ICCJ. Decizia nr. 5587/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5587

Dosar nr. 5685/1/2005

Nr. vechi 1320/2005

Şedinţa publică de la 8 iunie 2006

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

M.A. a notificat Primăria Municipiului Drobeta–Turnu-Severin, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 253 mp teren şi atribuirea acestuia chiar pe alt amplasament, teren expropriat şi despăgubiri în echivalent pentru două case din cărămidă, acoperite cu ţiglă, care au fost demolate, situate în Drobeta-Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi.

Prin Dispoziţia nr. 1391 din 26 februarie 2004, emisă de Primarul Municipiului Drobeta–Turnu-Severin s-a admis notificarea formulată de M.M. privind restituirea în echivalent a imobilului situat în Drobeta–Turnu-Severin, imobil evaluat la suma de 682.000.000 lei, în limita căreia se vor acorda ca măsuri reparatorii prin echivalent, titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit opţiunii petentului.

S-a motivat, că imobilul, construcţie a cărei restituire în natură s-a solicitat, a fost demolat în totalitate şi că pe terenul revendicat s-au edificat noi construcţii autorizate, ce au destinaţie de utilitate publică.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1925 din 16 martie 2004 la Tribunalul Mehedinţi, M.M. a contestat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi a solicitat modificarea Deciziei nr. 1391 din 26 februarie 2004, emisă de Primarul Municipiului Drobeta–Turnu-Severin, în sensul admiterii cererii sale, deoarece a solicitat restituirea în natură a imobilelor, iar dacă nu este posibil, să fie despăgubit în bani şi nu cu titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.

Prin sentinţa civilă nr. 388 din 17 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosar nr. 1825/2004 s-a respins contestaţia formulată de contestatorul M.M. împotriva Dispoziţiei nr. 1391 din 26 februarie 2004, emisă de Primarul Municipiului Drobeta–Turnu-Severin în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Drobeta–Turnu-Severin, Instituţia Primarului Drobeta–Turnu-Severin şi Prefectura Judeţului Mehedinţi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă următoarele:

Prin acţiunea introductivă, contestatorul M.M., în calitate de moştenitor legal (descendent de gradul I) al autorului M.C., decedat la 17 octombrie 1986, a contestat dispoziţia nr. 1391 din 26 februarie 2004, emisă de Primarul Municipiului Drobeta–Turnu-Severin, prin care i s-au acordat, ca măsură reparatorie prin echivalent, titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, conform opţiunii contestatorului, în limita valorii de 682.000.000 lei, stabilite conform raportului de expertiză, întocmit de expert P.P.

A apreciat această decizie nelegală şi a solicitat în limitele aceleiaşi valori stabilite de Comisia de Evaluare, despăgubiri şi nu titluri de valoare nominală.

Potrivit adeverinţei nr. 2213 din 12 aprilie 1991, s-a reţinut, că imobilul în discuţie a fost expropriat prin Decretul nr. 414 din 20 decembrie 1986, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care reglementează în mod special regimul juridic al imobilelor expropriate, nedemolate, ori demolate total sau parţial, indiferent că aceste imobile au avut destinaţie de locuinţă sau altă destinaţie.

Astfel, după ce în alin. (5), (6) şi (7) ale art. 11 din lege se arată modul de stabilire a valorii construcţiei expropriate în vederea demolării terenului, aparţinând imobilelor expropriate, precum şi a valorii măsurilor reparatorii prin echivalent, în alin. (8) al art. 1 se precizează că, pentru situaţiile prevăzute la art. 11 alin. (2), (3), (4), măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale, tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.

Faţă de dispoziţiile arătate mai sus, chiar dacă reclamantul prin notificare a solicitat restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri băneşti, în art. 11 din Legea nr. 10/2001, s-au stabilit în mod concret măsurile reparatorii ce se pot acorda persoanei îndreptăţite, aceasta neputând obţine, în aceste condiţii, alte măsuri reparatorii prin echivalent.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin decizia nr. 3057 din 24 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul, declarat de contestatorul M.M. împotriva sentinţei civile nr. 388 din 17 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosar nr. 1925 /2004, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi: Instituţia Primarului Municipiului Drobeta–Turnu-Severin, Primăria Municipiului Drobeta–Turnu-Severin şi Prefectura judeţului Mehedinţi.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, cu privire la criticile faţă de aprecierea greşită ca fiind temeinică şi legală dispoziţia de restituire prin echivalent de titluri de valoare nominală, că sunt neîntemeiate, deoarece contestatorul, după depunerea notificării, trimisă prin executorul judecătoresc, a depus declaraţia din 26 februarie 2004, prin care a optat în procesul de negociere să-i fie acordate despăgubirile prin echivalent în titluri de valoare nominală, declaraţia sa nefiind declarată falsă.

