ICCJ. Decizia nr. 4846/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4846
Dosar nr. 21542/200.
Şedinţa de la 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5573 din 17 iunie 2004, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul L.I. împotriva Statului Român, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, pentru rectificare C.F. 1456 Freidorf, nr.top. 373/35, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român de sub B 1 şi reînscrierea proprietarului tabulare, antecesorul reclamantului L.I. pentru greşita înscriere şi aplicare a Decretului nr. 81/1954.
Instanţa a reţinut că acţiunea este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi Legea nr. 10/2001, care instituie o procedură specială ce derogă de la dreptul comun, în materia revendicării unor bunuri preluate de stat în condiţiile reglementate expres de aceste acte normative.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, invocând nelegalitatea hotărârii, prin prisma aplicării dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, temei al acţiunii sale, în raport cu înscrisurile din C.F. şi situaţia imobilului în prezent.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 2476 din 4 noiembrie 2004 a admis apelul declarat de reclamantul L.I. împotriva sentinţei civile nr. 657/3/ din 17 iunie 2004 a Judecătoriei Timişoara, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local Timişoara, pe care o anulează şi, rejudecând:
A admis acţiunea formulată de reclamantul L.I. împotriva Statului Român, prin Consiliul Local Timişoara şi a dispus rectificarea C.F. nr.1456 Freidorf nr.top. 373/35, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de 4/8 părţi din imobil şi al reînscrierii dreptului de proprietate al fostului proprietar tabular L.I., cu privire la aceeaşi cotă.
Verificând apelul declarat, instanţa de control judiciar a constatat că hotărârea atacată este nelegală.
Reclamantul s-a adresat instanţei cu o acţiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1958 şi Legii nr. 7/1996, aspect ignorat de instanţă, care nu s-a preocupat de verificarea valabilităţii titlului statului, în raport cu Decretul nr. 187/1945 şi Decretul nr. 81/1954, cadru în care se constată că înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român în C.F. 1456 Freidorf nr.top. 373/35, a fost legitimă în raport cu Decretul nr. 187/1945, titlul pierzându-şi însă valabilitatea în raport cu Decretul nr. 81/1954, în baza căruia imobilul a fost retrocedat antecesorilor reclamantului, fiind folosit, în fapt, de proprietarii tabulari, până la decesul lor, iar numai apoi, de reclamantul în cauză, care este fiul proprietarilor tabulari şi care foloseşte întreg imobilul şi în prezent.
În aceste condiţii, menţinerea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la cota de 4/8 părţi din imobil nu se justifică, titlul statului pierzându-şi valabilitatea, în raport cu dispoziţiile Decretului nr. 81/1954, de care au beneficiat antecesorii reclamantului, care, în baza art. 1 din actul normativ menţionat, au redobândit proprietatea asupra imobilului expropriat, exercitându-şi prerogativele dreptului de proprietate întocmai.
Sub aceste aspecte, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938, acţiunea urmând a fi admisă, antecesorul reclamantului nefiind deposedat în urma exproprierii imobilului, aspect ce rezultă, în principal, din faptul posesiei şi folosinţei imobilului, în permanent, posesia şi folosinţa imobilului fiind continuată de reclamant în calitate de descendent al proprietarilor tabulari iniţiali.
Împotriva acestor decizii, în termen legal, a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timişoara criticând-o ca neavând temei legal, deoarece, în sistemul de C.F. proba dreptului de proprietate este realizată prin publicitatea imobiliară, înscrierea dreptului de proprietate în C.F., valorând titlu.
În speţă, imobilul în discuţie, a trecut în proprietatea statului, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998. Potrivit acestui articol de lege „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Instanţa de apel a omis să se raporteze în cuprinsul hotărârii pronunţate la prevederile Legii nr. 10/2001, lege specială prin care legiuitorul român a înţeles să reglementeze situaţia tuturor bunurilor preluate de stat în perioada 6 martie 1945–31 decembrie 1989. Or, terenul din litigiu intră sub incidenţa acestui act normativ. Nu are nici o relevanţă în speţă faptul posesiei invocat de reclamant. Terenul din litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 187/1945. Nu este culpa Consiliului Local că antecesorii reclamanţilor, în momentul retrocedării terenului prin Decretul nr. 81/1954, nu şi-au intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară.
Prin urmare, susţinerile instanţei că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 sunt greşite, nefiind vorba de rectificarea unei înscrieri greşite în C.F. Înscrierea dreptului de proprietate a Statului Român s-a făcut în baza unor acte legale, emise de organele administraţiei locale de la acea dată, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 fiind obligatorie.
S-a cerut admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantelor ca neîntemeiată.
În drept, s-a invocat art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
La recursul intimatului-pârât s-a făcut întâmpinare de către reclamant, solicitându-se menţinerea hotărârii recurate, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi nu dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi ale Legii nr. 10/2001, obiectul acţiunii fiind rectificarea de carte funciară deoarece înscrierile nu mai corespund situaţiei reale.
Imobilul în litigiu este compus din casă şi teren situat în Freidorf, şi nu la un teren cum pretinde intimata.
Prin apariţia Decretului nr. 81/1954 de restituire a imobilului către fostul proprietar au încetat efectele juridice ale Decretului nr. 187/1945 în baza căruia Statul Român s-a înscris în cartea funciară, încât, în mod greşit Statul Român a rămas înscris în C.F. pe cota de 4/8 parte, în timp ce părinţii reclamantului, şi după decesul lor, reclamantul, au plătit impozitul aferent.
Analizând recursul declarat, ca şi întâmpinarea, în raport de motivele invocate ca şi de actele şi probele aflate în dosar, Curtea constată că recursul este nefondat.
Este adevărat că, în principiu, înscrierea în cartea funciară constituie titlu de proprietate pentru cel înscris şi că art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, dar, în speţă, nu este vorba de aşa ceva.
Imobilul din speţă, a fost înscris, în C.F., pe numele Statului Român, în baza aplicării Decretului nr. 187/1945. Efectele acestui act normativ şi, implicit, înscrierea în C.F. a rămas fără titlu, în momentul, în momentul apariţiei Decretului nr. 81/1954, prin care s-a redat proprietatea şi posesia imobilului fostului proprietar, acesta intrând în posesia sa şi stăpânindu-l cu acest titlu, posedând continuu rol fiscal şi plătind impozitele pentru el, la zi, până la deces, şi ulterior prin moştenitor, respectiv prin reclamant.
În această situaţie, este evident, că înscrierea Statului Român, ca proprietar, în C.F. nu mai corespunde unui titlu juridic, nu reflectă o realitate în mod corect, fiind interpretată de instanţa de apel ca o eroare, supusă rectificării, în baza dispoziţiilor art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Aşa fiind, reclamantul, fiind proprietarul imobilului în litigiu şi având şi posesia acestuia de mai bine de 50 de ani, exclude orice titlu de proprietate a Statului Român, asupra acestui imobil, ce nu poate intra sub incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi, implicit, nu este necesar a apela la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru a obţine înscrierea dreptului său, dobândit prin moştenire, de la autorul său, în C.F.
Dovedindu-se, astfel, că recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, împotriva deciziei civile nr. 2476 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara nu este fondat, Curtea va trebui să-l privească şi să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 2476 din 4 noiembrie 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4978/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 4838/2005. Civil → |
|---|
