ICCJ. Decizia nr. 5436/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5436
Dosar nr. 11716/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 aprilie 2003, reclamantul A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC U. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare privind locuinţa deţinută de reclamant în baza contractului de închiriere nr. 272661 din 1 decembrie 1983, temeiul de drept al cererii fiind prevederile Legii nr. 85/1992.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4724 din 14 octombrie 2003 a admis acţiunea şi a obligat pârâta să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în Bucureşti, deţinut de acesta, în baza contractului de închiriere nr. 27266/1983, în condiţiile Legii nr. 85/1992, republicată.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 88.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta.
La 20 ianuarie 2004 apelanta a formulat cerere de repunere în termenul de apel, motivând că în intervalul 25 decembrie 2003–5 ianuarie 2004 activitatea societăţii comerciale a fost întreruptă pentru sărbătorile de iarnă şi serviciile din cadrul unităţii nu au funcţionat.
Cererea de apel a fost depusă la poştă în data de 27 decembrie 2003 şi un angajat al apelantei, fără pregătire juridică, a expediat cererea de apel la Curtea de Apel Bucureşti, şi nu la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, situaţie în care actele au fost restituite apelantei la 14 ianuarie 2004 de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 1006/A din 17 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de repunere în termenul de apel şi a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtă.
S-a reţinut în motivarea deciziei că expedierea cererii de apel la 27 decembrie 2003 către Curtea de Apel Bucureşti nu poate fi considerată ca un act procedural îndeplinit în termen conform art. 104 C. proc. civ., pentru că cererea de apel se depune sau se expediază la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 288 alin. 2 C. proc. civ.
Nefuncţionarea unor servicii în cadrul societăţii comerciale apelante în perioada sărbătorilor de iarnă nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa apelantei care ar fi împiedicat-o să expedieze în termen cererea de apel, astfel în baza art. 103 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. s-a respins cererea de repunere în termenul de apel şi pe cale de consecinţă s-a respins apelul ca tardiv formulat.
Pârâta SC U. SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel.
În motivarea recursului pârâta invocă aceeaşi împrejurare, a nefuncţionării societăţii comerciale în timpul sărbătorilor de iarnă şi a nepriceperii angajatului care a expediat cererea de apel la Curtea de Apel Bucureşti în locul Judecătoriei sectorului 5. Recurenta susţine că hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii pentru că, potrivit art. 289 alin. (1), art. 1141 şi art. 103 alin. (1) C. proc. civ. instanţa era obligată să fixeze termen de judecată, să citeze părţile, să pună în discuţie excepţia tardivităţii, ceea ce însă curtea de apel nu a făcut, ea restituind unităţii cererea de apel.
Recurenta solicită admiterea recursului modificarea hotărârii recurate, în sensul repunerii în termen şi trimiterii cauzei la instanţa de apel pentru judecarea apelului.
Criticile aduse de recurentă deciziei sunt nefondate.
Prin aprecierea corectă a situaţiei de fapt şi aplicarea judicioasă a prevederilor legale, instanţa de apel a conchis că nefuncţionarea într-o perioadă a serviciilor societăţii comerciale apelante şi expedierea greşită la altă instanţă decât cea competentă a cererii de apel nu constituie împrejurări mai presus de voinţa părţii pentru a putea justifica repunerea în termen a cererii de apel, conform art. 103 C. proc. civ.
Reproşul adus Curţii de Apel Bucureşti care, în opinia recurentei, era datoare să înregistreze cererea de apel, să dispună citarea părţilor şi să pună în discuţie tardivitatea sau alte excepţii, este un reproş nefondat, care nu are suport legal în dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Prevederile art. 1141 C. proc. civ. sunt specifice fazei soluţionării cauzei în primă instanţă, neaplicabile în instanţa de apel conform art. 298 C. proc. civ., pentru că în apel dispoziţiile sunt potrivnice celor de primă instanţă, art. 288 alin. (2) C. proc. civ. impune depunerea apelului nu la instanţa care îl judecă ci la „instanţa a cărei hotărâre se atacă", sub sancţiunea nulităţii.
Referirea recurentei la prevederile art. 289 alin. (1) C. proc. civ. nu vine în sprijinul recursului şi contrazice susţinerile recurentei. Textul de lege dispune că preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va fixa termenul de înfăţişare. Aplicarea dispoziţiei evocate presupune, conform redactării textului, primirea dosarului, care însă în cauză nu a fost trimis instanţei de apel, acesteia i-a parvenit numai cererea de apel, aşadar critica este neîntemeiată.
Reţinând că recursul pârâtei este nefondat urmează a fi respins, cu obligarea recurentei de a plăti intimatului cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 2.900.000 lei, onorariu avocaţi alin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta U. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 1006 A din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurentă la 2.900.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul A.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5440/2005. Civil. încuviintare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5388/2005. Civil → |
|---|
