ICCJ. Decizia nr. 5648/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5648
Dosar nr. 21461/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 august 2002, reclamantul R.B. a chemat în judecată pârâţii Statul Român, prin Primăria Târgu-Mureş, SC L. SA şi A.Z., A.J., pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 şi predarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului situat în Târgu-Mureş, judeţul Mureş, rescris în C.F. 41250, compus din 2 camere şi dependinţe, cu obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată organizate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a devenit proprietatea imobilului mai sus individualizat, conform contractului de construcţie nr. 1307/1979 încheiat între aceasta şi G.J.C.V.L. Târgu-Mureş şi că ulterior, în anul 1988 a plecat definitiv din ţară, Statul Român, prin Decizia nr. 456/1988 preluându-i apartamentul proprietate personală, pentru care reclamanta a achitat 59.968 lei restul până la 82.487 lei fiind plătit de către Statul Român.
A mai învederat reclamantul că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare solicitând Primăriei Municipiului Târgu-Mureş, acordarea de despăgubiri pentru imobil.
Prin întâmpinare, pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureş a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona cauza, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 378 din 9 mai 2003, Tribunalul Mureş şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş, cu motivarea că, în raport de valoarea imobilului, care este sub 2 miliarde lei este competentă judecătoria.
Pricina a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. 4605/2003, care prin sentinţa civilă nr. 6519 din 18 decembrie 2003 a respins excepţiile invocate şi acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa ca atare, Judecătoria Târgu-Mureş a apreciat că au fost îndeplinite în cauză prevederile art. 9 şi urm. din Legea nr. 112/1995, părţile contractante fiind de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constatat, nefiind incidente în cauză dispoziţiile alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 10/2001 ce consacră o cauză de nulitate absolută, cu imposibilitatea celor interesate de a invoca buna credinţă.
S-a socotit că reclamantul a urmărit restituirea în natură a imobilului, doar după apariţia Legii nr. 10/2001, manifestând pasivitate în raport cu Legea nr. 112/1995, acesta declanşând procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, dar numai cu privire la acordarea măsurilor reparatorii corespunzătoare unor despăgubiri băneşti, astfel cum a rezultat din notificarea adresată Primăriei Municipiului Târgu-Mureş.
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a solicitat constatarea nulităţii actului de înstrăinare, este de precizat că prin încheierea din 19 septembrie 2003 aceasta a fost respinsă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Statul Român, prin Primăria Municipiului Târgu-Mureş este de observat că aceasta a fost respinsă, instanţa apreciind că reclamanta este persoană îndreptăţită, în condiţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei judecătoriei au declarat apel reclamantul R.B. şi pârâţii A.Z., A.J.
Astfel, apelul reclamantului critică hotărârea instanţei, de fond pentru nelegalitate, întrucât actul juridic prin care Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză este lovit de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate condiţiile de fond şi de formă prevăzute imperativ de Codul civil şi că în realitate, vânzătorul nu a fost de drept proprietar, vânzând lucrul altuia, astfel că transmiterea proprietăţii nu s-a realizat cu titlu valabil, neavând relevanţă buna-credinţă a cumpărătorilor.
Pârâţii au adus critici ce au vizat greşita respingere a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, solicitate de pârâţi prin întâmpinare, cu ocazia dezbaterilor în fond şi prin concluziile scrise depuse.
Prin Decizia nr. 786/A din 7 octombrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins apelul reclamantului, dar a admis apelul declarat de pârâţi, a schimbat în parte sentinţa judecătoriei, în sensul că l-a obligat pe reclamant să le plătească pârâţilor 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi, pe care de consecinţă a înlăturat menţiunea privitoare la respingerea cererii cu privire la acestea şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a păstrat soluţia şi motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi.
A socotit însă fondată critica referitoare la apelul pârâţilor cu privire la cheltuieli de judecată, cu motivarea că la dezbaterile în fond, pârâţii au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce a fost consemnată în încheierea din 12 decembrie 2003 şi reiterată în conţinutul concluziilor scrise aflate la fila 130 şi dovedită cu chitanţele privind onorariul de avocat.
Decizia din apel a făcut obiectul criticilor promovate de reclamant prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, fiind practic reiterate motivele din apel referitoare la: încălcarea legalităţii, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 124/1997 încheiat între R.A.G.C.L. (pentru Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureş) şi pârâţii A. nu este valabil vânzătorul neavând calitatea de proprietar nerespectându-se condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic; necomunicarea deciziei nr. 456 din 6 decembrie 1988 emisă de fostul Consiliu Popular al Judeţului Mureş.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Cum în mod legal au stabilit instanţele de judecată contractul a cărui nulitate absolută s-a solicitat întruneşte condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic fiind încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 9 şi urm. din Legea nr. 112/1995.
Totodată, în contextul în care reclamantul nu a depus cerere pentru a obţine măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995, ci a solicitat la 5 noiembrie 2001 doar acordarea de despăgubiri băneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând procedura prealabilă notificării, specifică acestui din urmă act normativ, deci nu a înţeles să solicite restituirea imobilului al cărui proprietar pretinde că este, pe calea dreptului comun, nu se poate invoca nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Aceasta, deoarece la data înstrăinării imobilului, 5 martie 1997, în cauză nu există o cerere de retrocedare formulată de reclamant, având ca obiect apartamentul nr. 15 situat în Târgu-Mureş, nu se afla pus sub interdicţie de vânzare, iar reclamantul nu a contestat în temeiul Legii nr. 112/1995 titlul în baza căruia imobilul a fost preluat de către stat.
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 124 din 5 martie 1997 a fost încheiat valabil, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, pârâţii cumpărători având calitatea de chiriaşi ai apartamentului, iar Decretul nr. 223/1974 era considerat de Legea nr. 112/1995 titlu valabil de trecere a imobilului în proprietatea statului, fostul proprietar nerealizând nici un demers pentru redobândirea apartamentului în litigiu.
Este de precizat totodată că reclamantul nu a contestat buna credinţă a părţilor din contractul de vânzare-cumpărare, singurul motiv invocat fiind preluarea abuzivă, prin violenţă a imobilului în litigiu.
Chiar în situaţia nevalabilităţii titlului Statului, contractele de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate de stat fără titlu valabil sunt lovite de nulitate, cu excepţia cazului în care actul juridic a fost încheiat cu bună credinţă.
Or, în condiţiile în care s-a probat în cursul litigiului că actul a fost încheiat cu respectarea cerinţelor Legii nr. 112/1995, iar la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare titlul de proprietate al statului Român nu era contestat, imobilul se afla în circuitul civil, iar chiriaşii cumpărători nu au fost notificaţi de fostul proprietar să nu cumpere locuinţa, actul privind înstrăinarea apartamentului este valabil
Mai mult, la perfectarea contractului, consimţământul părţilor era valabil exprimat, obiectul determinat, iar cauza licită, aşa încât condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ. şi cerinţele speciale cuprinse în Legea nr. 112/1995 au fost respectate, contractul de vânzare-cumpărare fiind valabil încheiat.
În ipoteza necontestării valabilităţii imobilului anterior momentului perfectării contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi invocate critici pertinente, privind aspecte formale, de necomunicare a deciziei de preluare a imobilului de către stat, cu atât mai mult, cu cât nu este lipsit de semnificaţie şi faptul că, în temeiul Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu a solicitat restituirea în natură, ci despăgubiri prin echivalent.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.B. împotriva deciziei nr. 786/A din 7 octombrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la 14.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi A.Z. şi A.J.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5651/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5643/2005. Civil → |
|---|
