ICCJ. Decizia nr. 542/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 542
Dosar nr. 26796/1/2005
10334/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 312/A din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul apelantei-contestatoare Asociaţia naţională a cooperaţiei meşteşugăreşti împotriva sentinţei civile nr. 632 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sentinţă conform căreia au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile privind legitimarea procesuală activă şi pasivă ca şi contestaţia la Decizia nr. 132 din 11 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S. (actualul A.V.A.S.).
În motivarea hotărârii sale faţă de criticile formulate, instanţa de apel are în vedere că, în principiu, continuarea activităţii în contextul prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 presupune păstrarea neîntreruptă a personalităţii juridice în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data deciziei de restituire, fiind irelevantă schimbarea denumirii, a sediului ori a altor elemente de identificare. Or, în speţă, s-a apreciat că schimbarea obiectului de activitate în sensul excluderii acelor domenii în care funcţiona persoana juridică respectivă, nu permite încadrarea în această ipoteză.
Astfel, s-a reţinut, în sensul cerinţelor prevăzute de textul de lege menţionat, că nu s-a făcut dovada continuităţii juridice a apelantei-reclamante sau a faptului că personalitatea juridică a încetat printr-o măsură abuzivă a statului, cu îndeplinirea condiţiei ca noua societate creată după 22 decembrie 1989 să-şi fi reluat activitatea.
În acelaşi context s-a constatat că o virtuală identitate nu s-a constatat, prin hotărâre judecătorească, între persoana juridică desfiinţată sau interzisă şi persoana juridică nou înfiinţată Asociaţia naţională a cooperativei meşteşugăreşti.
S-a considerat că persoana juridică îndreptăţită la măsuri reparatorii poate fi numai Cooperativa de producţie meşteşugărească T.M. (persoană juridică potrivit art. 6 din statut), condiţionat de dovada calităţii de proprietar asupra imobilului, a continuităţii activităţii sale după data preluării imobilului ori a reluării activităţii după data de 22 decembrie 1989 şi a identităţii constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă,.
Totodată, s-a apreciat că preluarea imobilului prin HCM 895/1959 nu a fost abuzivă deoarece în baza art. 1 din acest act normativ trecerea la stat a imobilului a avut loc ca urmare a cererii cooperatorilor exprimată în adunarea generală a respectivei cooperative meşteşugăreşti.
De asemenea, s-a reţinut, pe de altă parte, că preluarea nu se încadrează în cerinţele prevăzute de art. 2 lit. e) din legea amintită, căci aceasta a produs efecte juridice.
S-a mai ţinut cont de aceeaşi instanţă că nu s-a probat dreptul de proprietate al apelantei, sens în care nu există nici un înscris constatator referitor la act juridic civil, jurisdicţional ori administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate, care ar putea genera o prezumţie relativă de proprietate în favoarea reclamantei, invocându-se doar HCM nr. 895/1959 prin care nu se face dovada dreptului de proprietate.
Împotriva susmenţionatei decizii a instanţei de apel a formulat recurs Asociaţia naţională a cooperativei meşteşugăreşti care menţionează trei aspecte ale criticilor ce ţin de art. 304 pct. 9 şi 10 (în vigoare la momentul declarării recursului) C. proc. civ.
Sub primul aspect recurenta arată că preluarea a fost abuzivă din partea statului, preluare făcută în baza HCM-ului nr. 895/1959 ce a avut un caracter secret, aşa încât imobilul se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
Mai mult preluarea, care ar fi avut adeziunea adunării generale a cooperativei, o apreciază abuzivă deoarece este rezultatul presiunilor politice, nu în scopul HCM-ului nr. 895/1959, ci în acela de a naţionaliza patrimoniul cooperatist.
Sub cel de-al doilea aspect ce ţine de modalitatea de constituire a proprietăţii cooperativei, recurenta face trimitere la dispoziţiile statutare ce au stat la baza emiterii Instrucţiunilor de aplicare a HCM nr. 895/1959 ce prevedeau, printre altele, predarea fără plată a întregului patrimoniu al cooperativei transformată în întreprindere de stat.
