ICCJ. Decizia nr. 5550/2005. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5550
Dosar nr. 5769/1/2005
(nr. vechi 1341/2005)
Şedinţa publică din 7 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 decembrie 2003 reclamanta V.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 500.000 Euro, prejudiciu cauzat ca urmare a arestării şi menţinerii stării de arest pe nedrept.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a fost chemată la sediul Poliţiei Municipiului Galaţi în calitate de reclamantă în dosarul nr. 482/P/1995 al Parchetului Militar Iaşi. În aceste împrejurări a fost arestată, iar împotriva ordonanţei de respingere a cererii de eliberare provizorie sub control judiciar a formulat plângere. După admiterea plângerii şi punerea în libertate la data de 16 octombrie 1995, la data de 17 octombrie 1995, reclamanta a fost reîncarcerată, fără existenţa unui alt mandat de arestare. Ulterior, starea de arest a fost prelungită, dar prin Decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995 a Tribunalului Galaţi s-a admis recursul reclamantei şi s-a dispus punerea ei de îndată în libertate. Cu toate acestea, punerea în stare de libertate a reclamantei a avut loc la un interval de 5 zile de la data pronunţării deciziei nr. 265/1995.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin încheierea nr. 957 din 4 februarie 2004, a dispus strămutarea soluţionării cauzei de la Tribunalul Galaţi, mai întâi sesizat, la Tribunalul Bacău.
Prin sentinţa nr. 547 din 16 iunie 2004 Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească „echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 10.000 Euro reprezentând despăgubiri civile". S-a respins ca nefondată cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr .1530 din 22 noiembrie 2004, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi a D.G.F.P. Bacău.
A admis apelurile declarate de D.G.F.P. Bacău, pentru Ministerul Finanţelor Publice şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a schimbat în tot sentinţa tribunalului în sensul că a fost respinsă, ca tardiv formulată, acţiunea reclamantei.
Prin aceeaşi decizie s-a respins apelul declarat de reclamanta V.E.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut şi motivat că prin Decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995, Tribunalul Galaţi s-a pronunţat în mod definitiv cu privire la starea de arest a reclamantei în sensul că s-a dispus punerea în libertate a acesteia de îndată. Faţă de data pronunţării acestei decizii, respectiv 22 decembrie 1995 şi data formulării acţiunii, 19 decembrie 2003, instanţa de apel a observat că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., pentru repararea pagubei, a fost depăşit.
Instanţa de apel a apreciat că termenul de la care curge dreptul de a cere repararea pagubei îl reprezintă data pronunţării instanţei, 22 decembrie 1995, prin hotărârea de revocare a măsurii privative de libertate, în condiţiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen. şi nu de la data pronunţării instanţei asupra cauzei în care a fost arestată reclamanta, respectiv 22 ianuarie 2003 (Decizia penală nr. 21/2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş).
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta V.E. care a susţinut că instanţa a făcut o greşită aplicare şi interpretare a prevederilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen. deoarece termenul de 18 luni pentru formularea cererii de despăgubire se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare ori de la data emiterii rezoluţiei de neîncepere sau scoatere de sub urmărire penală, când s-a putut aprecia că arestarea a fost nelegală.
Recursul este fondat.
Prin încheierea din 15 decembrie 1995 Judecătoria Galaţi a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi a dispus prelungirea duratei arestării preventive a reclamantei V.E. până la data de 17 ianuarie 1996. Arestarea reclamantei s-a produs într-o cauză penală pendinte unde era inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţie prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin Decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995 Tribunalul Galaţi a admis recursul declarat de V.E., a casat încheierea din 15 decembrie 1995 a Judecătoriei Galaţi, a respins cererea parchetului de prelungire a duratei arestării preventive şi a dispus punerea, de îndată, în libertate a reclamantei V.E.
Dar punerea reclamantei în stare de arest pentru săvârşirea unei infracţiuni, ca şi revocarea, ulterioară, a acestei măsuri preventive, au avut loc în cadrul unui proces penal pendinte la data luării acestor măsuri, proces penal finalizat prin Decizia penală nr. 21/R din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, definitivă în baza legii.
Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute de art. 504 din acelaşi cod.
Însă, pentru a statua asupra împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, cu consecinţa pierderii dreptului de a obţine o hotărâre judecătorească, ca urmare a nesesizării în termen a instanţei de judecată, aceasta este obligată a stabili natura raportului juridic litigios şi, în funcţie de aceasta, să stabilească data naşterii dreptului la acţiune.
În acest sens, sunt întotdeauna de observat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, ca şi dispoziţiile art. 1886 C. civ., potrivit cărora nici o prescripţie nu poate să înceapă să curgă înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere.
Dată fiind gravitatea sancţiunii, constând în pierderea dreptului de a exercita acţiunea permisă de lege, data care a provocat curgerea termenului trebuie precis determinată. Astfel, în speţă, data la care s-a născut dreptul la acţiune în repararea pagubei nu este aceea a pronunţării unei hotărâri prin care s-a dispus, în cursul procesului penal, revocarea unei măsuri preventive de punere în stare de arest, ci data când s-a pronunţat hotărârea definitivă prin care s-a finalizat procesul penal în care s-a luat, cu caracter temporar, acea măsură, deoarece numai la această din urmă dată se poate, în cunoştinţă de cauză, aprecia dacă privarea de libertate ori restrângerea libertăţii au fost ori nu nelegale.
Cum de la data de 22 ianuarie 2003, când s-a pronunţat hotărârea definitivă prin care s-a finalizat procesul penal şi până la data de 19 decembrie 2003, când s-a promovat acţiunea în daune nu a trecut termenul prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., această acţiune se priveşte introdusă în termen.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul declarat de reclamantă, va fi casată Decizia dată în apel, cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva deciziei nr. 1530 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5549/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5503/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
