ICCJ. Decizia nr. 5509/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5509
Dosar nr. 27427/1/2005
(număr vechi 10.956/2005.
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3544 din 21 octombrie 2003, primarul Municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea prin care J.M.I. a solicitat în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul din Cluj Napoca cu motivarea că petenta nu face dovada calităţii de moştenitoare a fostei proprietare tabulare a imobilului.
La 12 noiembrie 2003, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj Napoca, să oblige pârâtul de a-i restitui în natură părţile din imobil în legătură cu care s-a formulat notificarea, care nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, arătând că este unica moştenitoare a autoarei B.L., fosta proprietară tabulară, de la care imobilul a fost preluat abuziv, urmare naţionalizării prin Decretul nr. 92/1950.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Cluj Napoca secţia civilă, prin sentinţa nr. 2179/A din 2 noiembrie 2004 a admis „plângerea" şi anulând dispoziţia atacată a dispus restituirea în natură a apartamentelor 2 şi 6 din imobilul situat în Cluj-Napoca.
A dispus totodată întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienta SC E.I. SRL
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950, act normativ profund neconstituţional, în raport cu dispoziţiile Constituţiei din 1952, care garanta dreptul de proprietate dobândit în mod legal fiind încălcate convenţiile internaţionale la care România era parte.
Instanţa a mai reţinut că, după intrarea în patrimoniul statului, imobilul a fost împărţit pe apartamente, o parte din acestea fiind vândute foştilor chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, rămânând libere doar apartamentele 2 şi 6 din imobil, care pot fi restituite în natură către moştenitoarea fostei proprietare tabulare.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis în parte apelurile declarate de pârâtul Municipiul Cluj Napoca şi intervenienta SC E.I. SRL şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte plângerea reclamantei şi a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, în limitele cotei de ¼ părţi, prin restituirea în natură cu privire la apartamentele libere, cu nr. 2 şi 6 din imobil, în aceste limite şi prin echivalent, pentru apartamentele ce nu pot fi restituite în natură.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate .
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că L.B., născută E., nu avea calitatea de proprietar exclusiv în cartea funciară, la dobândind cu titlu de cumpărare, exclusiv cotele de proprietate care însumează ¼ din întregul imobil.
Prin urmare, se mai arată, restituirea era obligatoriu a se face în limita cotei ideale moştenită de reclamantă, reţinându-se că ceilalţi coproprietari nu au cerut restituirea în baza Legii nr. 10/2001, urmând ca ulterior reclamanta să solicite ieşirea din indiviziune cu Statul Român, pe calea dreptului comun.
Cum după naţionalizare, imobilul a fost compartimentat, formându-se mai multe unităţi locative, ulterior o parte din acestea fiind vândute chiriaşilor, în baza Legii nr. 112/1995 s-a reţinut că sunt susceptibile de restituire în natură, doar apartamentele cu nr. 2 şi 6 din imobil.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, Primarul Municipiului Cluj Napoca care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. susţine în esenţă că în mod greşit s-a anulat dispoziţia şi s-a reţinut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită în condiţiile în care aceasta nu a depus în termen legal actele doveditoare iar probele administrate sunt neconcludente. Astfel, expertiza efectuată în cauză, nu o identifică pe defuncta B.L. ca fiind autoarea testamentului iar martorul audiat relevă fapte petrecute cu circa 50 ani în urmă.
Se concluzionează că instanţa era ţinută să soluţioneze acţiunea prin prisma actelor depuse până la termenul limită prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, fără a putea deroga de la aceste prevederi imperative.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 redactarea anterioară, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu acesta sau în termen de cel mult 25 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Ulterior, prin acte normative succesive, termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit până la 1 iulie 2003 şi respectiv până la data soluţionării, notificării conform dispoziţiilor art. 23 din lege, în redactarea ulterioară republicării.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine caracterul de decădere al termenului prevăzut de lege pentru depunerea actelor doveditoare, susţinându-se că instanţa era ţinută să soluţioneze acţiunea, doar prin prisma actelor depuse până la termenul limită, stipulat de legiuitor.
Aceste susţineri sunt contrazise însă de interpretarea sistemică a dispoziţiilor din lege, ce reglementează etapele procedurii administrative, termenele în care pot fi parcurse aceste etape, cât şi sancţiunile prevăzute de legiuitor, în cazul nerespectării acestor termene.
Astfel, din succesiunea acestor texte (art. 21, art. 22 şi art. 23 din lege, în redactarea anterioară republicării; art. 22, art. 23, şi art. 25, în redactarea în vigoare) rezultă că numai termenul pentru depunerea notificării, cu cererea pentru stabilirea măsurilor reparatorii, este un termen de decădere ce atrage [potrivit dispoziţiei art. 22 alin. (5)] pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Ca atare, în mod corect au apreciat instanţele asupra caracterului de recomandare al termenului pentru depunerea actelor doveditoare, natura lui rezultând din nevoia soluţionării cu celeritate a unor astfel de cereri şi nu din necesitatea limitării ori împiedicării formulării acestora.
Totodată, împrejurarea că expertiza criminalistică dispusă în cauză, a fost efectuată în absenţa unui material de comparaţie emanând de la testatoare, nu este de natură să înlăture forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată denumit „testament", atâta vreme cât expertul a concluzionat că actul a fost scris, semnat şi datat de una şi aceeaşi persoană iar martorul audiat, B.L., a confirmat că a asistat-o pe defuncta L.B., autoarea reclamantei, în momentul redactării şi semnării testamentului olograf, la 14 august 1955.
Ca atare, neexistând elemente concrete, de natură a pune sub semnul îndoielii veridicitatea acestor probe, în mod corect au statuat instanţele, asupra împrejurării că reclamanta, în calitatea de unic moştenitor al fostului proprietar tabular, este îndreptăţită la măsurile reparatorii stabilite prin dispoziţiile art. 9 şi urm. din lege.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 691/A din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 iunie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 5503/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5491/2005. Civil → |
|---|
