ICCJ. Decizia nr. 4849/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4849
Dosar nr. 21591/200.
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 5969/2003, reclamanţii M.C. şi C.E. au chemat în judecată pe Primăria localităţii Ulmi, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 25 din 23 iulie 2002 şi obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeţei de 47 ha teren, situat pe raza localităţii Ulmi.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că terenul a cărei reconstituire din punct de vedere al proprietăţii se solicită, se compune din mai multe parcele situate în puncte diferite, ce au fost dobândite prin acte autentice de bunica lor, I.F., care le-a transmis autorului reclamantelor D.F., terenuri care în anul 1959 au fost preluate abuziv de stat, în baza Decretului nr. 115/1959, situaţie ce rezultă din inventarul nr. 1639/1828/1959, anexă la procesul verbal de confiscare cu acelaşi număr din data de 24 noiembrie 1959.
Reclamantele au mai susţinut că motivarea dată la respingerea notificării prin dispoziţia emisă de către pârâtă, nu corespunde realităţii, iar în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor, aceasta a fost dovedită cu înscrisurile depuse, confiscarea făcându-se în baza Decretului nr. 115/1959 şi nu a unei hotărâri penale.
În dovedirea acţiunii, reclamantele au solicitat proba cu înscrisuri, martori şi efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Intimata, în apărare, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, cu motivarea că terenurile a căror restituire se solicită, au intrat sub incidenţa Legii nr. 18/1991, ele fiind restituite altor persoane îndreptăţite.
După administrarea probatoriilor solicitate de părţi, Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 482 din 16 iulie 2004, prin care a respins acţiunea reclamantelor cu motivarea că din actele dosarului a rezultat că acestea s-au adresat cu cerere de reconstituire şi în baza Legii fondului funciar, cerere care le-a fost respinsă, în cauză fiind incidente prevederile dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care arată că nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legea fondului funciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, în mod greşit, le-a fost respinsă acţiunea, cu motivarea că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenurile acestora intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece Legea fondului funciar reglementează situaţia juridică a terenurilor aflate în patrimoniul CAP-urilor, suprafeţele care au aparţinut autorului acestora au fost preluate însă, în mod abuziv de stat, prin confiscare printr-o hotărâre penală.
Au mai arătat apelantele-reclamante că, hotărârea penală prin care autorul acestora a fost condamnat, a fost desfiinţată prin Decizia nr. 1936/1997, în sensul achitării acestuia, astfel că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii.
De asemenea, apelantele au mai susţinut că se impune soluţionarea cererii lor în baza Legii nr. 10/2001, deoarece cererea formulată în baza Legii fondului funciar le-a fost respinsă, astfel că nu mai există o altă posibilitate de a intra în proprietatea terenurilor.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acţiunii acestora.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 2841 din 10 noiembrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele M.C. şi C.E. împotriva sentinţei civile nr. 482 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa în contradictoriu cu Primăria Ulmi, judeţul Dâmboviţa.
S-a reţinut din examinarea sentinţei apelate prin prisma criticilor invocate, că apelul reclamantelor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa prezentei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, situaţie în care se încadrează şi apelantele reclamante.
De altfel, acestea în chiar susţinerea motivelor de apel, arată că au formulat astfel de cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, cereri care, le-au fost respinse, acesta fiind şi motivul pentru care s-au adresat, în baza Legii speciale nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul Cooperativelor Agricole de Producţie se face în condiţiile prezentei legi prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
„De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori, care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-au preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi în condiţiile legii civile moştenitorii acestora".
Astfel, sunt nerelevante susţinerile apelantelor reclamante potrivit cărora terenul care a aparţinut autoarelor lor a fost preluat abuziv şi că nu s-ar fi aflat în patrimoniul fostului CAP pentru că legea fondului funciar vorbeşte de terenuri care au fost preluate în orice mod.
Nu are relevanţă juridică faptul că apelantelor-reclamante nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul în litigiu în baza fondului funciar, atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat, art. 8 din Legea nr. 10/2001 arată că, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, aşa cum, corect, a reţinut şi instanţa de fond.
