ICCJ. Decizia nr. 5503/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5503
Dosar nr. 25231/1/2005
Nr. vechi 8768/200.
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursurilor civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la 3 iunie 2004, reclamanta O.H.J. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA solicitând obligarea acesteia de a emite decizie/dispoziţie motivată pentru restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţie vila 22 situat în staţiunea Mamaia, ce a aparţinut părinţilor săi, E. şi P.C.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1456 din 30 noiembrie 2004 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Constanţa şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis în parte acţiunea reclamantei.
A fost obligată pârâta SC M. SA să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire adresate prin notificarea înregistrată sub nr. 1231 din 3 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc D.V. privind imobilul situat în oraşul Constanţa, staţiunea Mamaia, compus din construcţie, vila V. şi teren aferent în suprafaţă de 1.000 mp.
A fost respinsă acţiunea faţă de Primarul Municipiului Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a adresat o notificare, în condiţiile Legii nr. 10/2001, unităţii deţinătoare a imobilului, SC M. SA.
Iar aceasta nu a răspuns în termenul legal.
În ceea ce priveşte pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, s-a reţinut că acesta nu este obligat să emită o dispoziţie în temeiul art.24 din Legea 10/2001, în condiţiile în care nu a fost notificat de persoana îndreptăţită.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâta SC M. SA şi reclamanta.
Pârâta a susţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului, întrucât nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar din actele de stare civilă depuse la dosar nu rezultă gradul de rudenie cu proprietarul iniţial al vilei V.
La rândul său, reclamanta a criticat sentinţa pentru greşita respingere a acţiunii în contradictoriu du Primarul Municipiului Constanţa ca nefondată, întrucât, deşi acesta nu a fost notificat de reclamantă, nici SC M. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a o informa pe reclamantă în legătură cu situaţia terenului aferent vilei V, şi anume despre împrejurarea că terenul este proprietatea Municipiului Constanţa şi se află numai în administrarea pârâtei SC M. SA.
S-a criticat, totodată, sentinţa apelată pentru acordarea a mai mult decât s-a cerut, respectiv 1.000 mp teren aferent vilei V., deşi reclamanta a solicitat numai 451 mp.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 587/C din 11 mai 2005, a respins apelul declarat de pârâta SC M. SA şi a admis apelul reclamantei, în sensul că a schimbat în parte sentinţa apelată, suprafaţa de teren aferentă imobilului vila 22 fiind stabilită la 451 mp S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul declarat de pârâtă că, în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada că a adresat o notificare pârâtei SC M. SA, conform Legii nr. 10/2001, iar aceasta nu s-a pronunţat prin emiterea unei dispoziţii, conform art. 23, reclamanta dovedeşte calitatea sa procesuală activă, fiind îndreptăţită la primirea unui răspuns la notificarea adresată, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la apelul reclamantei, s-a constatat ca întemeiată critica privind greşita obligarea a pârâtei de a se pronunţa cu privire la o suprafaţă de teren de 1.000 mp, deşi în acţiunea introductivă s-a menţionat că terenul, aferent vilei 22 are 451 mp
Cealaltă critică formulată de reclamantă, vizând obligarea Primarului Municipiului Constanţa de a emite dispoziţie conform art. 24 din Legea 10/2001 a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că imobilul ce face obiectul notificării figurează în patrimoniul societăţii comerciale pârâte, terenul aferent construcţiei fiind în administrarea pârâtei SC M. SA astfel încât, în mod corect, a fost obligată pârâta să răspundă notificării reclamantei, atât în ceea ce priveşte construcţia, cât şi terenul aferent.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâta SC M. SA la 13 iunie 2005 şi O.H.J. la 20 iunie 2005.
Prin motivele sale de recurs, pârâta SC M. SA a criticat Decizia instanţei de apel ca nelegală şi netemeinică, învederând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită conform art. 3 lit. a) din Legea 10/2001, întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului clădire Vila 22, situat în Mamaia, şi nici a gradului de rudenie cu autorii săi.
S-a susţinut că titlul de proprietate al autorului P.C. a fost desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 364 din 29 decembrie 1952 pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului Constanţa, prin care s-a trecut în proprietatea statului, în temeiul art.1 din Decretul 111/1951, terenul în suprafaţă de 542 mp lotul 9, careul 36, ca bun fără stăpân, iar reclamanta nu a anexat la notificare autorizaţia de construcţie a imobilului revendicat.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, pârâta–recurentă a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului de 451 mp care face parte din patrimoniul Consiliului Local Constanţa.
