ICCJ. Decizia nr. 4910/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4910
Dosar nr. 30603/1/2005
Nr. vechi 13793/200.
Şedinţa publică din 19 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 946/PI din 20 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, s-a admis contestaţia formulată de reclamanţii U.C.(E.), M.M., G.I., K.A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş.
S-a anulat dispoziţia nr. 2271 din 22 octombrie 2004 în limitele suprafeţei de 56 mp cu privire la care a obligat Primarul Municipiului Timişoara să statueze în coordonatele art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi HG nr. 498/2003.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate în raport de care s-au reţinut următoarele:
Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Timişoara petentele U.C.(E.), M.(născută U.), G.I. şi K.A.(K.) au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 847 mp situat în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara, nr.top.2742/3, înscris în C.F. Timişoara, nr.top. 28027/1.
Prin Dispoziţia nr. 2271 din 22 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara a fost respinsă cererea reţinându-se că imobilul revendicat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de dispoziţiile art. 1, pct. 1.4. lit. c) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Din C.F. Timişoara, in extenso, rezultă că imobilul evidenţiat în această carte funciară a aparţinut iniţial reclamantei U.E. şi soţului acesteia U.A., iar la înstrăinarea cotei de 2/3 din imobil, cota de 2/3 din teren a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.
La data de 19 ianuarie 1979 a fost evidenţiată în C.F. operaţiunea de dezmembrare a terenului în sensul că parcela cu nr.top. 2942/3/1 în suprafaţă de 624 mp împreună cu casa a fost reînscrisă în aceeaşi carte funciară, iar parcela cu 2942/3/2 în suprafaţă de 791 mp a fost transcrisă în C.F. nou.
La data de 12 septembrie 1985 s-a evidenţiat o nouă operaţiune de dezmembrare a parcelei cu nr. 18027 în parcela cu nr. 28027/1 casa cu teren în suprafaţă de 568 mp care se reînscrie în aceeaşi C.F., şi parcela cu nr. 28027/2 în suprafaţă de 56 mp care se înscrie în C.F. cu titlu de expropriere în casa de la nr. 21/1985.
Astfel, suprafaţa de 791 mp a fost preluată de către stat în baza Legii nr. 58/1974 ca efect al înstrăinării unei cote-părţi din construcţii, iar suprafaţa de 56 mp a fost preluată prin expropriere.
Tribunalul a apreciat că în mod judicios, entitatea notificată a respins cererea reclamantelor de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în privinţa suprafeţei de 791 mp aferente construcţiilor asupra cărora a purtat operaţiunea juridică de vânzare-cumpărare intervenită sub imperiul Legii nr. 58/1974, act normativ care prin art. 30, teza ultimă prevede că „… în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973."
Având în vedere că în privinţa terenului de 56 mp, preluat prin expropriere, reclamantele au dovedit vocaţia la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în nume propriu şi derivată din calitatea de moştenitoare legale ale defunctului U.A., astfel cum o cer prevederile art. 3 şi art. 4 din lege şi că bunul a cărui restituire prin echivalent se solicită, se circumscrie categoriei de imobile preluate abuziv în patrimoniul statului, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, tribunalul găsind întemeiată cererea reclamantelor, în baza dispoziţiilor art. 24 alin. (7) şi (8) a admis-o şi în consecinţă a anulat dispoziţia atacată în limita suprafeţei de 56 mp teren, cu privire la care a obligat entitatea notificată să statueze asupra notificării în coordonatele art. 11 alin. (4) cu referire la pct. 11.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Prin Decizia nr. 1872 din 21 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamanţi şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 946 din 20 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş.
A fost schimbată, în parte, sentinţa în sensul că:
S-a admis, în parte, acţiunea faţă de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi s-a respins acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
S-a dispus anularea dispoziţiei nr. 2271 din 22 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi a fost obligat acesta să emită o nouă dispoziţie care să stabilească măsurile reparatorii adecvate prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată pentru întreaga suprafaţă de 847 mp preluată de stat din patrimoniul reclamantei.