În aceste condiţii, dispoziţia nr. 1391/2004, emisă de Primarul Municipiului Drobeta–Turnu-Severin s-a reţinut ca legală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Contestatorul M.M. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 3057 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, solicitând modificarea acesteia şi pe fond admiterea contestaţiei şi obligarea intimaţilor la achitarea sumei de 682.000.000 lei, reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, scop în care a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, că greşit s-au aplicat prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care erau incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2), (3) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, atunci când nu este posibilă restituirea în natură, despăgubirea se poate face în echivalent bănesc.

Mai arată recurentul că greşit s-a susţinut ca opţiunea pentru titluri de valoare nominală cu ocazia negocierilor conform declaraţiei din 26 februarie 2004 este a sa, deoarece nu a făcut el o astfel de declaraţie, fiind formulată de jurisconsultul Primăriei Municipiului Drobeta–Turnu-Severin, dar pe care a semnat-o.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Contestatorul M.M. a solicitat, în calitatea sa de moştenitor legal al autorului M.C., decedat la 17 octombrie 1986, măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat prin Decretul nr. 414 din 20 decembrie 1986, compus din teren în suprafaţă de 253 mp, pe care erau edificate două case din cărămidă, acoperite cu ţiglă, situat în Drobeta-Turnu-Severin, respectiv restituirea în natură a terenului, iar pentru construcţii, măsuri reparatorii în echivalent bănesc.

Prin Dispoziţia nr. 1391 din 26 februarie 2004, emisă de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu-Severin i s-au acordat ca măsură reparatorie prin echivalent, titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita valorii de 682.000.000 lei, stabilite prin raportul de expertiză, întocmit în cauză.

Corect s-a reţinut, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 prin care este reglementat în mod special regimul juridic al imobilelor expropriate, nedemolate, ori demolate total sau parţial.

În art. 11 alin. (5)-(7) din Legea nr. 10/2001 se arată modul prin care se stabileşte valoarea construcţiei expropriate, a terenului aparţinând imobilelor expropriate şi a valorii măsurilor reparatorii prin echivalent.

Conform alin. (8) din acest text, pentru situaţiile prevăzute de alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri cu valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.

Prin urmare, potrivit acestor dispoziţii, chiar dacă recurentul contestator a solicitat restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri băneşti, aşa cum pretinde în recurs, în art. 11 din Legea nr. 10/2001, s-au stabilit în mod concret măsurile reparatorii ce se pot acorda persoanei îndreptăţite, aceasta neputând obţine, în aceste condiţii, alte măsuri reparatorii prin echivalent.

Distinct de aceasta, trebuie reţinut că, prin declaraţia, formulată la 26 februarie 2004 şi aflată la fila 19 din dosarul instanţei de fond nr. 1925/2004, contestatorul a optat pentru titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Sub aspectul acestei critici, dispoziţia nr. 1391/2004, emisă de Primarul Municipiului Drobeta-Turnu-Severin este legală, fiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care dispun că pentru imobilele expropriate şi demolate, terenul fiind ocupat în totalitate de noi investiţii, se acordă măsuri reparatorii prin titluri de valoare nominală, folosite în procesul de privatizare, aşa cum corect a procedat instanţa de apel, când a menţinut hotărârea primei instanţe.

Nici critica referitoare la faptul că nu contestatorul este cel care a dat declaraţia prin care a fost de acord cu acordarea titlurilor de valoare nominală nu este întemeiată. Susţinerea sa, că aceasta ar fi fost formulată de către jurisconsultul Primăriei este nedovedită, în condiţiile în care contestatorul a semnat-o fără nici o obiecţie şi până la această dată nu este declarată falsă.

Pentru considerentele expuse urmează ca recursul declarat de contestator să fie respins, menţinându-se ca legală şi temeinică Hotărârea instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul M.M. împotriva deciziei nr. 3057 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5587/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs