ICCJ. Decizia nr. 5155/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5155
Dosar nr. 23002/1/2005
(nr.vechi 7125/2005)
Şedinţa publică din 26 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă 886 din 3 noiembrie 2004, Tribunalul Bihor a respins cererea de repunere în termen formulată de C.A. şi C.E. şi ca tardivă contestaţia formulată de aceştia împotriva dispoziţiei 290/2003 a Primarului oraşului Valea lui Mihai.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că dispoziţia de respingere a notificării a fost comunicată notificatorilor la data de 31 iulie 2003 şi a fost contestată de aceştia abia la 17 martie 2004, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 calificat ca fiind termen de decădere.
Dat fiind natura termenului, instanţa a concluzionat că în privinţa acestuia nu poate opera instituţia repunerii în termen, prevăzută de art. 19 din Decret 167/1958 şi nici dispoziţiunile art. 103 C. proc. civ., chiar în condiţiile existenţei unei împiedicări generate de împrejurări, mai presus de voinţa contestatorilor de vreme ce în discuţie se pune problema valorificării unui termen de drept substanţial şi nu procesual.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia 225/A din 18 martie 2005 a admis apelul contestatorilor C.A. şi C.E. împotriva sentinţei civile 886/C din 3 noiembrie 2004a Tribunalului Bihor, pe care a anulat-o.
Evocând fondul, instanţa de apel a admis cererea de repunere în termen formulată de C.A. şi C.E. precum şi contestaţia acestora, dispunând anularea dispoziţiei 290/2003 a primarului oraşului Valea lui Mihai.
În consecinţă, instanţa a constatat că petenţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. Valea lui Mihai A+1 nr.top 1082/12 loc de casă în intravilan, 198 mp A+2 top 1082/15 loc casă intravilan 90 mp A+3 nr. 1082/21 loc casă intravilan 212 mp cu casă, preluată de la petenţi fără titlu, în temeiul Decretului 223/1974.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că deşi în notificarea 704 din 23 octombrie 2001, formulată în termen, contestatorii au solicitat efectuarea comunicării deciziei sau dispoziţiei prin cabinetul avocaţial unde şi-au ales domiciliul (pag.28) şi în acest sens s-a dispus şi prin dispoziţia 290/7 iulie 2003, practic comunicarea s-a făcut în Ungaria, ţara de domiciliu a contestatorilor, fără ca recipisa de primire a dispoziţiei să se fi returnat conform dispoziţiunilor legale.
În acest context, s-a apreciat ca temeinic justificată cauza pentru care petiţionarii nu au fost în măsură să formuleze şi să înainteze în termen contestaţia împotriva dispoziţiei 290 din 7 iulie 2003, dispunându-se în consecinţă în temeiul art. 19 din Decretul 167/1957 repunerea în termen.
În ce priveşte pretenţiile propriu-zise, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiunilor Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului 223/1974, contestatorii primind despăgubiri numai pentru construcţie, în timp ce terenul a fost preluat în temeiul art. 13 Legea nr. 59/1974 fără despăgubiri.
Preluarea fiind aşadar abuzivă, dispoziţia nr.290/2003 a primarului oraşului Valea lui Mihai, care dă eficienţa normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 498/2003 care nu-şi au suport legal, deoarece nu pot modifica legea, este nelegală.
În consecinţă, instanţa de apel a anulat dispoziţia 290/2003 a primarului oraşului Valea lui Mihai de respingere a notificării şi a constatat îndreptăţirea contestatorilor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul, deducându-se despăgubirile primite.
Recursul declarat de primarul oraşului Valea lui Mihai împotriva deciziei 225 A/2005 a Curţii de Apel Oradea, vizează în primul rând excepţia de tardivitate a contestaţiei; susţinând în esenţă că dispoziţia 290/2003 a fost comunicată atât la biroul avocatului împuternicit cât şi la adresa contestatorilor din Ungaria, iar în împrejurarea potrivit căreia recipisa poştală a fost returnată, nu înseamnă că petiţionarii nu au luat cunoştinţă de conţinutul dispoziţiei, de vreme ce în conţinutul contestaţiei recunosc acest lucru.
