ICCJ. Decizia nr. 564/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 564.
Dosar nr. 28862/1/2005
Nr. vechi 12400/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2006
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2836 din 9 octombrie 2003 Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.I.C., a anulat dispoziţia nr. 1266 din 9 iunie 2003 emisă de primarul municipiului Reşiţa, a constatat că o cotă de ⅔ din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. top. 102/b/1/1/a a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul I.P., a obligat pe pârâta Primăria municipiului Reşiţa să emită o nouă dispoziţie reclamantului, care este succesorul lui I.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul a formulat notificare pentru imobilele înscrise în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1/a şi 102/b/1/1 şi în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1/b/2 şi 102/b/1/1/a.
Iniţial, în C.F. a localităţii Reşiţa Română a existat înscrisă parcela cu nr. top. 102/b/1/1, care s-a transmis în C.F. şi parcela cu nr. top. 102/b/1/1/a care s-a transmis în C.F.
În C.F. parcela cu nr. top. 102/b/1/1/a s-a dezmembrat în două subparcele cu nr. top.102/b/1/1/a, care s-a reînscris în C.F. nr. top 102/b/1/1/a/2, care s-a transcris în C.F., iar C.F. s-au sistat.
Asupra parcelelor cu nr. top. 102/b/1/1 şi 102/b/1/1/2 au fost proprietari tabulari, conform C.F. numiţii I.P. şi I.E.
În anul 1941 aceştia au vândut cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 102/b/1/1/a lui B.I., în urma vânzării parcela fiind înscrisă în C.F.
B.I. a vândut aceeaşi cotă lui B.G., iar în anul 1943 I.P. şi I.E. au rămas proprietari asupra cotei de ⅔ din imobilul cu nr. top. 102/b/1/1/a.
În anul 1958 a fost naţionalizată această cotă, iar în anul 1981 parcela cu nr. top. 1027b/1/1/a s-a dezmembrat în cele două subparcele: 102/b/1/1/a/1, transcrisă în C.F. în favoarea lui B.I. şi B.G. junior şi, respectiv, 102/b/1/1/a/2, înscrisă în C.F. proprietar statul român şi reînscrisă ulterior în C.F.
Prin urmare, reţine instanţa, la data naţionalizării, I.P. şi I.E. erau proprietarii cotei de 2/3 din imobilul cu nr. top. 102/b/1/1/a.
Cu privire la imobilul cu nr. top. 102/b/1/1 înscris în C.F. şi transcris în C.F. a localităţii Reşiţa Română, reclamantul nu a depus la dosar in extenso înscrisul care conţine C.F., pentru ca instanţa să poată verifica dacă, la momentul naţionalizării, acest imobil era în proprietatea soţilor I., autorii reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 281 din 4 martie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul B.I.C. şi pârâta primăria municipiului Reşiţa împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Contrar susţinerilor pârâtei, reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) şi (3)din Legea nr. 10/2001, apelul acesteia fiind nefondat.
Astfel, curtea reţine că de pe urma defunctei I.E. a rămas ca unic moştenitor I.P., soţ supravieţuitor, care a decedat la rândul său la data de 1 decembrie 1973. De pe urma acestuia a rămas ca unică moştenitoare numita B.A., soţie supravieţuitoare, care a decedat la data de 15 noiembrie 1988.
La decesul numitei B.A., a rămas ca unic moştenitor reclamantul, în calitate de fiu, conform certificatului de moştenitor eliberat la data de 8 aprilie 1998.
Împrejurarea că în certificatul de moştenitor nu sunt menţionate imobilele în litigiu nu prezintă relevanţă deoarece acest certificat nu reprezintă titlul de proprietate.
În ce priveşte apelul reclamantului, curtea a reţinut că pronunţarea instanţei şi asupra unui petit nesolicitat de acesta, în sensul constatării că din masa succesorală a lui I.P. face parte cota de ⅔ in imobil, nu este de natură a conduce la modificarea sentinţei.
Totodată, a arătat că nu poate înlătura constatarea instanţei referitoare la componenţa masei succesorale deoarece ar agrava situaţia reclamantului în propria cale de atac, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ.
Pe de altă parte, o asemenea constatare nu este de natură a lega pârâtul în procedura administrativă, acesta fiind obligat să soluţioneze notificarea pe fond, situaţie în care se va raporta la documentele justificative produse de reclamant în această procedură.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul B.I.C. şi pârâtul primarul municipiului Reşiţa.
