ICCJ. Decizia nr. 491/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 491
Dosar nr. 8665/200.
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
R.Ş. a chemat în judecată Primăria municipiului Timişoara solicitând obligarea pârâtei să-i repartizeze un spaţiu comercial în municipiul Timişoara conform art. 10 lit. s) din Legea nr. 42/1990.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 1196/20/01 din 3 ianuarie 2001 pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Timişoara, în suprafaţă de 27,36 mp, termenul de închiriere fiind de 5 ani cu începere de la 12 decembrie 2000 până la 11 decembrie 2005.
Ulterior, cu adresa nr. D 82003 – 6239 din 11 septembrie 2003, Primăria municipiului Timişoara, Direcţia patrimoniu, i-a făcut cunoscut că imobilul situat în Timişoara, a fost restituit în natură, în baza Legii nr. 10/2001, noilor proprietari şi prin urmare chiria ce o plătea conform contractului de închiriere nr. 1196/2001 a fost sistată cu începere de la 1 septembrie 2003. Spaţiul comercial ce l-a deţinut în imobil a fost preluat de noii proprietari prin forţă, iar pârâta l-a sfătuit să solicite un alt spaţiu comercial ceea ce a şi făcut însă cererea nu i-a fost onorată.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 1670 din 24 februarie 2004 a admis acţiunea reclamantului şi a obligat Consiliul local al municipiului Timişoara să acorde reclamantului un mic spaţiu cu chirie, pentru activităţi comerciale, de producţie sau prestări servicii, fără licitaţie.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a primit titlul de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 şi întrucât a suferit o plagă împuşcată şi şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul doi de invaliditate conform certificatului, decizie medicală nr. 1267/2 din 11 aprilie 2003 eliberat de Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul militar Timişoara.
Astfel fiind şi având în vedere dispoziţiile art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990 potrivit cărora persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă ca urmare a participării la luptă pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989 beneficiază de un mic spaţiu, cu chirie pentru activităţi comerciale, de producţie sau prestări servicii, fără licitaţie, raportat şi la art. 1073 C. civ., pârâtul avea obligaţia să acorde reclamantului spaţiul solicitat.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 766/26 aprilie 2004 a admis apelul declarat de Consiliul local Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1670 din 24 februarie 2004 a Judecătoriei Timişoara pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea în obligaţie de a face formulată de reclamantul R.Ş.
În motivarea soluţiei instanţa de apel a reţinut că reclamantului i-a fost repartizat, fără licitaţie, un spaţiu comercial conform art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990, între părţi încheindu-se contractul de închiriere nr. 1196 din 20 ianuarie 2001 pe o perioadă de 5 ani (12 decembrie 2000-11 decembrie 2005). Potrivit pct. 11.4 din contract, în cazul schimbării titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, ca în speţă, locaţiunea se transmitea noului proprietar.
Reclamantul a susţinut că în spaţiul ce i-a fost închiriat s-a pătruns în lipsa sa, mobilierul i-a dispărut şi în final a pierdut locaţiunea.
Cum contractul de închiriere nu fusese reziliat reclamantul avea la dispoziţie o acţiune în angajarea răspunderii contractuale a pârâtului conform art. 1426-1427 C. civ. pentru tulburarea ce i s-a produs în locaţiune.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.Ş. motivat de faptul că deşi Legea nr. 42/1990 republicată îi acordă dreptul de a închiria un spaţiu comercial fără licitaţie pârâtul refuză să i-l pună la dispoziţie mai ales că locaţiunea anterioară nu a putut s-o exercite întrucât a fost abuziv înlăturat din spaţiu şi a suferit şi pagube materiale.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că prin Decretul nr. 30 din 20 februarie 1992 s-a conferit reclamantului R.Ş. titlul de „Luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989" (f. 34 nr. 114/2004).
De asemenea, certificatul, decizie medicală nr. A/1267/2 din 11 aprilie 2003 emis de Ministerul Apărării Naţionale, Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul militar Timişoara atestă că reclamantul a fost rănit în revoluţia din 1989 şi are gradul II de invaliditate revizuibil la 1 – 15 aprilie 2005 (f. 36 dos nr. 114/2004).
Potrivit art. 10 din Legea nr. 42/1990 republicată, persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă urmare participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 beneficiază între altele de acordarea unui mic spaţiu, cu chirie, pentru activităţi comerciale, de producţie sau prestări de servicii, fără licitaţie.
În realizarea acestui drept Primăria municipiului Timişoara a oferit reclamantului un spaţiu comercial în suprafaţă de 27,36 mp în Timişoara, pentru care între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1196/20-01 din 3 ianuarie 2001 pentru perioada 12 decembrie 2000 – 11 decembrie 2005 (f. 5 – 11 dos nr. 114/2004).
Împrejurarea că ulterior, imobilul în discuţie a fost restituit în natură foştilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este imputabil pârâtei, obligaţia de restituire izvorând din lege.
Pe de altă parte, conform clauzelor speciale inserate în contractul de locaţiune odată cu schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în care se afla spaţiul cu altă destinaţie, ca în speţă, locaţiunea acestuia se transmitea noului proprietar, orice litigiu între cele două părţi fiind de natura instanţelor de judecată (f. 7 dos.nr.114/2004).
Astfel fiind reclamantul care a pretins că spaţiul în litigiu a fost ocupat, prin forţă, în lipsa sa de către noii proprietari, avea posibilitatea să valorifice în contra pârâtului clauzele speciale din contractul de locaţiune.
În orice caz, pârâtul, chiar în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 42/1990 republicată, nu putea să fie obligat la acordarea către reclamant a unui spaţiu comercial cu chirie întrucât menţionata dispoziţie legală stabileşte drepturile de care pot beneficia categoriile de persoane menţionate în text, între care şi reclamantul, fără însă a stabili obligaţii corelative pentru pârât sau alte organe ale statului cu atât mai mult cu cât textul art. 10 lit. s) se referă doar la o prioritate la închiriere.
Astfel fiind recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.Ş. împotriva deciziei civile nr. 766 din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 435/2005. Civil. Actiune anulare act. Recurs → |
|---|
