ICCJ. Decizia nr. 5310/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5310
Dosar nr. 9707/200.
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 246/2004, Judecătoria Timişoara a respins ca nefondată acţiunea introdusă de reclamanta G.C. având ca obiect, evacuarea pârâtei H.M. din imobilul situat în Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut în esenţă că, imobilul în litigiu a fost restituit fostului proprietar în baza Legii nr. 112/1995, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 40/99 după care a fost vândut reclamantei G.C.
Pârâta este chiriaşa apartamentului nr. 12 al acestui imobil şi beneficia de prelungirea de drept a contractului de închiriere, conform art. 1 din OUG nr. 40/99, motiv pentru care, între aceasta şi Primăria Timişoara s-a şi încheiat contractul de închiriere nr. 1104 din 1 iunie 2000.
Predarea efectivă a imobilului s-a făcut la data de 16 mai 2001 de către Primărie către proprietar, ocazie cu care, s-a prezentat situaţia reală a acestuia, inclusiv existenţa contractului de închiriere. Atât noul proprietar a ştiut despre existenţa chiriaşului, cât şi chiriaşul a luat la cunoştinţă de existenţa noului proprietar. Ambii, aveau obligaţia de a negocia şi încheia contract de închiriere dar, instanţa de fond a reţinut reaua-credinţă a proprietarului decurgând din neprezentarea la data şi locul stabilit pentru negocierea încheierii, din ignorarea chiriaşului. Această rea-credinţă, atrage sancţiunea prevăzută de art. 11 din OUG nr. 40/1999, respectiv prelungirea de drept a contractului de închiriere.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel care a fost admis prin Decizia civilă nr. 767/2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în sensul că s-a dispus evacuarea pârâtei din imobil.
În argumentarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut faptul că, în baza contractului nr. 1104 din 1 iunie 2000, Primăria Timişoara a prelungit contractul de închiriere al pârâtei pe o perioadă de 5 ani adică, de la 8 aprilie 1999 până la 7 aprilie 2004.
Noul proprietar, avea obligaţia de a încheia, cu acordul chiriaşului, un nou contract de închiriere, cu respectarea procedurii prevăzute de art. 10 din OUG nr. 40/1999 modificat prin Legea nr. 241/2001. Acesta a fost sancţionat în baza ordonanţei menţionate, în sensul prelungirii de drept a locaţiunii pârâtei pentru nerespectarea de către proprietar, a condiţiilor impuse de art. 10 alin. (1) şi (2).
Dat fiind faptul că şi această prelungire de drept a contractului a expirat la 7 aprilie 2004, pârâta a rămas fără titlu locativ, motiv pentru care, evacuarea acesteia se impune.
În opinia instanţei de apel, prelungirea contractelor de închiriere în baza legii, are loc indiferent de data restituirii imobilului către fostul proprietar, respectiv, anterior sau ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 40/1999 până la data de 8 aprilie 2004 care fiind depăşită, impune evacuarea pârâtei.
Împotriva deciziei Curţii de Apel, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta H.M. criticând-o pentru următoarele motive:
Deşi se reţine culpa reclamantei în neîncheierea contractului de închiriere, totuşi se dispune evacuarea pârâtei.
Temeiul juridic al admiterii apelului, acela al expirării perioadei prelungirii de drept a contractului de închiriere, excede motivelor invocate de apelantă.
Instanţa de apel, a omis să aibă în vedere prevederile art. 14 din OUG nr. 40/1999 care dau dreptul chiriaşului să reînnoiască contractul de închiriere pentru aceeaşi perioadă de încă 5 ani, respectiv, până la data de 8 aprilie 2009, cu condiţia respectării procedurilor prevăzute în acest text, proceduri care nu au fost respectate de proprietar şi nu de chiriaş.
Examinând recursul pârâtei prin prisma criticilor invocate, se constată că acesta este fondat.
Astfel, în mod corect, instanţa de apel a reţinut faptul că, în speţă, atât în baza prevederilor art. 7 din OUG nr. 40/1999, cât şi în temeiul art. 11 din aceeaşi Ordonanţă, contractul de închiriere al recurentei, a fost prelungit de drept. Data până când operează această prelungire este însă, 8 aprilie 2004.
Titlul locativ al chiriaşului trebuie examinat însă, nu prin prisma existenţei sau nu a acestuia, la data soluţionării căii de atac exercitate împotriva hotărârii instanţei de fond, ci prin prisma existenţei dreptului la data introducerii acţiunii.
Cum această acţiune a fost introdusă la data de 7 noiembrie 2003 în raport de care, ambele instanţe au concluzionat că pârâta-recurentă avea un drept locativ de necontestat şi consolidat prin aplicarea dispoziţiilor art. 11 din OUG nr. 40/1999, rezultă că, acţiunea în evacuarea acesteia este nefondată.
Problema situaţiei locative actuale a pârâtei, poate eventual face obiectul unei alte cereri.
Reţinând legalitatea titlului locativ al pârâtei, instanţa de apel trebuia să respingă apelul reclamantei, astfel încât, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 296 C. proc. civ., se va admite prezentul recurs şi, pe cale de consecinţă, va fi menţinută sentinţa judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta H.M. împotriva deciziei nr. 767 din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi respinge apelul declarat de reclamanta G.C. împotriva sentinţei civile nr. 246 din 15 ianuarie 2004 a Judecătoriei Timişoara pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5294/2005. Civil. Reziliere contract... | ICCJ. Decizia nr. 5279/2005. Civil → |
|---|