1.Recurentul-reclamant critică Decizia sub un singur aspect, şi anume că în mod greşit instanţele nu au reţinut calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi pentru imobilul retranscris în C.F.
Astfel, prima instanţă a pretins fără temei depunerea extrasului de carte funciară din C.F., câtă vreme reclamantul a făcut dovada proprietăţii autorilor săi cu C.F., de care însă instanţa nu a ţinut seama.
Instanţa de apel a considerat în mod greşit că nu este necesar a se stabili în dispozitivul hotărârii care imobile trebuie restituite de către pârâtă.
Omisiunea menţionării unuia din imobilele care fac obiectul notificării va deschide calea unui nou refuz de restituire din partea pârâtei.
În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei şi completarea dispozitivului cu menţiunea referitoare la imobilul cu nr. top. 102/b/1/1/1.
Recurentul a depus la dosar în copie extrasele de C.F. şi anexa decretului de naţionalizare.
2.Recurentul-pârât reia critica de nelegalitate formulată în apel, conform căreia reclamantul nu este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Recurentul susţine că reclamantul nu poate avea această calitate deoarece mama sa, B.A., nu a moştenit de la I.P. decât bunurile expres menţionate în certificatul de moştenitor, conform testamentului prin care defunctul a înţeles să-i lase toată averea mobilă şi imobilă existentă în patrimoniul său la data decesului.
Se solicită de către recurent admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantului cu menţinerea dispoziţiei atacate.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Recursul declarat de pârât trebuie analizat cu prioritate, deoarece vizează calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Critica de nelegalitate formulată de recurent, care se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, reclamantul este, printr-un şir de succesiuni succesive, moştenitor al proprietarilor tabulari I.P. şi I.E.
Faptul că în certificatul de moştenitor eliberate de pe urma defunctului I.P. nu sunt menţionate imobilele care fac obiectul litigiului nu afectează în nici un fel calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru aceste imobile.
Această calitate este recunoscută de Legea nr. 10/2001 atât proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cât şi moştenitorilor acestora.
Certificatul de moştenitor, aşa cum a reţinut curtea de apel, nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar pe aceea a calităţii de moştenitor.
Pe de altă parte, lipsa din menţiunile cuprinse în certificat a celor referitoare la imobilul solicitat se poate datora, ca în cazul de faţă, tocmai unei preluări de către stat a imobilului anterior deschiderii succesiunii.
Pentru aceste considerente, recursul pârâtului apare ca nefondat şi va fi respins.
2. Recursul declarat de reclamant este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Fără temei a decis instanţa de apel că nu are importanţă dacă în dispozitivul hotărârii sunt menţionate toate imobilele solicitate de reclamant sau doar o parte din acestea.
În realitate, ceea ce trece în puterea lucrului judecat şi ceea ce se execută dintr-o hotărâre este dispozitivul or, în speţă, dispozitivul sentinţei prevede că reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii doar pentru imobilul înscris în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1/a.
Cu privire la imobilul care se găseşte actualmente înscris în C.F. nr. top. 102/b/1/1, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada cu extrasul de C.F. că, la momentul preluării de către stat, acest imobil se afla în proprietatea autorilor reclamantului.
În recurs reclamantul a depus la dosar şi extrasul de C.F., care nu face însă decât să confirme situaţia care fusese deja dovedită cu extrasul de C.F. şi anume că: parcela cu nr. top. 102/b/1/1 din C.F., proprietatea lui I.P. şi E., se transmite în C.F. proprietar statul român.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat însă asupra acestei dovezi, menţiunile din extrasul C.F., hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, deşi reclamantul formulase motiv de apel pe acest aspect.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 9 şi pct.10 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia atacată.
În baza art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa, în sensul că o va obliga pe pârâtă să emită dispoziţie motivată şi cu privire la imobilul înscris în C.F. cu nr. top. 102/b/1/1, transcris ulterior în C.F.
Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.I.C. împotriva deciziei civile nr. 281 din 4 martie 2004 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia în sensul că admite apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2836 din 9 octombrie 2003 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin Reşiţa.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că obligă pârâta să emită o nouă dispoziţie şi cu privire la imobilul înscris în C.F. cu nr. top 102/b/1/1, transcrisă ulterior în C.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Reşiţa împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 553/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5510/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
