ICCJ. Decizia nr. 570/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 570.
Dosar nr. 20234/1/2005
Nr. vechi 5738/2005
Şedinţa publică din 9 iunie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2003, reclamanta P.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Roşiorii de Vede, anularea dispoziţiei nr. 27 din 17 ianuarie 2003 emisă de pârât.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin Decretul de expropriere nr. 368/1977, imobilul proprietatea sa situat în localitatea Roşiorii de Vede, compus din teren şi construcţii a fost preluat de stat, construcţia fiind demolată.
La data exproprierii, reclamanta a primit cu titlu de despăgubire suma de 38.315 lei, despăgubire inferioară valorii reale a terenului.
După apariţia Legii nr. 10/2001 a formulat notificare prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţie, cerere nelegal respinsă prin dispoziţia atacată de către pârât, care a considerat ca justă şi suficientă despăgubirea acordată la momentul exproprierii.
Faţă de motivele expuse a solicitat anularea dispoziţiei şi acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 232 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului Teleorman a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea introductivă, întrucât terenul expropriat a fost restituit în natură, iar cât priveşte construcţia, din actele dosarului nu a rezultat că reclamantei i s-ar cuveni o despăgubire mai mare decât cea acordată la data exproprierii.
Apelul reclamantei a fost admis ca fondat prin Decizia civilă nr. 316 din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a dispus schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii, anulării dispoziţiei nr. 27 din 17 ianuarie 2003 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 929.022.192 lei cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în baza art. 11 alin. (2) şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, rezultat al diferenţei între valoarea despăgubirilor primite la data exproprierii şi actualizate cu indicele de inflaţie şi, respectiv valoarea construcţiei demolate, actualizată cu indicele de inflaţie.
Expertiza tehnică ordonată în cauză, a stabilit, în acord cu metodologia de calcul impusă de prevederile Legii nr. 10/2001, că suma cuvenită reclamantei cu titlu de despăgubiri este în cuantum de 929.022.192 lei, sumă la plata căreia a fost obligat pârâtul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A învederat că Decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor cap. V din Legea nr. 10/2001, ce statuează faptul că despăgubirile băneşti vor fi acordate de stat după adoptarea unei legi speciale care să reglementeze modalităţile, cuantumurile şi procedurile de acordare a despăgubirilor băneşti.
În acest sens au învederat că au fost încălcate prevederile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc că despăgubirile băneşti vor fi acordate şi plătite în conformitate cu aceste dispoziţii legale, fiind ocupate de către stat şi nu de unităţile administrativ-teritoriale.
În dispreţul acestor norme imperative s-a dispus obligarea primarului la plata acestor despăgubiri, deşi debitorul acestei obligaţii este statul.
Dar hotărârea atacată a fost pronunţată şi cu încălcarea prevederilor art. 11 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.
Imobilul proprietatea reclamantei, situat în localitatea Roşiorii de Vede, compus din teren în suprafaţă de 777 mp şi construcţii în suprafaţă de 110,97 mp, a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 368 din 18 octombrie 1977 pentru cauze de utilitate publică (construire de blocuri de locuinţe).
Construcţia expropriată a fost demolată, iar pentru bunurile preluate de stat, reclamanta a primit o despăgubire în cuantum de 38.315 lei.
Notificarea adresată pârâtei în scopul acordării măsurilor reparatorii cuvenite pentru construcţia, casă şi anexe gospodăreşti, demolată, a fost respinsă prin dispoziţia atacată, pe motivul că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că la data preluării spre demolare, imobilul a fost din eroare sau intenţionat subevaluat.
Dispoziţia pârâtei a fost legal desfiinţată de instanţa de apel întrucât textul legii de reparaţiune nu impune astfel de dovezi, astfel încât motivul invocat ca temei al respingerii notificării excede legii. Dimpotrivă, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeinic reţinute de instanţă, „în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, ... pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Iar potrivit art. 11 alin. (7) din lege, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru construcţii, din valoarea corespunzătoare a imobilului ce nu se poate restituit în natură, stabilite, în cazul nostru potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, adică în modalitatea folosită de expertul judiciar desemnat în cauză şi necontestate de părţi.
Prin urmare, se constată că temeinic a fost reţinut dreptul reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii, prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, stabilite în conformitate cu prevederile acestei legi.
Greşit însă instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri civile, deşi procedurile, modalităţile de acordare şi categoriile de măsuri reparatorii prin echivalent sunt imperativ şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 11 alin. (8) din lege (în forma actuală), „în situaţiile prevăzute la alin. (2)..., măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Aceste prevederi legale, adoptate prin Legea nr.247/2005, imperative şi de imediată aplicare, instituie, astfel cum, de altfel era prevăzut şi în textul iniţial al legii, anumite categorii de măsuri reparatorii, printre care nu se regăsesc despăgubirile civile, dar şi o anumită procedură de acordare acestora, distinctă de procedura de executare a obligaţiilor de a da prevăzută de dreptul comun.
Prin urmare, constatând că, rezultat al aplicării şi interpretării greşite a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa a hotărât acordarea unei categorii de măsuri reparatorii neprevăzută de legea specială, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie admis iar hotărârea instanţei de apel casată în parte.
Se va dispune acordarea de măsuri reparatorii până la concurenţa sumei de 929.022.192 lei în condiţiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, restul dispoziţiilor deciziei atacate urmând a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Roşiorii de Vede împotriva deciziei nr. 316 din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează parţial Decizia recurată, anulează dispoziţia nr. 27 din 17 ianuarie 2003 şi dispune acordarea de măsuri reparatorii până la concurenţa sumei de 929.022.192 lei în condiţiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5817/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 570/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
