ICCJ. Decizia nr. 5466/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5466
Dosar nr. 11926/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 mai 2003, reclamantul C.P. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, obligarea pârâtului la plata daunelor compensatorii în sumă de 819.278.000 lei cu aplicarea coeficientului de inflaţie, plata dobânzilor aferente aplicate de Banca Comercială Română la depunerile efectuate de persoanele fizice şi plata unor daune cominatorii de 300.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a achitării sumei totale datorate.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat în esenţă că pârâtul a refuzat să-i achite suma stabilită cu titlu de compensaţie, de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Timişoara prin sentinţa civilă nr. 7953 din 1 octombrie 2003, a respins cererea, luând act de renunţarea la judecarea petitului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 819.278.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că potrivit OG nr. 9/2000, dobânda legală se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţională a României, diminuat cu 20%.
Or, deşi reclamantul a sesizat instanţa de judecată la data de 6 mai 2003, iar pretenţiile acestuia au fost onorate la data de 23 iulie 2003, pârâtul nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale, pentru această perioadă întrucât, potrivit Legii nr. 9/1998 şi a Normelor metodologice privind punerea în aplicare a acesteia, reclamantul avea obligaţia de a depune hotărârea comisiei instituită în baza acestui act normativ, cu ştampila care certifica rămânerea sa definitivă şi executorie.
Or, în neîndeplinirea acestor obligaţii, reclamantul nu se poate prevala de propria culpă.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara care, prin Decizia nr. 471 din 24 martie 2004, a respins apelul reclamantului.
În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul C.P. care susţine în esenţă că întrucât compensaţiile nu au fost plătite în anul în care au fost stabilite, respectiv anul 2000, urma ca la data efectuării plăţii, 23 iulie 2003, să se aplice coeficientul de inflaţie pentru anii anteriori.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed.
Cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 9 din 8 ianuarie 1998 „privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940" a fost aprobată prin hotărârea nr. 395 din 3 noiembrie 2000 a Comisiei municipiului Bucureşti, valoarea totală a compensaţiilor fiind stabilită la suma de 819.278.900,00 lei.
Această soluţie a fost validată prin hotărârea nr. 199 din 14 martie 2003 a Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Cum hotărârea comisiei centrale nu a fost supusă controlului judecătoresc, în condiţiile art. 7 alin. (4) din lege, ea a rămas definitivă şi executorie, ulterior reclamantul fiind sesizat prin adresa pârâtului nr. 8152 din 12 aprilie 2003 să depună toată documentaţia, în vederea efectuării plăţii.
Ca atare, rezultă că reclamantul a parcurs procedura specială instituită de lege şi a obţinut repararea prejudiciului cauzat urmare semnării tratatului de la 7 septembrie 1940, prin hotărâre definitivă a comisiei abilitată de Legea nr. 9/1998, neatacată, potrivit legii, în contencios administrativ, fiind stabilit cuantumul compensaţiilor.
În consecinţă, cum reclamantul se află în posesia unui titlu executoriu, aspectele legate de neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor stabilite prin art. 8 alin. (2) din lege, referitoare la actualizarea sumei în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum, nu puteau fi antamate decât în cadrul procedurii de executare a hotărârii, în condiţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Aşa fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva deciziei civile nr. 471 din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5461/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5427/2005. Civil → |
|---|
