ICCJ. Decizia nr. 556/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 556.
Dosar nr. 12053/200.
Şedinţa de la 23 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamantul B.S. a chemat în judecată pârâta SC E. SA, sucursala Braşov, solicitând să se dispună obligarea acesteia de a încheia cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare cu privire la garsoniera (camera) nr. 105 din imobilul situat în Braşov.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este titularul contractului de închiriere nr. 221 din 16 februarie 1999 cu privire la spaţiul menţionat, care nu este o locuinţă de intervenţie iar pârâta refuză în mod nejustificat să o vândă.
Au fost invocate în drept, ca temei al cererii, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii şi arătând că:
- nu este proprietara imobilului respectiv, ci doar un detentor precar;
- reclamantul nu şi-a exprimat dorinţa de cumpărare a locuinţei, care este un spaţiu de intervenţie.
Examinând dovezile cu înscrisuri administrate Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 8745 din 16 octombrie 2003 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, reţinând că sunt în mod cumulativ întrunite condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 85/1992 pentru vânzarea locuinţei către reclamant.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 169 din 2 martie 2004 formulată de Curtea de Apel Braşov.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată.
A arătat că nu este proprietara imobilului iar pe de altă parte spaţiul în litigiu are natura juridică a unei locuinţe de intervenţie.
Recursul este fondat, instanţele considerând în mod greşit că acţiunea este admisibilă:
Sub un prim aspect, la fila 4 a dosarului de fond se află contractul de încheiere în care se menţionează clar şi explicit că este vorba despre o locuinţă de intervenţie.
Orice discuţie cu privire la acest aspect, menită să contrazică prevederile contractului semnat de părţi, nu poate fi primită.
Pe de altă parte, din extrasul de C.F. ( fila 30 dosar de fond ) rezultă indubitabil că proprietar al construcţiei este statul român, pârâta având doar un drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei clădirii.
Se constată aşadar că prin cele două hotărâri judecătoreşti, un neproprietar a fost obligat să vândă un bun care, potrivit legii, nu putea fi înstrăinat.
În consecinţă, cum sentinţa şi Decizia sunt vădit greşite, Înalta Curte va admite recursul şi le va casa, urmând ca, în rejudecarea cauzei conform art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., să respingă acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, sucursala Braşov, împotriva deciziei civile nr. 169/Ap din 2 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Casează această decizie precum şi sentinţa civilă nr. 8745 din 16 octombrie 2003 a Judecătoriei Braşov şi, rejudecând, respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5622/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5551/2005. Civil. .nulitate contract... → |
|---|
