ICCJ. Decizia nr. 5553/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5553
Dosar nr. 2958/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1257 din 13 decembrie 2000 Judecătoria Hîrlău a admis acţiunea promovată de V.P. şi C.I. în contradictoriu cu pârâţii B.M. şi Comisia judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 52407 din 2 iunie 1996 pe numele pârâtei B.M. prin care i se reconstituie acesteia dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 1,25 ha teren agricol, situată în tarlaua (sola) 37, parcela 379/1/1 în satul Bârleşti, comuna Erbiceni, judeţul Iaşi.
Instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte terenul de 1,25 ha înscris în titlul de proprietate menţionat, pârâta nu a figurat în registrul agricol cu teren în punctul respectiv (adresa nr. 833/1999 emisă de Primăria comunei Erbiceni) iar conform expertizei efectuate în cauză suprafaţa în discuţie era situată în tarlaua 37 denumită „Dealul Mănăstirii".
S-a apreciat ca irelevantă cauzei menţiunea din registrul agricol privind pe autorul reclamanţilor C.I. potrivit căreia s-a „trecut de la orfanii C.I. suprafaţa de 2,65 ha teren arabil la S.V.", considerându-se că respectiva notaţie nu avea caracterul unui act translativ de proprietate.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr. 1309 din 18 mai 2001 a respins apelul declarat de B.M. împotriva sentinţei civile nr. 1257 din 13 decembrie 1999 a Judecătoriei Hârlău.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 1767 din 19 octombrie 2001 a admis recursul declarat de B.M. împotriva deciziei civile nr. 1309 din 18 mai 2001 a Tribunalului Iaşi pe care a modificat-o în sensul că a admis apelul declarat de B.M. în contra sentinţei civile nr. 1257 din 13 decembrie 1999 al Judecătoriei Hîrlău pe care a schimbat-o în parte şi a respins acţiunea reclamanţilor V.P. şi B.I.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că pârâtei B.M. i-a fost emis titlul de proprietate cu respectarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 18/1991, şi că în timpul procesului pârâta a depus adresa nr. 1678 din 30 iulie 1999 a Primăriei comunei Erbiceni din care rezultă că terenul pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 52407/1996 nu a fost proprietatea familiei C.I. ci a fost la dispoziţia Comisiei locale Erbiceni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
La 24 aprilie 2002 V.P. şi C.I. au solicitat revizuirea deciziei nr. 1767 din 14 octombrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. şi invocând faptul că împotriva adresei nr. 1678 din 30 iulie 1999 emisă de Primăria comunei Erbiceni ce a fundamentat soluţia instanţei au formulat plângere penală, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău prin Ordonanţa nr. 84/P/2002 din 11 aprilie 2002 a constatat că respectiva adeverinţă era falsă, întrucât a consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Ca atare, revizuenţii au cerut schimbarea deciziei menţionate în sensul respingerii recursului declarat în acea cauză de B.M. şi menţinerea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de apel.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 969 din 14 iunie 2002 a respins cererea de revizuire formulată de V.P. şi C.I. împotriva deciziei nr. 1767 din 19 octombrie 2001 pronunţată de aceeaşi curte de apel cu motivarea că înscrisul respectiv nu a fost hotărâtor pentru soluţionarea litigiului, deoarece aşa cum s-a reţinut prin Decizia a cărei revizuire a fost solicitată, s-a avut în vedere în principal documentaţia comisiei comunale de aplicare a Legii nr. 18/2001 şi cele două expertize tehnice care au examinat şi evidenţele agricole, registrele anilor 1959–1962, şi celelalte înscrisuri existente la comisie.
Mai mult, în raport de titlurile de proprietate ale părţilor apare că terenul situat în punctul „Dealu Mănăstirii" extravilan Erbiceni invocat de revizuenţi nu este unul şi acelaşi cu cel trecut în titlul pârâtei, intravilan şi situat la peste 550 m nord de terenul revizuenţilor.
Împotriva deciziei nr. 969 din 14 iunie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motiv că respectiva hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii şi totodată era vădit netemeinică.
Astfel, s-a susţinut în esenţă că prin Ordonanţa nr. 84/P din 11 aprilie 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău s-a constatat că înscrisul intitulat „adeverinţă" nr. 1678 din 30 iulie 1999 emis de Primăria comunei Erbiceni, conceput şi semnat de M.I., atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că a consemnat că „terenul nu a fost proprietatea familiei C.I." lucru neadevărat întrucât moştenitorii acestuia C.I.I. şi V.P. l-au avut în proprietate şi posesie în baza titlului de proprietate nr. 51014 din 8 ianuarie 1992 pe perioada 1992–1996.