În cel de-al doilea motiv de recurs se susţine, invocându-se normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu, deoarece contestatorii au fost despăgubiţi, astfel că aceştia nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii.
Recursul este nefondat.
Contestaţia formulată de C.A. şi C.E. împotriva dispoziţiei 290/2003 este în termen.
Din conţinutul notificării expediată prin executorul judecătoresc P.G., sub nr. 704 din 23 octombrie 2001 rezultă că soţii C., cu domiciliul în Ungaria au solicitat ca orice comunicare să li se facă la domiciliul ales în România, respectiv la Biroul avocaţial K.&K. din Oradea. În acest sens s-a dispus a se face comunicarea şi prin dispoziţia 290/2003 a Primarului oraşului.
Din borderoul de expediţie al primăriei precum şi din actele de la dosar (pag 29 şi 22 dosar fond) se reţine că dispoziţia nr. 290/2003 a fost comunicată numai la adresa din Ungaria a contestatorilor, nu şi la biroul avocaţial din România la care şi-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor procedurale, contravenindu-se astfel solicitărilor făcute de aceştia.
Primăria nu a probat primirea efectivă a comunicării de către contestatori cu recipisa poştală de comunicare, pentru a înlătura astfel apărările contestatorilor, care au negat acest lucru.
Împrejurarea potrivit căreia înscrisul nu a fost returnat aşa cum susţine recurentul nu înseamnă că înscrisul a şi fost primit de contestatori, în afară de faptul că acest moment dacă într-adevăr dispoziţia ar fi fost primită, nu poate fi stabilit.
Termenul de formulare a contestaţiei prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 operează de la comunicare şi are un caracter imperativ.
În această materie a termenelor imperative, a căror sancţiune, decăderea, este deosebit de gravă, nu poate opera echipolenţa. Aşa fiind, trimiterea pe care recurentul o face la conţinutul contestaţiei, prin care contestatorii ar fi recunoscut conţinutul dispoziţiei 290/2003, nu are relevanţă în aplicarea sancţiunii decăderii, cu atât mai mult cu cât Primarul nu probează în niciun fel efectuarea comunicării dispoziţiei la domiciliul ales al contestatorilor.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel nu a dat curs excepţiei de tardivitate a contestaţiei, excepţie invocată de Primarul oraşului Valea lui Mihai.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, imobilul proprietatea contestatorilor a fost preluat de stat în temeiul Decretului 223/1974, aceştia fiind despăgubiţi numai pentru construcţie nu şi pentru teren.
Preluarea în baza decretului mai sus-menţionat este abuzivă, fără deosebire după cum s-au acordat ori nu despăgubiri.
Distincţia pe care normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 498/2003 o face la pct. 1.4 B pct. 2, în legătură cu Decretul 223/1974, privind reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri după cum trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără plată sau prin înstrăinare, avută în vedere la pronunţarea dispoziţiei nr. 290/2003 de către Primarul oraşului Valea lui Mihai, excede cadrului legal supus interpretării şi aplicării unitare, respectiv Legea nr. 10/2001.
Primatul dispoziţiunilor Legii nr. 10/2001 faţă de dispoziţiunile normelor metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin HG 498/2003 generat de ierarhia acestora în sistemul izvoarelor de drept, face ca pct. 1 B pct. 2 din normele metodologice să fie lipsit de eficienţa juridică.
Aşa fiind, instanţa de apel făcând în cauză aplicarea art. 2 din Legea nr. 10/2001, a reţinut că preluarea imobilului proprietatea contestatorilor este abuzivă şi că dispoziţia nr. 290/2003 este lipsită de suport legal, deoarece normele metodologice pe care se fundamentează nu pot modifica legea a cărei aplicare trebuie asigurată.
Ca urmare, s-a procedat în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea 10/2001 la acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor, luându-se în calcul sumele încasate de contestatori cu titlu de despăgubiri la valoarea actualizată, la data preluării imobilelor de către stat.
Pentru cele arătate mai sus, criticile formulate de Primarul oraşului Valea lui Mihai în recursul declarat sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul oraşului Valea lui Mihai împotriva deciziei nr. 225 din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5181/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 508/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
