ICCJ. Decizia nr. 5341/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 21 iunie 2001, P.V., P.L. și P.P., a chemat în judecată, prin două acțiuni conexate, pe M.G. și R.P. pentru revendicarea a două câtimi de teren, prima în suprafață de 30 mp din p.f. nr. 2291/245 din C.F. 4006 Sf.Ilie (transformată în p.clădire nr. 1180), iar, a doua, de 80 mp, identică cu p.f. nr. 2292/30 din C.F. 1392 Sf.Ilie.
Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 3314 din 30 octombrie 2003, a admis cele două acțiuni, soluție reformată parțial în apel prin decizia nr. 764 din 24 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, în sensul că pârâtul M.G. a fost obligat să restituie reclamanților o câtime de 32 mp teren (în loc de 30 mp). Apelul pârâtului M.G. a fost respins, cu motivarea că prima instanță a administrat probele cerute și, ca atare, nu i se poate reproșa că a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică.
împotriva acestei decizii pârâtul M.G. a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că instanța de apel n-a clarificat situația juridică a terenului revendicat (30 mp), că, faptic, parcela ocupată cu construcții nu este terenul reclamanților și că, sub toate aceste aspecte, expertizele topo administrate sunt neconcludente, ceea ce impunea, în temeiul art. 129 C. proc. civ., ca judecătorii să stăruie pentru aflarea adevărului în cauză, prin a ordona toate probele necesare, inclusiv expertiza contrarie pe care a cerut-o. A solicitat reformarea soluției din apel și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare sub aspectele criticate.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Or, în speță, ținând seama de câtimea terenului revendicat (30 mp) și ambiguitatea părerilor experților numiți în cauză, apare indubitabil că instanța de apel nu a răspuns la apărarea pârâtului recurent că parcela ocupată de construcții nu are nici o legătură, faptică sau juridică, cu terenul revendicat. Nu mai puțin, în condițiile în care a fost afirmată existența unor minusuri sau plusuri în perimetrul terenurilor antrenate în revendicare, instanța de apel era obligată să ordone întregirea expertizelor efectuate și chiar să admită expertiza contrară. Acest lucru pentru a lămuri proveniența parcelei revendicate și, corelativ, a eventualelor plusuri sau minusuri existente. Simpla afirmație că prima instanță a analizat și a răspuns la obiecțiunile apelantului, este, în contextul arătat, insuficientă și nejuridică, iar, prin efectele sale, împiedică instanța de recurs să decidă asupra fondului cauzei, sub raportul aplicării corecte a legii.
Așa fiind, în baza art. 312 și urm. C. proc. civ., recursul a fost admis.
Instanța de trimitere va ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5340/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5327/2005. Civil → |
|---|
