ICCJ. Decizia nr. 555/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 555
Dosar nr. 27023/1/2005
(nr. vechi 10561/2005)
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificare formulată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, J.S.C., ş.a., au solicitat S.R.I. restituirea în natură a unui imobil teren şi construcţii situat în comuna Tismana, judeţul Gorj, care a constituit proprietatea bunicului lor D.L. şi care a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, în a cărui anexă a fost înscris ca naţionalizat pe numele „moştenitorilor preot D.L.".
Odată cu notificarea, precum şi ulterior, solicitanţii au depus acte de stare civilă atestând descendenţa din fostul proprietar D.L., decedat anterior aplicării Decretului nr. 92/1950, anexa la Decretul nr. 92/1950 cuprinzând menţiunea naţionalizării imobilului de la moştenitorii preotului D.L., precum şi referatul nr. 2 din 27 mai 1996 întocmit de comisia comunală Tismana pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, prin care se atestă că imobilul a fost naţionalizat de la moştenitorii preotului D.L. şi se propune restituirea acestuia către moştenitorii legali.
Prin Decizia nr. 30 din 13 octombrie 2003, S.R.I. a respins cererea de restituire în natură, motivând că solicitanţii nu au făcut dovada cerută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a dreptului de proprietate asupra imobilului şi a calităţii lor de persoane îndreptăţite, precum şi faptul că nu au depus actele doveditoare în termenul prevăzut de lege.
Solicitanţii, împreună cu B.D.M., au formulat contestaţie în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, prin care au solicitat anularea dispoziţiei şi restituirea imobilului în natură, susţinând că au depus dovezile cerute de lege.
Contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 534 din 1 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar apelurile declarate de contestatori au fost respinse prin Decizia civilă nr. 283/A din 6 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa de apel a statuat într-o succintă motivare că nu sunt întemeiate susţinerile contestatorilor în sensul că anexa la actul de naţionalizare şi referatul Comisiei comunale Tismana pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 constituie dovezi ale dreptului de proprietate pretins, întrucât dovada dreptului de proprietate este precis determinată de lege şi nici unul din înscrisurile depuse nu poate atesta acest drept.
Contestatorii au declarat recurs prin care susţin că înscrisurile de care s-au folosit sunt suficiente pentru a demonstra dreptul de proprietate în litigiu, astfel că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale.
Recursul este întemeiat.
Instanţa de apel a statuat în principiu corect că dovezile administrate în cauză nu constituie prin ele însele titluri de proprietate asupra imobilului la data naţionalizării acestuia.
Însă instanţa de apel nu a observat că anexa la Decretul nr. 92/1950 întocmită fiind de emitentul actului normativ prin care s-a dispus măsura trecerii imobilului în proprietatea statului, face dovadă de necontestat că statul a recunoscut calitatea de proprietari asupra imobilului naţionalizat a moştenitorilor defunctului preot D.L.
Asemenea vădită recunoaştere, necontestată fiind de S.R.I., care nu a administrat probe contrare, constituie o prezumţie relativă de proprietate, acceptată de Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la momentele judecării pricinii de faţă în primă instanţă şi în apel prin folosirea sintagmei de „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" în art. 22, şi expres instituită ulterior prin art. 24, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
În aceste condiţii Decizia instanţei de apel este dată cu încălcarea legii, caz de recurs prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce impune casarea ei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel pentru evocarea fondului pricinii, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de J.S.C., ş.a., împotriva deciziei civile nr. 283/A din 6 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5645/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5517/2005. Civil → |
|---|
