ICCJ. Decizia nr. 4996/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4996

Dosar nr. 26741/1/2005

Nr. vechi 10279/200.

Şedinţa publică din 23 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziţia nr. 612 din 23 februarie 2004, Primarul Municipiului Galaţi a respins cererea de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru terenul situat în Galaţi, formulată de Ş.S.M., în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cu motivarea că notificatorul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului.

La 21 mai 2004, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie solicitând instanţei, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Galaţi, obligarea pârâtei fie de a-i restitui în natură imobilul, fie de a-i acorda măsuri reparatorii în echivalent.

În motivarea contestaţiei, se susţine că imobilul a aparţinut autorului contestatorului, Ş.H.Ş., şi a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950.

Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 988 din 13 decembrie 2004, a respins contestaţia cu motivarea că reclamantul nu a depus, în termenul prevăzut de lege, suficiente acte din care să rezulte dreptul său de proprietate asupra imobilului în legătură cu care a formulat notificarea.

Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 524/A din 21 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că reclamantul nu a depus nici un act juridic translativ de proprietate, sau care să ateste că autorul său deţinea proprietatea, la data preluării abuzive, nici anexat notificării transmise unităţii deţinătoare şi nici în instanţă.

Împotriva hotărârii dată în apel, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul Ş.S.M., care susţine în esenţă că prin probele administrate a reuşit să facă dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită, în accepţiunea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Recursul se priveşte ca fondat urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 24 de luni de la intrarea în vigoare a legii, ulterior termenul fiind prelungit până la data de 14 martie 2003.

În redactarea actuală, art. 23 din acelaşi act normativ, dispune că înscrisurile necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.

Textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, regulile de drept comun întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară, fiind cele aplicabile.

Din economia textului, rezultă că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanei îndreptăţite se dovedesc doar cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă în favoarea persoanei ce îl invocă.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din lege, în redactarea ulterioară republicării, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare, măsura preluării abuzive.

Alin. (2) al textului dispune că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deţinea imobilul sub nume de proprietar.

Ca atare, anexa actului normativ de preluare în care este individualizată persoana îndreptăţită sau autorul acesteia, se întregeşte cu înscrisurile originare sau, după caz, în lipsa acestora, le prezumă iuris tantum.

În speţă, prin probele administrate, reclamantul a făcut dovada atât a calităţii sale de unic moştenitor al defunctului Ş.Ş. (a se vedea certificatul de moştenitor nr. 63 emis la 12 martie 1996 de Biroul notarului public A.Ş., f. 25 dos. nr. 518/C/2004 al Tribunalului Galaţi), cât şi a împrejurării că imobilul solicitat a fost proprietatea autorului său, fiind preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.

Astfel, din actele depuse (certificatul nr. 916 din 2 iulie 1996, emis de Direcţia Judeţeană Galaţi a Arhivelor Naţionale, anexa la Decretul nr. 92/1950, poziţia 422 şi adresa nr. 13533 din 15 decembrie 1992 a R.A.C.R.A.L. Galaţi, f. 25, 38 şi 47 dosar fond) rezultă că autorul reclamantului, fost senator şi primar al oraşului Galaţi, condamnat politic şi dislocat în comuna Răchitoasa, Regiunea Bârlad, la 1 martie 1952, a fost proprietarul mai multor imobile, inclusiv al celui din Galaţi, compus din construcţie şi teren, în suprafaţă de 1200 mp.

Ulterior, construcţia a fost demolată, iar terenul a fost preluat în domeniul privat al Municipiului Galaţi, fiind oferit spre „închiriere" reclamantului iar apoi supus licitaţiei publice în vederea concesionării.

În contextul administrării acestor probe, în mod greşit au reţinut instanţele că cel în cauză nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită sau că ar fi „decăzut" din dreptul de a mai solicita măsurile reparatorii, prevăzute prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Aşa fiind, recursul se va admite, cu consecinţa casării ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi a trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond care, urmează a dispune şi efectuarea unei expertize tehnice imobiliare prin care să fie individualizată suprafaţa în litigiu în raport de actele depuse în cauză şi clarificată împrejurarea dacă terenul este sau nu cuprins într-un detaliu de sistematizare, situaţie în care se va aprecia asupra posibilităţii restituirii acestuia în natură sau acordării măsurilor reparatorii în echivalent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul Ş.S.M. împotriva deciziei civile nr. 524/A din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.

Casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 988 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Galaţi şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4996/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs