ICCJ. Decizia nr. 5645/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5645
Dosar nr. 21439/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 14061 din 28 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1406, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, Biroul de carte funciară, a respins cererea formulată de petentul G.S. privind înscrierea în C.F. a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 855/a din 26 august 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de petentul G.S. împotriva încheierii de respingere nr. 14061 din 14 iunie 2004 a Judecătoriei 3 Bucureşti.
Împotriva acestei din urmă hotărâri petentul G.S. a declarat recurs.
Examinând cauza în raport de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 137 din acelaşi cod, se constată următoarele:
Normele de competenţă, astfel cum au fost determinate prin legea procesual civilă, sunt imperative, de ordine publică, aşa încât este nulă orice hotărâre pronunţată cu nesocotirea lor.
În cauză, instanţa de fond a fost investită cu o cerere de înscriere în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului menţionat, procedură necontencioasă conform Cărţii III C. proc. civ.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal...".
Prin urmare, soluţionând un apel cu încălcarea competenţei tribunalului, conform textului menţionat, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza Tribunalului Bucureşti, în vederea rejudecării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petentul G.S. împotriva deciziei nr. 855/A din 26 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII civilă şi litigii de muncă, pe care o casează şi trimite cauza spre competenta soluţionare a apelului la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5641/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 555/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|