În privinţa celui de al treilea aspect recurenta se referă la calitatea sa procesuală ca persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru că şi-a continuat activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a acestei legi şi pentru care nu mai este necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să-i ateste continuitatea, ea, recurenta, fiind aceeaşi persoană cu U.C.C.M. România.
Mai mult, arată că a fost mandatată prin hotărârea congresului C.M. să întreprindă demersuri în vederea recuperării patrimoniului cooperatist preluat de către stat.
Deliberând asupra recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a-l respinge pentru simpla raţiune că s-a făcut o corectă aplicare a legii atunci când au fost analizate cerinţele impuse de Legea nr. 10/2001, în funcţie de care s-a statuat, pe baza unor dovezi pertinente, că recurenta-contestatoare, nefiind continuatoarea persoanei juridice de la care s-a preluat în sensul art. 3 lit. c) din lege, nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii şi că imobilul nu a fost preluat abuziv în înţelesul art. 2 din aceeaşi lege.
Criticile recurentei referitoare la cele două aspecte sunt fără temei, după cum se va demonstra.
Art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 impune condiţia ca persoana juridică îndreptăţită să-şi continue activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau să-şi fi reluat activitatea după 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că sunt una şi aceeaşi cu cea desfiinţată sau interzisă.
Or, în speţă, nu s-a făcut o astfel de identificare a recurentei-contestatoare, în cazul modificării ca existenţă a persoanei juridice şi care să fie constatată printr-o virtuală hotărâre judecătorească.
Dimpotrivă, s-a reţinut că o astfel de persoană juridică ar fi putut fi, în anumite condiţii, cooperativa meşteşugărească T.M. şi care să fi fost atestată ca atare prin hotărâre judecătorească.
De altfel, nici critica cu privire la mandatul general de reprezentare a unităţii cooperatiste nu este justificată, de vreme ce nu se face nici o dovadă în acest sens, nici măcar ca existenţa acestui mandat să fie prevăzută în Statutul recurentei; dar, chiar şi altfel, se are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 67 şi art. 68 C. proc. civ., mandatul trebuie dat anume şi atestat în condiţiile legii.
Cât priveşte critica de fond, legată de proprietatea revendicată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este susţinută de probele cauzei ce infirmă incidenţa acestei legi.
Astfel, fără a ignora că dobândirea proprietăţii se poate face, nu numai prin acte autentice care să evidenţieze operaţiunile juridice, dar şi prin lege, caz în care poate lipsi înscrisul autentic, se are în vedere că, în speţă, transferul patrimoniului cooperaţiei meşteşugăreşti la întreprinderea industrială de stat, făcut în baza HCM nr. 895/1959, a fost posibil ca urmare a acordului cooperatorilor.
O asemenea preluare imobiliară de stat pe baza acordului membrilor cooperatori, prin adeziunea acestora exprimată în adunarea generală, înlătură caracterul abuziv al acestei preluări, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Critica recurentei că acest acord nu a fost liber exprimat, fiind supus presiunilor politice ale vremii, este neîntemeiată din moment ce un asemenea fapt nu numai că nu se prezumă în condiţiile date, dar nu e demonstrat în cauză.
Ceea ce este probat este că HCM nr.895/1959 a fost comunicat U.C.E.C.O.M. – ului cu adresa nr. 1449/D.G. din 7 iulie 1959 de Secretariatul general al Consiliului de Miniştri şi înregistrată la U.C.E.C.O.M. sub nr. 8346 din 9 iulie 1959, condiţie în care s-a dat eficienţă HCM-ului, aplicat public, împrejurare faţă de care preluarea nu este abuzivă în sensul art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001.
Drept consecinţă, în faţă argumentele prevăzute şi în raport de textele de lege mai sus enunţate, urmează a respinge recursul, nesubzistând nici una din condiţiile invocate de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.C.M. împotriva deciziei civile nr. 312/A din 26 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 553/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5285/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