În speţă, în ceea ce-l priveşte pe M.I., s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. proc. pen., fiindu-i aplicată o amendă administrativă.
Pe de altă parte, celelalte probe existente la dosar atestă cu prisosinţă că suprafaţa de 1,25 ha teren amplasat în punctul „Dealul Mănăstirii", nu a aparţinut niciodată lui B.M., iar singurul act hotărâtor, în pronunţarea deciziei civile nr. 1767 din 19 octombrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi a fost adeverinţa nr. 1678 din 30 iulie 1999.
Ca atare, s-a apreciat că greşit a fost respinsă cererea de revizuire.
Recursul în anulare nu este fondat.
Potrivit art. 322 alin. (4) C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, între altele, dacă s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
În afara cazului tipic enunţat de text, se pot ivi însă şi situaţii în care urmărirea sau condamnarea nu mai este legalmente posibilă deoarece a intervenit o dispoziţie care împiedică fie declanşarea procesului penal, fie pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În atari cazuri, cum este şi cel din speţă, instanţa de revizuire are îndatorirea să verifice ea, respectivul aspect cât şi înscrisul al cărui conţinut nu este real.
Pe de altă parte, din modul de redactare al textului enunţat rezultă fără echivoc că revizuirea în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. se poate cere numai dacă hotărârea atacată s-a dat în temeiul unui înscris al cărui conţinut a fost alterat şi nu corespundea realităţii.
Cu referire la cazul în speţă este de relevat faptul că potrivit expertizei tehnice efectuate de ing. M.B. înainte de cooperativizare nici una din părţi nu a avut teren pe amplasamentul în litigiu (B.M. a avut grădini în apropiere iar autorul lui C.I. în extravilan tarlaua „Dealul Mănăstirii" la o distanţă de cca. 550 m nord de actualul amplasament). A mai precizat expertul că din rolul agricol nu poate fi stabilit amplasamentul corect al unui teren întrucât nu consemnează vecinătăţile şi că din informaţiile primite terenul în litigiu a aparţinut unor persoane care nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate (dos. nr. 3363/2000 al Tribunalului Iaşi).
Constatările expertizei unite şi nu alte probe administrate în cauză cum ar fi evidenţele agricole pe anii 1959–1962 au fundamentat soluţia instanţei de recurs de respingere a acţiunii reclamanţilor V.P. şi C.I.
Din această perspectivă, adeverinţa nr. 1678 din 30 iulie 1999 emisă de Primăria comunei Bistriceni (f. 25 dos. nr. 3253/2001 al Curţii de Apel Iaşi), prin care se atestă că „terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate pe numele intimatei B.M. nu a fost proprietatea familiei C.I. ci a fost la dispoziţia Comisiei comunale Erbiceni de aplicare a Legii nr. 18/1991" este irelevantă cauzei şi nu a fost de natură a fundamenta soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor.
De altfel, potrivit celor consemnate în Ordonanţa nr. 84/P/2002 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău, înscrisul incriminat a fost apreciat ca necorespunzând realităţii cu privire la terenul în dispută" întrucât moştenitorii lui C.I. l-au avut în proprietate şi posesie în baza titlului nr. 51014 din 8 ianuarie 1992 din 1992 până în 1996" (dos nr. 1689/2002 al Curţii de Apel Iaşi).
Or, organul de urmărire penală a omis să examineze şi faptul că prin Hotărârea nr. 143 din 8 februarie 1996 emisă de Comisia judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1941 (dos. nr. 9720/1998 al Judecătoriei Iaşi) a fost revocată din anexa 3 poz. 28 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4,32 ha teren moştenitorilor lui C.I., comisia propunând şi modificarea corespunzătoare a titlului de proprietate nr. 51014/1992.
De asemenea, comisia a dispus şi revocarea aceluiaşi titlu de proprietate pentru suprafaţa de 2,50 ha şi nedifuzat şi a reconstituit moştenitorilor lui C.I. dreptul de proprietate pentru 9,60 ha teren pe raza comunei Erbiceni, sat Bârleşti, hotărâre ce nu s-a probat că ar fi fost desfiinţată.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 969 din 14 iunie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5568/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5520/2005. Civil → |
|---|
