ICCJ. Decizia nr. 5324/2005. Civil
| Comentarii |
|
Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 10623 din 21 octombrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.L. împotriva pârâtei SC C.F. SA Craiova și drept consecință, a obligat-o pe aceasta din urmă să-i vândă locuința deținută de el în baza contractului de închiriere nr. 98 din 28 decembrie 1999, situată în Craiova, jud. Dolj, în condițiile Legii nr. 85/1992 și Decretului-lege nr. 61/1990.
Totodată, instanța a admis în parte cererea reconvențională precizată și l-a obligat pe reclamant să-i plătească pârâtei suma de 2.050.700 lei chirie și cheltuieli de întreținere, a respins celelalte capete și a compensat cheltuielile de judecată.
S-a reținut că:
- reclamantul ocupă în calitate de chiriaș o cameră din căminul de nefamiliști construit de pârâtă în anul 1979;
- acest spațiu se încadrează în categoria locuințelor de serviciu și poate fi vândut chiriașului conform art.4 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 și Decretul-lege nr. 61/1990;
- deși pârâta susține că ar fi aprobat vânzarea acestor locuințe către chiriași, până în prezent nu s-a întrunit acordul de voință;
- potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, instanța este în măsură să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pe pârâtă să achieseze la încheierea contractului;
- între părți există raporturi locative în sensul art. 969 C. civ.;
- reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti chiria și cheltuielile de întreținere, având un debit de 2.050.700 lei.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 1864 din 18 iunie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința în sensul că l-a obligat pe reclamant să-i plătească apelantei 2.218.044 lei chirie și cheltuieli de întreținere și 109.870 lei cheltuieli de judecată.
Aceeași instanță a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins apelul declarat de reclamant, pe care l-a obligat la 10.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că:
- motivul de apel referitor la neconstituționalitatea art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992 a rămas fără obiect deoarece prin decizia nr. 203 din 17 mai 2004, Curtea Constituțională a respins excepția invocată de pârâtă;
- potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, pârâta are obligația de a vinde locuințele de serviciu construite până la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă s-a privatizat;
- prin dispozitivul sentinței, instanța de fond a stabilit obiectul vânzării și elementele legale pentru determinarea prețului;
- deoarece a obligat-o pe pârâtă să vândă, prima instanță nu mai poate dispune evacuarea reclamantului;
- instanța de fond a calculat greșit cuantumul chiriei și cheltuielilor de întreținere restante;
- pârâta este îndreptățită să primească de la reclamant taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, corespunzător sumei acordate în apel;
- reclamantul nu și-a pierdut calitatea de chiriaș deoarece pârâta nu a pus în executare hotărârea judecătorească de evacuare a acestuia și a acceptat să primească în continuare chiria.
Pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta a susținut concret că:
- prețul de vânzare trebuia stabilit conform art. 7 alin. (8) din Legea nr. 85/1992 și nu art. 7 alin. (1) și (4) din lege;
- întrucât reclamantul nu mai are calitatea de angajat și este rău platnic, se impunea condiționarea vânzării pe achitarea debitelor restante și a prețului;
- instanțele nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere ca hotărârea să țină loc de act de vânzare cumpărare.
Criticile sunt nefondate deoarece:
- condițiile de vânzare a spațiilor de natura celui închiriat de reclamant sunt prevăzute de art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992, alin. (8) al aceluiași text referindu-se la alte aspecte;
- reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de întreținere restante și nu va putea dobândi locuința dacă nu-i va plăti pârâtei prețul de achiziție;
- prin precizările din 11 februarie 2003, pârâta nu a mai reiterat cererea ca hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5311/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5284/2005. Civil → |
|---|
