ICCJ. Decizia nr. 5271/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5271
Dosar nr. 10094/200.
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 2236 din 17 aprilie 2000, reclamanta S.A.V. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român reprezentat prin Ministerul de Finanţe şi sau D.G.F.P.S. Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Constanţa solicitând, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Constanţa, şi compensarea suprafeţei de teren, în natură, dacă acesta este afectat, total sau în parte, de construcţii.
Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 1560 din 14 iulie 2000, prin care a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţii municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa;
- să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, în favoarea reclamantei, lotul de teren în suprafaţă de 133 mp situat în Constanţa, având ca vecinătăţi: la N - str. M.; la S - bloc L10; la E - str. R. şi la V - str. M.
- să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, în favoarea reclamantei, acest lot de teren în suprafaţă de 287 mp, menţionat în expertiza întocmită de expertul A.S. - lotul ABCDEF- din str. R.
Faţă de pârâţii Statul Român şi R.A.E.D.P.P. Constanţa, a fost respinsă acţiunea.
Apelul declarat de municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa, împotriva sentinţei civile 1560/2000 a fost constatat nul, prin Decizia nr. 35/C din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Recursul declarat de municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa împotriva deciziei civile 35/C/2002 a fost admis, prin Decizia nr. 2235 din 28 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, în consecinţă s-a dispus casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Constanţa, rejudecând cauza, a pronunţat Decizia civilă nr. 131/C/ din 21 octombrie 2003 prin care a respins apelul formulat de pârâţii municipiul Constanţa şi Consiliul Local al municipiului Constanţa.
Împotriva deciziei 131/2003 au declarat recurs municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local al municipiului Constanţa arătând că în Decizia de casare Curtea Supremă de Justiţie a considerat că la dosar sunt suficiente probe privind completarea semnării apelului, în raport de adresa nr. 1250 din 30 ianuarie 2003 depusă în recurs, prin care primarul municipiului Constanţa declară că îşi însuşeşte apelul declarat împotriva deciziei civile nr. 35/C/2002 pronunţată în dosarul nr. 4670/2000 al Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, de asemenea, în Decizia de casare s-a stabilit ca la rejudecarea apelului, în măsura în care se consideră oportun să se pună în discuţia părţilor completarea semnăturii, însă la curtea de apel deşi nu s-a pus în discuţia părţilor acest aspect, s-a menţionat în practica această nulitate invocată de apărătorul reclamantei.
Un alt motiv de recurs se referă la nemotivarea apelului care nu mai era oportună a fi analizată faţă de îndrumările din Decizia de casare privind aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
O altă critică a deciziei se referă la examinarea, din oficiu, a fondului cauzei, în raport de care curtea de apel trebuia să constate că în mod nelegal instanţa de fond a dispus restituirea terenului aflat lângă un bloc unde se află amplasate utilităţile acestuia (instalaţii, alei), ceea ce face imposibilă restituirea pe vechiul amplasament, chiar dacă expertul susţine altceva.
Referitor la terenul atribuit în compensare, se susţine că potrivit art. 480-489 C. civ. pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, restituirea în compensare era inadmisibilă, iar instanţa de fond „ a schimbat din oficiu temeiul acţiunii, pe legea nr. !8", fără a pune în discuţia părţilor acest aspect.
În raport de aceste motive se solicită admiterea recursului şi casarea cu trimiterea spre rejudecare, în principal la curtea de apel sau, în subsidiar, la tribunal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , analizând Decizia recurată în raport de motivele de recurs, înscrisurile şi lucrările dosarului, constată că în practicaua deciziei nr. 131/2005 se menţionează expres unirea excepţiilor cu fondul cauzei şi în consecinţă atât avocatul pârâtelor-recurente cât şi al reclamantei au pus concluzii referitor la cele două excepţii (nesemnarea şi nemotivarea apelului) cât şi pe fondul cauzei, iar în considerentele deciziei au fost analizate cele două excepţii, astfel încât această critică este nefondată.
În Decizia nr. 2235/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, se precizează expres că motivul casării cu trimitere al deciziei nr. 35/2002 îl constituie omisiunea instanţei de apel de a analiza excepţia nemotivării apelului şi în consecinţă cu ocazia rejudecării apelului curtea a constatat, în mod legal, că potrivit art. 2881 C. proc. civ., în vigoare la data declarării apelului conform OG nr. 13/1998, după comunicarea motivării hotărârii părţile vor motiva apelul în fapt şi drept, într-un termen de 15 zile de la comunicare, însă pârâtele apelante municipiul Constanţa şi Consiliul Local al municipiului Constanţa, deşi au primit motivarea sentinţei la data de 1 aprilie 2000 nu au depus motivele de drept şi de fapt pe care şi-au întemeiat apelul ( aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 287 pct. 3 C. proc. civ. ) până la data de 21 octombrie 2003 când s-a soluţionat, a doua oară, apelul.
Totodată instanţa de apel a examinat, din oficiu, sentinţa atacată şi nu a reţinut motive de fapt şi de drept care să justifice schimbarea ei, pe baza celor invocate la fond.
Astfel fiind, în mod legal, curtea de apel s-a pronunţat numai pe baza celor invocate la prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 2012 alin. (2) C. proc. civ., fără a putea aprecia asupra schimbării temeiului de drept de către instanţa de fond, deoarece acest motiv s-a formulat doar cu ocazia declarării recursului, şi în consecinţă critica referitoare la neanalizarea unui motiv de apel cu care curtea nu a fost sesizată, este nefondată.
Tot din practicaua deciziei civile nr. 131/2003 rezultă că apărătorul pârâtelor apelante a solicitat admiterea apelului şi respingerea acţiunii, ca nefondată, pentru ca în recurs să solicite admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimitere, la curtea de apel sau la judecătorie, ceea ce denotă, încă o dată, o poziţie procesuală oscilantă.
Cu privire la expertiza efectuată în cauză, din înscrisurile dosarului de fond rezultă că pârâtele-recurente nu au formulat obiective pentru expert, iar în încheierea şedinţei din data de 3 iulie 2000 se menţionează expres că reprezentantul pârâtelor „nu are obiecţiuni de formulat la raportul de expertiză"; de asemenea, deşi cauza s-a soluţionat de 2 ori în apel, când pârâtele puteau solicita efectuarea altei expertize, o asemenea cerere nu s-a făcut şi de aceea orice opinie exprimată în motivele de recurs cu privire la nelegalitatea expertizei, este nefondată.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 131/C din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5374/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5231/2005. Civil → |
|---|
