ICCJ. Decizia nr. 4992/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4992
Dosar nr. 25631/1/2005
nr. vechi 9168/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 13 mai 2003, R.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu SC F.D. SA, obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi folosinţă imobilul „depozit de cherestea" cu terenul aferent, aflat în perimetrul construibil al comunei Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a aparţinut bunicului său C.M. şi a fost preluat abuziv în anul 1948, regăsindu-se în prezent în patrimoniul pârâtei, care a refuzat să răspundă notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, la 1 noiembrie 2001.
Investită iniţial cu soluţionarea acestui litigiu, Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 2445 din 5 august 2003 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 639 din 27 septembrie 2004, a respins „plângerea" reclamantei reţinând în esenţă că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Pe de altă parte, se mai arată, pârâta este o societate integral privatizată, încă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în virtutea calităţii sale de cumpărător de bună credinţă fiind exceptată de la obligaţia restituirii în natură.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti care, cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 587 din 28 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta R.A. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit instanţa nu s-a pronunţat asupra expertizei extrajudiciare, depusă în cauză şi a respins cererea pentru efectuarea unei noi expertize topografice, deşi între raportul de expertiză iniţial întocmit şi completarea acestuia, există contradicţii majore;
- completarea raportului de expertiză este „nulă" şi reprezintă „un fals" în condiţiile în care a fost făcută fără citarea părţilor;
- prin probele administrate, a făcut în mod indubitabil dovada dreptului de proprietate al autorului său, înscrisurile depuse la dosar fiind însoţite şi de schiţa de identificare a terenului;
- nu se poate reţine buna credinţă a pârâtei, în condiţiile în care antecesoarea acesteia nu beneficia decât de un drept de folosinţă asupra imobilului.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Din economia dispoziţiilor art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 rezultă că acest act normativ constituie în prezent legea cadru în materia restituirii bunurilor preluate de statul român, în perioada 1940-1989.
Ca atare, câmpul de aplicare al legii este circumscris imobilelor preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi celor preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechiziţiilor şi nerestituite.
În consecinţă, pentru a beneficia de măsurile reparatorii stabilite prin acest act normativ, persoana care se pretinde îndreptăţită trebuie să facă dovada preluării abuzive (cu sau fără titlu valabil) în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 219/2005, precum şi a faptului că ea sau autorul său deţinea, la data preluării, proprietatea asupra imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Or, probele administrate atestă doar că autorul reclamantei a deţinut proprietatea asupra imobilului în litigiu până la nivelul anului 1903, martorii audiaţi confirmând împrejurarea că terenul aflat în prelungirea proprietăţii moşnenilor Petroşani, a făcut obiectul mai multor acte de înstrăinare, fiind deţinut în prezent de alte persoane fizice.
De altfel, potrivit expertizelor efectuate în cauză, terenul solicitat pe calea notificării, în suprafaţă totală de 18.834 mp, nici nu se suprapune cu terenul ce se regăseşte în patrimoniul pârâtei, decât pe o suprafaţă de 1781 mp, restul suprafeţei situându-se în partea de vest a proprietăţii acesteia şi fiind ocupat de gospodării ţărăneşti.
Totodată, instanţa nu era obligată să ţină cont de concluziile unei expertize extrajudiciare sau să ordone, la cererea părţii, o expertiză suplimentară, în condiţiile în care potrivit legii, art. 201 şi urm. C. proc. civ., expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar constatările tehnice ale expertului nu se pot substitui aprecierilor făcute de instanţă.
De altfel, conform dispoziţiilor mai sus invocate, expertiza se dispune de instanţă din oficiu sau la cererea părţii interesate iar experţii se numesc de judecători, la recomandarea biroului local de expertize, dintre persoanele autorizate, lista acestora fiind publicată anual în Monitorul Oficial.
Nefondată este şi critica vizând „nulitatea" completării la raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru necitarea părţilor în condiţiile în care, pentru cea de a 2-a lucrare, nu a fost necesară efectuarea unor măsurători în teren ci doar confruntarea schiţei imobilului cu planurile cadastrale.
În acest context, al inexistenţei unor dovezi concludente vizând deţinerea de către autorul reclamantei a proprietăţii asupra terenului în litigiu, la data preluării acestuia, este de prisos a mai analiza buna credinţă a pârâtei, în raport de distincţia: preluare cu sau fără titlu, a imobilului.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.A. împotriva deciziei civile nr. 587 din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4988/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4996/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
