ICCJ. Decizia nr. 4832/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4832
Dosar nr. 30649/1/2005
Dosar nr. 13770/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Deliberând asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 895 din 27 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorii C.C., K.J., K.F., şi K.C. în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul general prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de primar în baza Legii nr. 10/2001.
În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul general a fost respinsă notificarea adresată de contestatorii C.C., K.J., K.F., şi K.C. prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, deoarece nu au făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitori ai proprietarului acestui imobil compus din teren în suprafaţă de 400 mp şi construcţii.
Potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris sub nr. 11199 din 13 martie 1939, imobilul în litigiu a fost cumpărat de S.F. ce era căsătorit cu E.S.
Contestatorii sunt moştenitorii defunctei C.H. ce era fiica lui S.F. şi a numitei S.I.
Tribunalul a apreciat că în mod corect s-a reţinut în dispoziţia contestată că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor, în condiţiile în care prenumele cumpărătorului din actul de vânzare-cumpărare este diferit de cel al persoanei menţionate ca fiind tatăl autoarei contestatorilor, respectiv C.H., în certificatul de deces al acesteia, iar contestatorii nu au făcut alte dovezi privind identitatea celor două persoane, declaraţiile de notorietate depuse în instanţă nefiind ataşate şi notificării.
De asemenea, s-a mai reţinut că nu a fost ataşat notificării nici certificatul de calitate de moştenitor nr. 55/2004 emis de Biroul notarului public F.S. privind pe defuncta S.I.
Întrucât actele doveditoare nu au fost depuse de contestatoare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, şi art. 2 din OUG nr. 10/2003, aceste înscrisuri nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.
Instanţa de fond constatând că în cadrul procedurii administrative contestatorii nu au făcut dovada calităţii de proprietar al pretinsului autor asupra imobilului şi nici dovada calităţii de moştenitori prin raportare la proprietarul terenului, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Apelul declarat de contestatori împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 328/A din 29 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Ca urmare, a fost schimbată în totalitate hotărârea tribunalului şi în fond a fost admisă contestaţia şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Bucureşti prin Primarul general.
Intimata a fost obligată să soluţioneze notificarea contestatorilor conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu precum şi a calităţii de moştenitori ai proprietarului acestuia cu înscrisurile depuse la dosar de către contestatori.
Astfel, din actul de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris sub nr. 11199 din 13 martie 1939 rezultă că F.S. a dobândit un loc de casă în suprafaţă de 400 mp în Bucureşti.
Din jurnalul nr. 14719 din 6 iunie 1942 emis de fostul Tribunalul Ilfov se constată că defunctul F.S. a fost căsătorit cu E.S. , iar în urma decesului său alături de soţie a fost moştenit de fiicele sale E.K. şi E.P..
Cu declaraţiile autentice de notorietate depuse la dosar s-a făcut dovada că S.E. este una şi aceeaşi persoană cu S.I. sau I.S.; că S.F. este una şi aceeaşi persoană cu F.S., cu S.F.; că numita K.E. este una şi aceeaşi persoană cu C.H., K.E. sau C.E.
Depunând certificatul de calitate de moştenitor nr. 55/2004, contestatorii au dovedit că mama lor C.H. este unica moştenitoare a defunctei S.I. deoarece cealaltă descendentă P.E. a renunţat la succesiunea mamei sale.
Cu certificatul de moştenitor nr. 5/2000 emis de Biroul notarului public L.C. s-a făcut dovada că cei patru contestatori sunt moştenitorii defunctei C.H.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că petenţii au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai foştilor proprietari ai imobilului situat în Bucureşti, fiind îndeplinite cerinţele art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi astfel a admis apelul acestora iar în fond a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia emisă de primar.
Totodată a obligat intimata să soluţioneze notificarea adresată de contestatori conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul general invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine în esenţă că în mod nelegal instanţa de apel a dat eficienţă juridică înscrisurilor depuse de contestatori în faza judiciară, interpretând greşit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 persoanele îndreptăţite sunt obligate să anexeze notificării actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar în cazul moştenitorilor foştilor proprietari actele doveditoare privind calitatea de succesori ai acestora.
În cauză, în faza procedurii administrative, intimaţii-contestatori nu au depus documentaţia completă până la expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost prelungit prin OUG nr. 10/2003, astfel încât înscrisurile depuse după emiterea dispoziţiei motivate nu mai pot fi luate în considerare nici de către instanţa de judecată care este chemată doar să verifice legalitatea şi temeinicia dispoziţiei contestate.
Se consideră că Decizia instanţei de apel este nelegală şi se solicită casarea şi respingerea apelului declarat de către contestatori.
Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mecanismul de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 22-26 din legea republicată, iar obligaţia persoanei îndreptăţite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din actul normativ menţionat.
Anterior modificării Legii nr. 10/2001, persoana îndreptăţită era obligată să depună actele doveditoare până la data de 30 iunie 2003, termen prelungit ultima dată prin OUG nr. 10/2003.
În prezent, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a prevăzut că actele doveditoare pot fi depuse „până la data soluţionării notificării".
Ca urmare, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la emiterea dispoziţiei motivate.
Stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanţei, investită cu acţiunea întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai în baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative.
Dacă instanţa ar fi obligată de a soluţiona pricina doar pe baza actelor depuse în etapa anterioară demersului judiciar, s-ar ajunge la îngrădirea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil consacrate de art. 21 din Constituţia României cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar fi inadmisibil.
Că, în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptăţită poate să administreze probe o prevede chiar art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată: „În cazul în care dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, în funcţie de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la acestea".
Ca urmare, în mod judicios, instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 21-26 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel încât hotărârea pronunţată este în afara oricăror critici.
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei civile nr. 328A din 29 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4910/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4689/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
