ICCJ. Decizia nr. 508/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 508.
Dosar nr. 23295/1/2005
Nr. vechi 7272/200.
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanţii B.G.Z. şi L.E.E. au chemat în judecată I.S.T.Î.S. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea dată, să facă aplicarea prevederilor art. 41 raportat la art. 23 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că au depus notificare pentru plata de despăgubiri, potrivit art. 12 din Legea nr. 10/2001, notificare la care pârâtul nu a răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 485 din 8 aprilie 2002, a admis cererea şi a obligat pârâtul să emită decizie sau dispoziţie cu privire la notificarea formulată.
Apelul declarat de pârâtul I.S.T.Î.S. Bucureşti, a fost respins prin Decizia nr. 332 din 23 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu motivarea că apelantul avea obligaţia de a emite decizie sau dispoziţie motivată, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizie a declarat recurs pârâtul I.S.T.Î.S. Bucureşti, susţinând că le-a transmis punctul de vedere, referitor la notificările formulate, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acestuia.
Prin Decizia nr. 143 din 16 ianuarie 2003 pronunţată de Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă, a fost admis recursul pârâtului, a casat Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 485 din 8 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte, a reţinut, în esenţă, că după ce se va pune în vedere reclamanţilor să-şi precizeze acţiunea introductivă, care este deficitar formulată, instanţa se va pronunţa asupra fondului pretins, drept invocat prin acţiune.
Analizând cauza în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 386 din 14 aprilie 2004, a admis cererea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul să emită o decizie motivată, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, reclamanţii B.G.Z. şi L.E.E. şi pârâtul I.S.T.Î.S. Bucureşti.
În motivarea apelului, reclamanţii au solicitat înlocuirea art. 23 alin. (1) cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâtul ar putea respinge notificarea, dând naştere unui alt proces.
Pârâtul apelant, a susţinut că nu poate emite o decizie, întrucât reclamanţii nu şi-au precizat acţiunea, iar pe de altă parte nu dispune de resurse financiare proprii pentru a acorda despăgubirile cuvenite.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 658 din 11 aprilie 2005, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi pârât, cu motivarea că instanţa de fond s-a pronunţat în limita în care a fost sesizată în sensul art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul I.S.T.Î.S. Bucureşti, a reţinut că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, are obligativitatea de a răspunde notificărilor formulate de reclamanţi.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, a declarat recurs pârâtul I.S.T.Î.S. Bucureşti, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că a răspuns notificărilor formulate de intimaţii reclamanţi, în sensul că nu pot face o ofertă, nefiind ordonatori principali de credite dar nu a făcut demersurile către forul superior, neexistând reglementări cu privire la modul de acordare a despăgubirilor.
Recursul nu este întemeiat.
În prezenta cauză, reclamanţii au urmat procedura prevăzută de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, notificând pârâtul, prin executorul judecătoresc, cu completarea în echivalent a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu.
Întrucât nu au primit nici un răspuns la notificarea formulată s-au adresat instanţei de judecată, solicitând după casarea cu trimitere, obligarea pârâtului de a emite o decizie sau dispoziţie motivată.
Cu adresa nr. 758 din 21 martie 2002 pârâtul a transmis reclamanţilor punctul de vedere referitor la notificările formulate, fără a emite însă o dispoziţie sau decizie motivată, deşi avea această obligaţie conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cum reclamanţii au urmat procedura prealabilă administrativă, iar pârâtul nu a răspuns notificărilor formulate, în sensul dispoziţiilor legale mai sus citate, soluţiile pronunţate de cele două instanţe sunt legale.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul I.S.T.Î.S. Bucureşti, este nefondat, şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I.S.T.Î.S. împotriva deciziei nr. 658 din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5155/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 508/2005. Civil → |
|---|
