă betonată, că platforma este necesară pentru folosirea construcțiilor și că în eventualitatea retrocedării în natură, reclamanții doresc să repună acest activ în funcțiune. Având în vedere opțiunea reclamanților, expertul a stabilit și fluxuri de deservire în interiorul suprafeței de 751,60 mp teren.
Prin urmare, destinația terenului aferent construcției a fost stabilită de expert pentru eventualitatea retrocedării în natură către reclamanți a întregului imobil, teren și construcție.
Instanța de apel, fără să dispună ca expertul să răspundă obiectivului stabilit și fără să se pronunțe asupra acestei probe, restituie reclamanților în natură întreaga suprafață de teren necesară folosirii construcției, lăsând construcția în stăpânirea pârâtei.
Procedând astfel, nu a fost stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren ocupată cu construcții și s-a creat o situație care face imposibilă folosirea construcției.
Pentru considerentele expuse, au fost admise recursurile declarate de reclamanți și de pârâta SC E. SA, a fost casată hotărârea atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
Instanța de trimitere, va avea în vedere probele administrate în cauză, toate apărările formulate de apelanții recurenți și de pârâta recurentă SC E. SA și va completa probatoriul, pentru stabilirea situației de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de folosire a imobilului construit.
Recursul declarat de Primăria municipiului Prahova a fost respins, deoarece prin sentința instanței de fond acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsă în contradictoriu cu toți pârâții, hotărârea a fost apelată numai de reclamanți, iar prin decizia atacată fiind obligată doar pârâta SC E. SA să restituie reclamanților suprafața de 751,60 mp teren, s-a menținut soluția respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta recurentă Primăria municipiului Prahova.
Prin urmare, această pârâtă, care a obținut câștig de cauză la instanța de fond și în apel, nu justifică interes în exercitarea căii de atac a recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4852/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4506/2005. Civil → |
|---|