S-au respins celelalte cereri formulate de reclamantă.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe.
În motivarea deciziei de apel s-au reţinut următoarele:
Starea de fapt care redă istoricul trecerii terenului în discuţie din patrimoniul reclamantelor în cel al statului a fost corect reţinută de prima instanţă, însă interpretarea ei în sensul voinţei legiuitorului exprimată în conţinutul Legii nr. 10/2001 trebuia să conducă la o altfel de concluzie.
Imobilul în litigiu a constituit iniţial parcela cu nr.top.2742/3 în suprafaţă de 1415 mp, înscrisă în C.F. Timişoara, dobândită în proprietate de U.C.(E.) împreună cu defunctul ei soţ U.A.L., conform poziţiei B 8 a acestei cărţi funciare şi transnotată în C.F. Timişoara.
La 12 decembrie 1975, conform poziţiilor B 4-8 din C.F. Timişoara, cu ocazia vânzării de către proprietari a cotei de 2/3 părţi din imobil pârâtelor G.I. (purtând numele P. la vremea respectivă) şi M.M. fiicelor şi soţilor lor, cota de 2/3 părţi din suprafaţa de teren a parcelei în discuţie a trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 58/1974. S-a precizat că în urma acestei înstrăinări nu au fost deposedaţi de teren, el rămânând în întregime în perimetrul curţii lor.
Ulterior, la 19 ianuarie 1979, conform poziţiilor B 9-13 din aceeaşi carte funciară, parcela cu nr.top. 2742/3 s-a dezmembrat după cum urmează: parcela cu nr.top. 2742/3/1 constând în casa cu nr. 10 de pe strada B. şi curte în suprafaţă de 624 mp, rămasă în C.F. Timişoara, cu starea proprietăţii neschimbată şi parcela cu nr.top. 2742/3/2 constând în teren în suprafaţă de 791 mp transnotată în C.F. Timişoara în favoarea Statului Român, conform Decretului nr. 279/1978.
Apoi, la 12 septembrie 1985, parcela cu nr.top. 2742/3/1, renumerotată cu nr.top. 28027, s-a dezmembrat din nou astfel: nr.top. 28027/1, constând în casă şi curte de 568 mp, reînscrisă în aceeaşi carte funciară în favoarea vechilor proprietari şi parcela cu nr. 28027/2, constând în teren de 56 mp, transcrisă în C.F. Timişoara, cu titlu de expropriere conform Decretului nr. 21/1985 (poziţiile B 12-13 din C.F. Timişoara). Cu ocazia celor două dezmembrări porţiunile de teren transnotate în alte cărţi funciare au fost integrate în zona de blocuri învecinată.
Din totalul terenului de 1415 mp, cât a cuprins parcela iniţială, au rămas ca suprafaţă aferentă construcţiei 568 mp, teren pe care, în temeiul Legii nr. 18/1991, proprietarii tabulari ai acesteia l-au dobândit prin ordinul Prefectului.
Preluarea terenurilor, de cele mai multe ori fără plată sau cu o plată derizorie operată în favoarea statului la momentul încheierii unui act juridic inter vivos translativ de proprietate asupra unor construcţii sau cote părţi ideale dintr-un imobil, constituie potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, o preluare abuzivă, întrucât Legea nr. 58/1974 contravenea prin dispoziţiile sale nu numai art. 36 al Constituţiei din 1965 sub imperiul căreia fusese adoptată ci şi instrumentelor juridice internaţionale asumate de Statul Român în acea perioadă.
Tocmai recunoscând caracterul nelegitim al preluării terenurilor proprietate privată în această modalitate, printre primele acte adoptate de puterea politică restaurată după decembrie 1989 s-a numărat şi cel de abrogare a Legii nr. 58/1974 prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, apreciindu-se că legea a avut un caracter profund nedrept şi contrar intereselor poporului român.