Este lipsită de relevanţă şi susţinerea apelantelor–reclamante potrivit căreia trecerea terenurilor în proprietatea statului s-a făcut în baza unei hotărâri penale de condamnare care ulterior a fost desfiinţată printr-o decizie pronunţată de fostul Tribunal Suprem, deoarece aşa cum s-a arătat, terenurile intrase sub incidenţa legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate urmând a fi făcută în baza acestor reglementări.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 296 C. proc. civ., va respinge ca nefondat apelul reclamantelor şi va menţine ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri reclamantele M.C. şi C.E., ambele atacând şi sentinţa civilă nr. 482 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa, în recurs invocându-se art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că terenurile ce formează obiectul litigiului au fost dobândite de bunicul recurentului, I.F., în perioada 1907–1920 prin contracte autentice şi transmise fiului său, D.F., fapt atestat de copia Borderoului populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna Matei Voievod, judeţul Dâmboviţa, borderou întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948.
Că, astfel, este indiscutabil că în 1949 autorul recurenţilor figura cu 55 ha teren agricol.
În anul 1959, tatăl recurenţilor, opunându-se colectivizării a fost arestat şi judecat pentru uneltire contra ordinii sociale şi condamnat prin sentinţa nr. 907/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 16 ani de închisoare şi confiscarea averii.
Prin procesul-verbal din 24 noiembrie 1959 se confisca averea tatălui recurenţilor, făcându-se menţiunea: „Am declarat confiscată în folosul statului întreaga avere mobilă şi imobilă proprietatea condamnatului F.D. ... şi le-am predat în faţa locului delegatului Sfat Popular Oraş Târgovişte R.N. care le va scrie în evidenţă şi le va valorifica conform Decretului nr. 111/1951 şi nr. 417/1958". Rezultă astfel, că în cazul de faţă nu este vorba de bunuri cărora să li se aplice Legea nr. 18/1991.
Tatăl recurentelor a decedat în anul 1968.
În anul 1994, Curtea Supremă de Justiţie a admis un recurs în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă respectiva Curte şi prin Decizia nr. 1936 din 6 decembrie 1959 l-a achitat şi a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii.
În baza acestei hotărâri, după apariţia Legii nr. 169/1997 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost respinsă cu motivarea că terenul nu cade sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
În aceste condiţii, s-au adresat Primăriei în temeiul Legii nr. 10/2001 tot fără succes.
Nici demersul făcut la instanţă nu le-a adus restituirea bunurilor, Tribunalul Dâmboviţa reţinând că terenul aparţinând autorului acestora a intrat în patrimoniul CAP Ulmi şi că astfel, are regimul juridic al unui teren adus în CAP.
Faţă de această situaţie, prin lipa de rigurozitate a celor însărcinaţi cu aplicarea legii, sunt în situaţia de a nu-şi putea obţine terenul aparţinând autorului comun, nici pe Legea nr. 18/1991 şi nici pe Legea nr. 10/2001.
Recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre soluţionare la Curtea de Apel Ploieşti.
Analizând Decizia atacată, în raport de criticile formulate în apel, Curtea constată că, într-adevăr, recursul este fondat şi că se impune casarea hotărârii atacate şi admiterea apelului aceleiaşi părţi, cu trimiterea cauzei spre soluţionare, la aceeaşi curte, în vederea clarificării cu certitudine a situaţiei juridice a terenului şi a dispunerii restituirii lui, în situaţia în care se va dovedi că a fost trecut la stat, ca pedeapsă complementară a confiscării şi că acea pedeapsă nu mai subzistă, ca urmare a achitării autorului recurentelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele M.C. şi C.E. împotriva deciziei civile nr. 2841 din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează, admite apelul aceleiaşi părţi şi trimite cauza spre soluţionare în fond la Curtea de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4955/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4829/2005. Civil → |
|---|
