ICCJ. Decizia nr. 5025/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 72/D din 10 martie 2003, Tribunalul Satu-Mare a admis acțiunea formulată de B.T., ș.a, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Beiuș, împotriva pârâților Tribunalul Bihor și Ministerul Justiției, care au fost obligați să le restituie sumele reținute din salariu în procent de 7% cu titlu de primă de asigurare, începând cu data de 1 ianuarie 2000-1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului până la executarea hotărârii. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulat de Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată de B.T., ș.a.,, judecători, pârâții fiind obligați să restituie fiecărui reclamant suma neachitată în procent de 15% din salariu pentru perioada 1 noiembrie 2000-31 martie 2001, reprezentând spor din salariul de bază brut pentru condiții vătămătoare de muncă, cu aplicarea coeficientului de devalorizare de la date reținerii până la executare.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 516/R din 21 mai 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva sentinței de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 668/R din 27 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de C.N.A.S.
în esență, instanțele au reținut că sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, în cuantum de 15 din salariul brut este prevăzut de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, care nu a fost abrogat sau modificat prin O.G. nr. 83/2000. plata acestuia spor a fost întreruptă pe perioada 1 noiembrie 2000-31 martie 2001, fără ca Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, să fi făcut dovada că ar fi găsit sau ar fi căutat să identifice resursele financiare pentru plata acestui spor.
Reținând că nu au fost modificate condițiile de muncă ale reclamanților, s-a apreciat că aceștia sunt îndreptățiți la plata acestui spor.
Totodată, instanțele au considerat că, în mod nelegal, în perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001, pârâții au reținut din salariul reclamanților cotă de 7% cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, întrucât, potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992, care reprezintă legea specială în raport de legea generală, în materie de asigurări de sănătate, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de scutire de la plata contribuției pentru asigurările de sănătate.
împotriva celor trei hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 330 pct.2 C. proc. civ., susținând că acestea au fost pronunțate, în parte, cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Se arată în esență că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2), 4, 6, 52, și 55 din Legea nr.145/1997, din care rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor salariale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistența medicală, medicamente și proteze.
Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin Hotărâre de Guvern.
în acest sens, Guvernul a emis Hotărârea nr. 409/1998, care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, dispoziție care se regăsește și în normele comune nr. 318/FB -64 - 807/C din 26 mai 1999, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.
Actele normative evocate prevăd că gratuitățile prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997, care stipulează în art. 4 alin. (1) obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, alin. (2) al aceluiași articol arătând în mod imperativ că " asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
Categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată sunt prevăzute în art. 6 și art. 55 din aceeași lege.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute în art. 6 și art. 55.
Cum magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu sunt menționați pentru persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, se constată că acțiunea a fost admisă prin greșita aplicare a prevederilor legale susmenționate.
Pentru considerentele ce preced, recursul în anulare a fost admis, au fost casate în tot deciziile pronunțate de Curtea de Apel Oradea și în parte sentința pronunțată de tribunalul Satu Mare, iar pe fond s-a respins acțiunea formulată de reclamanți având ca obiect sumele reținute din salariu în procent de 7% cu titlu de primă de asigurare.
Pe cale de consecință, au fost respinse cererile de chemare în garanție, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4990/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4957/2005. Civil → |
|---|