Pentru a da posibilitatea persoanelor îndreptăţite de a beneficia de reparaţii materiale efective pentru abuzurile suferite, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 modificată a permis atribuirea în proprietate a terenurilor aflate în folosinţa construcţiilor şi preluate conform Legii nr. 58/1974, măsură de care reclamantele au şi beneficiat însă numai pentru 568 mp teren, iar nu pentru întregul teren preluat, suprafaţa de teren fiindu-le atribuită în proprietate prin Ordinul prefectului, intabulată apoi în C.F. ind. Timişoara, sub nr.top.28087/1.
Întrucât aceasta este întreaga suprafaţă de teren, din cei 1415 mp iniţiali, pentru care au fost recunoscute reclamantele ca proprietare, pentru restul de 847 mp li se cuvin măsuri reparatorii.
Curtea a constatat că cei 56 mp expropriaţi de stat în 1985 au fost preluaţi şi din proprietatea reclamantelor întrucât la acest moment reclamantele şi statul erau proprietarii unor cote părţi ideale asupra aceluiaşi imobil şi nu asupra unor părţi determinate din acesta care ar fi putut rezulta în urma unei eventuale sistări de indiviziune.
Prin urmare, după ce cota de 2/3 din terenul casei din str. B. nr. 10 a trecut la stat conform Legii nr. 58/1974 şi după dezmembrări succesive operate în privinţa întregului imobil fără ca în prealabil să fi existat o ieşire din indiviziune, rezultă că exproprierea s-a făcut atât din patrimoniul reclamantelor cât şi din cel al statului.
În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a recunoscut dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii pentru 56 mp, însă pentru ca această soluţie să fie coerentă în ansamblul său, trebuia să se constate că ea provine dintr-un teren asupra căruia a operat o preluare abuzivă conform Legii nr. 58/1974 şi să aprecieze în acest fel că şi pentru restul terenului preluat reclamantelor trebuie să le fie recunoscut acelaşi drept.
Deşi art. 1.4 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 precizează că într-o astfel de situaţie în care se află reclamantele nu această lege ci Legea nr. 18/1991 este aplicabilă, iar Primarul Municipiului Timişoara şi-a însuşit acest argument respingându-le notificarea, Curtea a apreciat că Legea nr. 10/2001 este cea aplicabilă în cauză.
Ceea ce se putea solicita conform Legii nr. 18/1991 li s-a acordat reclamantelor prin emiterea Ordinului prefectului de atribuire în proprietate a 568 mp din terenul preluat.
Pentru restul de teren reclamantele nu mai pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 18/1991 ci de ale Legii nr. 10/2001 pentru că există un argument de text în această lege care le confirmă susţinerile.
Astfel, art. 1.4 lit. c) al normelor menţionate este parţial contrazis de art. 8.1. alin. (2) ale aceloraşi norme în sensul că Legea nr. 10/2001 are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare a legii acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite până la intrarea ei în vigoare, deci tocmai situaţia în care se află reclamantele.
Pentru că temeiul juridic corect al solicitărilor reclamantelor este acest text, iar nu art. 1.4. lit. c) din norme, nu este necesar a se mai constata pe cale incidentală excepţia de nelegalitate a acestuia din urmă.
Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâţilor în mod direct la plata despăgubirilor cuvenite cu argumentul că această cerere excede cadrului procesual al Legii nr. 10/2001 pe care ele şi-au bazat acţiunea, instanţele neputând să se substituie autorităţii administrative competente a emite dispoziţia prevăzută în acest sens de lege.
Aceleaşi argumente care susţin apelul reclamantelor se opun admiterii apelului instituţiilor emitente pârâte, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat acest apel.
Totodată, Curtea a admis apelul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş, a schimbat în parte sentinţa şi a respins acţiunea faţă de această instituţie întrucât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, Ministerul Finanţelor Publice nu are nici o abilitare legală de a interveni în această procedură, astfel că nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză.
Împotriva deciziei de apel au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi reclamanţii.
Reclamanţii au criticat Decizia pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a admis în întregime apelul formulat de Ministerul Finanţelor Publice, deşi calea de atac viza nu numai lipsa calităţii procesuale pasive a acestor instituţii, ci şi fondul cauzei.
Instanţa de apel, anulând în întregime dispoziţia atacată, trebuia să soluţioneze ea însăşi notificarea, dispunând asupra naturii măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţiţi, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în considerarea faptului că Primarul Municipiului Timişoara a soluţionat deja notificarea.
Pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au criticat Decizia de apel pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Terenul revendicat a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, conform C.F. Timişoara.
Exproprierile ulterioare, în temeiul Decretului nr. 279/1978 şi a Decretului nr. 21/1998, evidenţiate în C.F. Timişoara se referă la un teren care se află deja în proprietatea statului.
Legea nr. 10/2001 şi Normele Metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi aprobate prin HG nr. 498/2003 prevăd că Legea nr. 58/1974 nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Situaţia de fapt a fost reţinută în Decizia de apel, urmând să se stabilească dacă în raport cu aceasta a avut loc o aplicare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, din întreaga suprafaţă de teren de 1415 mp, prin dezmembrări succesive, s-a reţinut în proprietatea titularilor de la imobilul în cauză o suprafaţă de 568 mp.
Se constată că au avut loc dezmembrări ca urmare a intervenirii unor decrete de expropriere şi preluarea în acest fel în proprietatea statului a unei suprafeţe de 847 mp, fără ca în prealabil să aibă loc o sistare a stării de indiviziune asupra terenurilor.
Această indiviziune a rezultat în urma înstrăinării de către proprietari a unei cote de 2/3 din imobilul construcţie în anul 1975 iar ca urmare, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, a trecut în proprietatea statului cota aferentă de 2/3 din teren.
În condiţiile în care prin Ordinul Prefectului, emis în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, s-a emis titlu de proprietate pentru suprafaţa de 568 mp, ca suprafaţă preluată în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în mod evident cota de 1/3 care a aparţinut proprietarilor care au înstrăinat numai 2/3, este inclusă în terenul care se află în proprietatea statului.
Pe lângă acest aspect, din suprafaţa de 2/3 preluată în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, s-a constituit titlu de proprietate în sensul Legii nr. 18/1991 numai pentru 568 mp.
Prin Legea nr. 18/1991 [art. 36 alin. (3)] s-a soluţionat problema terenurilor preluate în baza art. 30 din Legea nr. 10/2001 în sensul că s-a recunoscut în favoarea dobânditorilor construcţiilor dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiilor cumpărate.
Având în vedere că diferenţa de teren până la cota de 2/3 nu este liberă, fiind aferentă blocurilor de locuinţe edificate în zonă, nu poate fi eliberat titlu de proprietate dobânditorilor construcţiilor în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Ţinând cont de faptul că prin această lege s-a conferit drept/vocaţie asupra terenului preluat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 dobânditorilor construcţiei, dar că dată fiind situaţia generată de exproprieri acest drept/vocaţie nu poate fi exercitat efectiv, deşi posesia a fost deţinută până la data exproprierilor, se constată că se poate apela la dispoziţiile speciale de reparaţii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte critica formulată de reclamanţi în sensul neadmiterii, în parte, a apelului formulat de Ministerul Finanţelor Publice se constată că apelul, ca şi cale de atac, este privit în ansamblu, urmând ca în cazul în care diferite critici nu sunt fondate să se prezinte motivele pentru care nu sunt primite, fără a fi redate în dispozitiv criticile care nu au fost soluţionate favorabil.
Pe de altă parte, reclamanţii au interes să formuleze critici privind modul de soluţionare a apelului formulat de cealaltă parte, numai în măsura în care, prin modul de soluţionare a criticilor, le sunt vătămate interesele.
Înalta Curte constată că în mod corect a fost soluţionată cauza de către prima instanţă, prin dispunerea Primarului Municipiului Timişoara să emită dispoziţie conform textelor legale incidente, în condiţiile în care notificarea nu a fost soluţionată pe fond, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În considerarea celor reţinute mai sus şi cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primarul municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi de reclamantele U.C.(E.), M.M., G.I., K.A. împotriva deciziei civile nr. 1872 din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4912/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4832/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