Prin recursul său, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., recurenta reclamantă O.H.J. a criticat Decizia atacată ca nelegală şi netemeinică pentru greşita aplicare a art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001, susţinând că nu poate fi sancţionată pentru neînaintarea notificării către Primărie în ceea ce priveşte terenul a cărei restituire s-a solicitat.
S-a susţinut că nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu SC M. SA este deţinătoarea terenului, astfel că soluţia obligării acesteia de a emite dispoziţie şi pentru teren este netemeinică.
Reclamanta a criticat Decizia instanţei de apel şi pentru nepronunţarea asupra fondului litigiului, în condiţiile în care a dovedit că are calitate procesuală activă şi este proprietarul imobilului.
Recurenta a depus la dosar notificarea prin care a solicitat restituirea în natură a vilei 22 şi terenului aferent, notificare înregistrată la Consiliul Local Constanţa.
Faţă de decesul recurentei reclamante O.H.J., intervenit în cursul procesului, la 16 septembrie 2005, s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acesteia O.H.T.P. şi O.M.A.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aprecia că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC M., recurs ce a fost motivat în drept cu ocazia concluziilor orale de către consilierul acesteia pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că acesta este nefondat.
Reclamanta a făcut dovada cu probele administrate, a calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea 10/2001.
Astfel, din extrasul eliberat de Arhivele Naţionale la 11 iunie 2003, rezultă că E.P.C. a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din 17 august 1934 lotul nr. 9 în suprafaţă de 540 mp, loc de casă situat în municipiul Constanţa, pe plaja Mamaia, pe care s-a edificat locuinţa ( vila 22), identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert tehnic C.M.
Odată ce imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului ca efect al aplicării Decretului 111/1951, de la autorul reclamantei, P.C., nu se poate susţine că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorilor recurentei.
De altfel dispoziţiile art. 221 din Legea nr. 10/2001 prevăd că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Cu certificatul de calitate de moştenitor nr. 95 din 11 octombrie 2002 eliberat de BNP M.M., s-a făcut dovada de către reclamanta O.H.J. (E.I.) că este unica moştenitoare a părţilor săi C.P. şi C.E., astfel că nu se poate susţine că nu rezultă cu certitudine gradul de rudenie ce autorii săi.
Cea de a doua critică formulată prin recursul pârâtei este, de asemenea, nefondată.
Terenul aferent construcţiei, vila 22 se află în administrarea pârâtei recurente, care, în calitate de unitate deţinătoare are obligaţia de a se pronunţa prin dispoziţia motivată şi asupra cererii de restituire a acestuia.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 21 din Legea 10/2001 şi ale HG 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică ce exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat bunul în patrimoniul său, indiferent de titlu.
Ca atare, în mod corect a fost obligată pârâta să răspundă notificării reclamantei, atât în ceea ce priveşte construcţia cât şi terenul aferent, deoarece imobilul ce face obiectul notificării figurează în patrimoniul societăţii comerciale pârâte.
În consecinţă se va aprecia că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi se va respinge recursul declarat de SC M. SA ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei, Curtea va aprecia că nici una din criticile formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. nu este fondată.
Pentru considerentele expuse în analiza recursului pârâtei şi reţinând că terenul aferent vilei 22 se află în administrarea SC M. SA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că, în mod corect, a fost respinsă cererea vizând obligarea Primarului Municipiului Constanţa de a emite dispoziţie, conform art. 24 din Legea 10/2001 cu privire la teren.
Motivul referitor la neexaminarea fondului litigiului pe baza probelor administrate este neîntemeiat, întrucât prin cerere introductivă reclamanta a solicitat obligarea SC M. SA de a emite dispoziţie motivată asupra cererii sale de restituire în natură a vilei 22 şi terenului aferent, situate în Mamaia.
De altfel o asemenea critică nu a fost formulată de reclamantă prin motivele de apel şi, ca atare, nu poate fi invocată direct în recurs.
Ca atare se va aprecia că recursul reclamantei este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta O.H.J. şi continuat de moştenitoarele acesteia, O.B.H.T.P. ŞI O.M.A., precum şi de pârâta SC M. SA împotriva deciziei civile nr. 587 din 11 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 5550/2005. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5509/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
